Ion M. Ungureanu - Oglinda literara

Familia Coşbuc la TismanaSorin PopescuÎn toamna anului 1889, adică acum peste 120 de ani, TituMaiorescu, entuziasmat de poezia lui Coşbuc, Nunta Zamfirei, îlchema pe acesta la Bucureşti. Trecând munţii în Vechiul Regat,Coşbuc nu duce o viaţă uşoară, fiind nevoit să accepte diverseslujbe umile şi mărunte însărcinări în redacţiile ziarelor (ca depildă un soi de salahoreală la Lumea ilustrată a lui Ignatz Herz),până la apariţia primului său volum de poezii Balade şi Idile, în1893.Pasiune şi dăruire pentru revista „Vatra”La începutul anului următor, 1894, chiar de 1 ianuarie,George Coşbuc preia, alături de Ion Luca Caragiale şi IoanSlavici, conducerea revistei „Vatra”, având ca subtitlu „Foaieilustrată pentru familie”, care va apărea la Bucureşti, bilunar, pânăîn august 1896. Iniţiativa apariţiei unei asemenea publicaţii îiaparţinea lui Caragiale, însă greul va cădea pe umerii lui Coşbuc,care va răspunde de întreaga muncă redacţională, înhămândusecu pasiune şi dăruire la impunerea revistei în peisajul literarromânesc.În „Vatra”, Slavici va publica, în foileton, romanul Mara, ceamai importantă scriere a sa, iar Coşbuc va semna unele dintrecele mai semnificative poezii, precum: Noi vrem pământ, Doina,Iarna pe uliţă, Mama, In opressores, care, în curând, vor avea unmare răsunet şi circulaţie, mai ales în rândurile tineretului şcolar.Editorul periodicului bimensual era librarul ConstantinSfetea (n.1863 în Braşov – m. la 4 iunie 1924 la Karlsbad),unul dintre reputaţii „animatori” culturali ai epocii, fost director alInstitutului grafic „Progresul” din Ploieşti, proprietarul „LibrărieiŞcoalelor” (din 1891), precum şi al editurii „Cartea Românească”,al cărei director a fost până la moarte.Căsătoria cu Elena SfeteaÎn vara anului 1895, George Coşbuc se căsătoreşte cuElena, sora lui Constantin Sfetea (ambii fiind copiii comerciantuluiOprea P. Sfetea, din Braşov) şi, din acest moment, starea luimaterială se îmbunătăţeşte simţitor, cu atât mai mult cu cât,în anii următori, îi apar alte volume de poezii şi proză, care îiconsolidează prestigiul literar.După numai un an, în 1896, i se naşte singurul copil,Alexandru, de care poetul se va simţi deosebit de ataşat.Este de presupus că legăturile lui Coşbuc cu străvecheamănăstire Tismana, din judeţul Gorj, datează de la începutulcăsniciei sale, întrucât familia Sfetea deţinea în localitateagorjeană, în apropierea mănăstirii, o vilă spaţioasă, cu o terasăstrăjuită de arbori majestuoşi.Vila Sfetea – stabiliment turisticÎn colecţia personalăposed o carte poştalăilustrată, circulată în perioada22-23 iulie 1902 (conformştampilelor poştei), în careeste reprezentată o clădireimpozantă, având ca legendăurmătorul text: Tismana –Gorj, Vila Sfetea. Camerecu tot confortul. Bucătăriealeasă. Cură de lapte. Băi cuapă cristalină de la munte. Peaceeaşi ilustrată se găseşteşi o imagine a terasei dincodru a vilei Sfetea, precumşi reprezentarea mănăstiriiTismana, cu cascadaspectaculoasă de lângăaceasta, ca şi un peisajdominat de crestele munţilorParângului.Aşadar, Vila Sfetea era, la acea dată, un adevăratstabiliment turistic, care profita, atât de apropierea mânăstirii,foarte