Ion M. Ungureanu - Oglinda literara

RECENZIEArme şi lopeţi - Gheorghe Andrei NeaguRomanul “Arme şi lopeţi”, Editura Zedax, Focşani, 2010, adună crâmpeiede viaţă pe un leit-motiv cazon, căruia scriitorul Gheorghe Andrei NEAGU îiadaugă diezi sentimentali cu modulaţii tonale între o literatură de porthart, peo constantă a frustrărilor şi a umilinţelor unor întregi generaţii de recruţi, şi oproză care păstrează încă ceva din încrâncenarea culmilor Vrancei şi misterulnedezlegat al transhumanţei mioritice, un modus vivendi local, tradiţional şi cu unbrand cu totul specific unei lumi învăluite în taine şi legende, peste care timpul nuvrea să treacă. Prozatorul rămâne prins în chingile unei geografii sentimentale,de care nici nu încearcă să se elibereze decât pe notele discordante ale unuirăsfăţ de patriotism local. Mimează abia voalat detaşarea de specificul mioritic alprozei sale, dar revine obsesiv la aceleaşi teme fundamentale, care i-au marcato parte însemnată, esenţială din viaţă, din creaţia sa literară, încă de la debutulsău publicistic din revista Ateneu, în 1965, cu o poezie. Ambiţios şi hotărât săse facă cunoscut, trece direct la marea literatură, atacând specia literară epicăcea mai convingătoare şi scrie romanul “Arme şi lopeţi”, experienţă a lunilor dearmată făcută pe Transfăgărăşan, cu o tentativă de apariţie în 1973, la EdituraAlbatros, dar care va vedea lumina tiparului abia în 1986, ca nuvelă, “Spinareade piatră a Făgăraşului”, în volumul “Zece prozatori”, debut editorial. GheorgheAndrei Neagu îşi exersează condeiul scriind şi publicând literatură de specialitatesilvică, dar, mai ales, poezie şi proză de sertar; este un fervent animator culturalîn zona editorial-literară, iar izbânda sa de mare prestigiu este revista “Oglindaliterară”, unde va publica, în foileton, romanul “Un securist de tranziţie”, inspiratde evenimentele din 1989, la Odobeşti. Tot în foileton va publica şi romanul“Tarantula”, în “Revista v”, o altă iniţiativă a sa, urmat de volumul “Templul iubirii”,la Editura Porto-Franco din Galaţi, într-un tiraj de 10.000 de exemplare, şi devolumul “Moartea şobolanului”, în 1997. La propria editură, Zedax, publică în 2003volumul colectiv “Al Evei trup de fum” şi volumul liliputan “Crucea lui Andrei”, urmatîn acelaşi format de “Jurnalul american”, în 2004, şi de volumul “Aesopicae”, în2006, tip de “literatură de sertar”, ca şi de volumul “Purtătorul de cruce”, în 2009,pentru care primeşte Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor, Filiala Bacău. În2010, Gheorghe Andrei Neagu publică balada cultă “Nunta neagră”. Este membrual Uniunii Scriitorilor din România.Romanul “Arme şi lopeţi”, tipărit într-o primă ediţie în 1995, tot la EdituraZedax, este cartea în care prozatorul Gheorghe Andrei Neagu scrie o literatură decontrast, pe un portativ solo, cu ingrediente epice, pe care le nuanţează sfidătorprin nealiniere la tipare “clasice” şi, în egală măsură, la inovaţii, la modern cuorice preţ. Romanul său se vrea un... nonroman, dintr-o orgolioasă neacceptarea regulilor consacrate, mai puţin din considerente de inovaţie epică, şi propuneîndrăzneţ, fără limite, fără culpabilizări de circumstanţă, o altă formulă, o altfelde structură, un altfel de flux narativ, printr-o insinuantă idee de exacerbare abanalului convertit în fapt de viaţă excepţional, dar şi prin spolierea, prin lipsa deorizont a faptului decrepit, ca o alternanţă între important şi derizoriu, a condiţieide excelenţă primară, vegetativă.Scenariul epic al romanului “Arme şi lopeţi” este axat pe două secvenţeexistenţial-umane, două destine, doi tineri, un băiat şi o fată, aflaţi la vârsta cândnu prea ştiu ce să facă cu viaţa lor, între idealuri fără perspectivă şi fără preamulte şanse, şi cu un sentiment acut de inutilitate şi decizii ferme. Mitiţă şi Danaîncearcă să-şi justifice existenţa biologică marcată de un joc al hazardului socialostil,pe care parcă nici nu-l intuiesc ca având vreun rol în visele şi speranţele lor.