Ion M. Ungureanu - Oglinda literara

PROZAORIZONTURIDACO-ROMANEDe curând a apărut, la Cluj-Napoca, cel de-al III-lea volum allucrării intitulate „Orizonturi daco-romane” a cunoscutului arheologşi dascăl, academician prof. dr. Dumitru PROTASE. Lucrareacuprinde 37 de articole şi studii pe care autorul le-a publicat de-alungul timpului în ţară sau peste hotare, consacrate trecutului nostrudaco-roman în perimetrul carpato-danubian. Reamintim că volumeleprecedente au apărut în anii 1995 şi respectiv 2005, bucurându-se deo călduroasă primire în cercurile academice şi ştiinţifice din întreagaţară, având în vedere abordările incitante şi gradul de noutate pe careîl oferea celor interesaţi.Şi acest nou volum, aşa cum ne avertizează autorul însuşiîn Prefaţa lucrării sale, este, asemenea celor anterioare, structurat peaceleaşi principii şi utilizează aceeaşi grupare a materialelor publicate.În acest sens, studiile cuprinse în această carte suntstructurate pe capitole ca „Dacia independentă”,„Dacia romană”, „Dacia post-romană” şi „Varia.”Deoarece, aşa cum precizam, în aceastălucrare sunt cuprinse articole publicate în ţară şipeste hotare, o mare parte din texte sunt nu numai înromână, ci şi în limbi ca engleza, franceza, germanaşi maghiara, oferind astfel şi unor specialiţti sau cititoristrăini posibilitatea de a lua la cunoştinţă desprebrezultatele cercetărilor ca şi despre descoperirilefăcute de neobositul universitar şi arheolog acad.Dumitru PROTASE. Autorul, demn continuator allui Vasile PÂRVAN, aduce, prin lucrarea de faţă,în atenţia istoricilor, dar şi a publicului obişnuitnumeroase elemente, date şi dovezi extrem de utileîn înţelegerea trecutului nostru daco-roman, de pe oarie extrem de extinsă, cu cercetări întreprinse atât peîntregul teritoriu Transilvan cât şi în afara acestuia.Observaţiile academicianului prof. dr.Dumitru PROTASE, susţinute de date rezultate înurma unor săpături şi cercetări minuţioase, dar şi aunei adecvate cunoaşteri a lucrărilor ştiinţifice consacrate acesteitematici, aduc contribuţii noi, extrem de interesante atât în ceea cepriveşte prezenţa propriu-zisă a romanilor în spaţiul carpato-danubian,cât şi a altor seminţii aflate în contact sau relaţii cu aceste teritorii. Sereferă în acest sens la invazia carpilorîn anul 242 în Dacia, probleme alecreştinismului la goţii din transilvania,creştinismul la daco-romani înainte devenirea slavilor, fondul lexical dacic şisemnificaţia lui în limba română etc..Academicianul Dumitru PROTASE,continuând o îndelungă şi prodigioasăactivitate de cercetare, aducecompetente şi pertinente clarificărilegate de zone sau subiecte incertesau controversate, recurgând exclusivla o argumentaţie ştiinţifică elevată şieliminând din demersul său ştiinţificorice ingerinţe propaganditice saupolitice.Astfel, domnia sa ajunge laconcluzia că „Teoria lui Roesler nu s-a născut din motive ştiinţifice,ci din motive politice”, sau dezvăluie „adevăruri fundamentale înistoria românească. Permanenţa şi continuitatea în ţinuturile dela Dunăre şi Carpaţi”. Academicianul prof. univ. Dumitru PROTASEnu este robul exclusiv al materialelor arheologicedescoperite căci, pentru a-şi demonstra aserţiunile,recurge şi la argumente de ordin lingvistic sau lexicalcare, coroborate cu vestigiile arheologice, întregescîn mod fericit tabloul trecutului nostru daco-roman, înacest spaţiu.Am mai remarcat o trăsăturăexcepţională a demersului său ştiinţific şi anume,faptul că academicianul Dumitru PROTASE evităabordări subordonate unor scopuri conjuncturale,chiar dacă de bună credinţă, şi are capacitatea sădeceleze între faptul istoric şi interpretările interesatesau justificate de o anumită orientare de circumstanţă.Fiecare dintre abordările domniei sale dincolo decompetenţa indiscutabilă a specialistului, degajă odragoste neţărmurită faţă de trecutul nostru istoric,dar şi o încredere extrem de tonică, mai ales în acestcontext de criză complexă, în viitorul ţării noastre.Peste câteva zile, mai exact la 1februarie a.c., distinsul academician prof. univ. dr.Dumitru PROTASE, rectorul Universităţii PopulareCluj-Napoca, va împlini frumoasa vârstă de 85 ani.Este un prilej de a-i adresa nu numai felicitări pentru această recentăcarte excepţională, ci şi