cunoscută şi frecventată, cât şi de mirificul locurilor (după1990, clădirea ajunsese complet ruinată, însă ulterior, a fostrefăcută, devenind, astăzi, Vila Ursu).Familia Coşbuc petrece, an de an, mult timp la Tismana, pewww.oglindaliterara.rocare va ajunge s-o considere a doua sa reşedinţă.Cu Ramiro Ortiz la TismanaREMEMBERÎn Istoria literaturiiromâne, George Călinescureproduce două fotografii cuGeorge Coşbuc la Tismana,înconjurat de prieteni. Înambele fotografii apareprietenul său Ramiro Ortiz(1879-1947), istoric literaritalian, un timp profesorla Facultatea de Litere şiFilozofie din Bucureşti. Estede remarcat că Ramiro Ortiz a tipărit în anii ’20, după manuscrisullui Coşbuc, traducerea Divinei Comedii, la care poetul lucrasetimp de două decenii, dar pe care nu apucase s-o publice.Vedere pariziană cu George Coşbuc în faţa MănăstiriiTismanaSunt în măsură să dau la iveală astăzi, din colecţia proprie,o altă reprezentare, spectaculoasă, a lui George Coşbuc laTismana, existentă pe o carte poştală circulată la Paris, în 23decembrie 1908 (data poştei). Coşbuc este cu baston şi pălărie,îmbrăcat în haine închise la culoare, pe drumul care duce lamănăstire şi care se vede, majestuoasă, în planul doi.Accidentul lui Alexandru, la BăleştiDin păcate, la 26 august 1915, asupra familiei Coşbuc seabate o mare nenorocire. La acea dată piere, într-un accident deautomobil, lângă Târgu-Jiu, în raza comunei Băleşti, pe drumulspre Motru, unicul lor fiu, Alexandru, în vârstă de numai 19 ani.La volanul maşinii Mercedes Benz-Torpedo se aflamoşierul Ion-Alexandru Stâlpeanu, din Teleorman, care goneanebuneşte pe şosea, să nu-l prindă noaptea, când automobilul seloveşte de un bolovan şi se răstoarnă. Moşierul moare imediat,cu coşul pieptului zdrobit de volan, iar Alexandru Coşbuc, cucraniul fracturat, este transportat la spitalul din Târgu-Jiu, undedecedează în zorii zilei.Pe locul unde a avut loc accidentul s-a ridicat o fântână,care poate fi văzută şi astăzi, fiind denumită de localnici „Fântânalui Coşbuc”.Alexandru va fi înmormântat în cimitirul mănăstirii Tismana,căreia soţii Coşbuc îi dăruiesc un frumos vitraliu, în amintireafiului lor. Dar existenţa lui George Coşbuc nu va putea depăşiacest moment, refuzând să admită crunta realitate, astfel cum vaspune şi în versurile următoare:Ah, cumva să nu mi-o spuieVreun duşman cumplitCă băiatul meu azi nu eŞi că a murit,Că-n schimbarea bruscă-a minţiiEu l-aş omorî cu dinţiiCa pe-un câne care muşcăPe furiş ...Evocat de Tudor ArgheziîPoetul îmbătrâneşte înainte de vreme, devine însingurat,închis în sine. Tudor Arghezi îl evocă într-un medalion dinBilete de papagal ca pe un omsfârşit: ... din George Coşbucrămăsese o schemă palidă şifugară. Îl zăream ascuns înpălăria lui mare, trasă pe frunte.Îşi pierduse băiatul, un flăcău.Lovitura fatalităţii n-a cruţat nicipe tată, nici pe poet.Şi într-adevăr, sfârşitulfizic nu întârzie multă vreme.În timpul ocupaţieigermane, George Coşbuc,rămas în Bucureşti, moaresubit, ca urmare a unei congestiicerebrale, la 9 mai 1918, înlocuinţa sa din str. Plevnei nr.48.Soţia sa, Elena, îi vasupravieţui încă mulţi anişi va locui dese răstimpurila Tismana, în apropierea6687