Şi unul şi celălalt vegetează, monoton şi adeseori hazardat, într-un joc al unuidestin controlat să nu aibă vreo finalitate fericită, de început de drum, de contrasteuşor repetabile şi absurde...Sunt destine paralele, în derivă, destine incerte, între expectativă şinesiguranţă, trist şi banal, pe un derizoriu cenuşiu, ca un “antifrumos” estetic, ca“florile de mucigai” argheziene.De altfel, Gheorghe Andrei Neagu foloseşte procedee oarecum atipice încreionarea personajelor sale, deoarece renunţă la descriere sau naraţiune pentruprotretul fizic sau moral şi recurge la structuri lingvistice lexicale cu valenţetipologice definitorii. De pildă, şarjează cu un fel de neaoşism pentru lumea satuluiromânesc de prin anii ’50-’60, din perioada asaltului politicii comuniste asuprastabilităţii tradiţionale rurale, când ţăranul a fost forţat. oprimat şi umilit, ca sărenunţe la pământul, boii, plugul şi grapa, simboluri ale libertăţii şi demnităţii sale,pentru a intra în aşa-zisele întovărăşiri agricole şi apoi în G.A.C.-urile de tristăamintire. Alteori, modifică registrul lexical al recruţilor, dominat de limbajul de lemnal sergenţilor şi caporalilor, cu vocabularul mai modern şi agresiv al Danei, carese apropie, prin comportament, atitudine şi personalitatea în clocot, de atitudineanonconformistă a adolescenţilor din zilele noastre. Cu alte cuvinte, scriitorul îşinuanţează stilistic lexicul, ca element definitoriu caracterologic, după specificul,după încadrarea socio-culturală a personajelor sale, a locului şi a timpuluidesfăşurării faptelor, după arealul socio-uman pe care-l descrie.www.oglindaliterara.roDumitru AnghelApasă insistent pe tuşe de efect,îngroaşă, recurge la efecte epatante, cuun vocabular, cu un limbaj neaoş ruralpentru categoria socială reprezentativă,în ciuda unei simpatii abia stăpânite,ironic respectuoase; îl modifică graţiosşi uşor ireverenţios, când o pune săvorbească, să gândească şi să seexprime pe Dana, personajul femininplasat în avans pe coordonate decomportament, de atitudine şi dereacţie ale “generaţiei în blugi” dinzilele noastre; şarjează copios, ironic şicu intenţia vădită de a plăti nişte poliţecelor care l-au făcut părtaş la situaţiiincomode, de disconfort al comunicăriiprin “limba de lemn” a cazărmii, custereotipiile arogante, rigide şi ridicoleale căprarilor, ‘lenţilor şi ‘gealilorîmpopoţonaţi cu aere de Moş Teacă:“Aliniaţi în faţa caporalilor, soldaţii seantrenau: - Bună ziua, soldaţi!; - Sătrăiţi, taş’tan! Strigau scurt soldaţii; -Mai tare!; - Să trăiţi, taş’tan! (...tovarăşecăpitan...); - Bună ziua, soldaţi!; Sătrăiţi, taş’lent..., taş’lent’major...,taş’lent’colonel etc. etc. etc. (pag. 41).Romanul “Arme şi lopeţi” seconstituie şi-ntr-o frescă a obiceiurilor şitradiţiilor satului românesc, cu ponderedin zona Moldovei de Jos, din sudul dela graniţa cu Muntenia: “Să-ţi fie bine,coane mire, îi spuneau copiii satului,după ce-şi culegeau monedele aruncateprin praful drumului, sau din găleatacu apă, pe care i-o puseseră mireseiîn cale,,,” (pag. 63); cu un întreg filmal ceremonialului nupţial: “În frunteaalaiului, doi tineri, aleşi dintre prietenisau rubedenii, duceau lumânările mari,albe împodobite cu flori. După ei, veneamireasa condusă de-o parte şi de altade doi cavaleri de onoare...” (Ibid.).În descrierea amănunţită a nunţii,prozatorul este ispitit să recondiţionezeclişeul nupţial rural apelând din nou lavocabularul de coloratură locală: “- Fă,auzi tu, nu vrei să te joc?” (pag. 65), cuo uşoară tentă de ironie pentru “viaţaidilică de la ţară” şi un umor riscând săî6667