sincere urări de viaţă lungă şi cu sănătate,rodnică în noi viitoare lucrări fundamentale în domeniul pe care îlilustrează de decenii în mod strălucit.pentru cei mai mulţi învăţământul din şcolile publice, era evidentcă educaţia generală se afla sub auspicii nefavorabile. CândEminescu evocă reforme în această direcţie, el pune accentultocmai pe folosirea intensivă a cărţii: cartea judecată, înţeleasă şiasumată, căci contactul cu cartea, realizat în atare manieră, estereazemul educaţiei, pe aceasta din urmă edificându-se cultura. Iarîn articolele pe care Eminescu le publică în ziar, găsim – în paralelcu avertismentul faţă de introducerea unor forme eterogene, hibride– pretutindeni pledoarii pentru educaţia în spirit naţional şi patriotic[10].In ceea ce priveşte cea de-a treia etapă a succesiuniinoţionale ce formează obiectul rândurilor de faţă, anume cultura, nevom opri întâi la aspectul cu care am încheiat referirile la educaţie:ideea de cultură naţională. „Cultura publică sau naţională – scriepoetul – consistă din nişte elemente foarte importante, cari nu suntopera oamenilor singuratici, ci-s comune absolut tuturor; acestea-selemente ale spiritului poporului” [11]. „Cei culţi dintr-o naţiune – seprecizează mai departe – sunt ceia cari mai dintâi şi cu deosebirerecopiază în ei cele câştigate pe terenul ştiinţei pentru spiritulpublic şi de aceea nu-i indiferent dacă numărul de oameni culţi ceşiapropriază ştiinţa şi rezultatele ei gata, este mai mare sau maimic. Inălţimea şi demnitatea spiritului naţional nu se determineazănumai prin cuprinsul celor ştiute (în ştiinţă), ci şi după întindereanumerică a celor culţi” [12].Eminescu respinge ideea individualismului în cultură, înţelesca o realizare suficientă sieşi, şi îi contrapune o viziune socializantă:„progresul omenirei nu zace adesea în mulţimea geniilor săi /.../,ci în acele personagii mute ale istoriei, cari lucrează neobosit fărăaltă răsplată decât conştiinţa datoriei împlinite – în fine, progresule în toţi – nu în unul or în unii” [13]. Dată fiind atare înţelegere alucrurilor, Eminescu pledează pentru ceea ce el numeşte „prăsireaculturii intelectuale” [14], altfel spus: pentru emanciparea culturalintelectualăa celor mulţi, printr-un proces educaţional la scarănaţională, în cadrul căruia, atât intelectualii „din prima linie”(învăţătorii şi profesorii), cât şi alte categorii (gazetari, scriitori) aua-şi asuma datoria de „luminatori ai poporului”. Inţelesul complex alnoţiunii de cultură naţională evocă determinaţia de „cultură a tuturorpentru toţi”, accesul la ea netrebuind să fie apanajul unei pături,apanaj rezultat din statutul ei preferenţial economic şi de clasă.Apoi, Eminescu pledează pentru cultura „de adâncime”,nu numai „mimată”, ci viabilă şi astfel capabilă să dea rod [15], căciîn cadrul acelui fenomen cuprinzător ce poartă numele de cultură,„cele mai particulare se anină aicea nemijlocit de cele mai generale,tocmai aşa precum omul se uneşte nemijlocit cu omenirea, vede,împlineşte şi pricepe scopul şi chemarea sa în ea” [16].Abordând noţiunile de carte, educaţie şi cultură în sine şitotodată în întrepătrunderea sensurilor lor individuale – aşa cumam încercat să demonstrăm – Eminescu reuşeşte să creeze oadevărată dioramă ideologică, în cadrul căreia se impun atenţieiconcepţiile înaintate ale poetului nostru naţional, ideile salegeneroase şi de un profund umanism, precum cele cuprinse înurmătorul pasaj, cu care ni se pare potrivit să încheiem rândurilede faţă: „Cultura şi dezvoltarea omului în privirea inteligenţei constăîn apropierea acelui coprins spiritual care constituie totalitatea vieţiispirituale a omenimei ş-a intereselor ei, şi asta nu din altă cauză,decât pentru că e o fiinţă cugetătoare şi mai de aproape un om;cugetare, recunoaştere este lumină şi aer, în în care e numaiposibilă înflorirea sa ca om, inteligenţa /î/i nervul de viaţă, în şi princare organismul existenţei sale ca om are energie, şi conţinutulcugetării e determinat prin natura şi istoria sa. Toate părţile acestuicerc întins se influenţează reciproc, toate se ţin una de alta spre aforma un întreg, tocmai aşa cum Pământul cu toate păturile de aerce-l înconjură constituie o unitate cuprinsă.” [17]6706 www.oglindaliterara.ro