ESEUIoan PopescuSTALIN MI-A FURAT COPILĂRIA*O carte-document despre drama unui copil românbasarabeandeportat în Siberia„ ...Vă trimit această cartedocument,scrisă cu lacrimile unui copilromân-basarabean, care a supravieţuitdin gulagul comunist ( de două ori arestat,în 13.06.1941 şi evadat în 17.11.1946, iara doua oară la 06.07.1949 şi evadat înziua următoare). Am scris-o fiind încurajatşi ajutat de ziarul Ploieştii, eu fiind uncititor constant al acestui ziar, citit dincasă în casă în două sate, pe care mi-ltrimiteţi gratuit de ani de zile(...) Regretcă editura la care am nimerit, în 2010,a supus cartea cenzurii, scoţând şasecapitole ce conţineau critici comuniste,nemaivorbind de greşeli şi schimonosireatrecutului. Cu mare sfadă am reuşit, totuşi,să obţin un supliment. Cred că aceastăcarte e una dintre primele despre copiiiromâni-basarabeni surghiuniţi în lagărelecomuniste din Siberia, calvar începutdupă ocupaţia criminală a pământuluiromânesc din 28 iunie 1940...”Cel care ne-a trimis aceste rândurila redacţie este nimeni altul decât autorulzguduitoarei cărţi „Stalin mi-a furatcopilăria”, Boris Vasiliev. La vârsta dedoar 9 ani, el a fost îmbarcat, împreunăcu familia, în vagoane pentru vite (bouvagon)şi duşi la capătul lumii, în taigauasiberiană, unde a îndurat, timp de pestecinci ani, geruri de minus 40 de grade. Eplină Siberia de cimitire cu basarabeni,inclusiv cu copiii lor ( peste 200 000!) carenu au rezistat infernului. Boris Vasilieveste printre foarte puţinii deportaţi carea reuşit să se întoarcă acasă. Avea 14ani când „evadatul” a revenit la vatrastrămoşească, unde a început o nouăviaţă, învăţând şi muncind pe ruptelea,încercând astfel să recupereze timpul şicopilăria pierdute.Iată ce scrie, în prefaţa volumului,scriitorul Nicolae Dabija: „ Prietenulmeu Boris, profesor din Sărătenii Vechi,Teleneşti, are un destin incredibil. Acumcâţiva ani, când mi-a povestit prin cea trecut, l-am îndemnat să-şi aştearnădestinul într-o carte. Toate seismele luisufleteşti, toate cutremurele pe care le-acunoscut inima sa, fiind aşternute pe hârtie,urmăresc un singur scop: să ne facă maibuni, mai atenţi cu jocurile şi capcaneleistoriei, mai înţelegători cu propriul destin.Şi încă ceva ne mai sugerează aceastăcarte: suferinţa formează norii pe carecoboară Dumnezeu ca să fie mai aproapede oameni. O carte de memorii, de multeori, devine pentru autorul ei un adăpost.Boris Vasiliev o transformă într-o redută aneuitării, care vine să restituie o lume şi săreconstruiască o alta”.Citindu-i cartea fratelui de sângeVasiliev - al cărui nume adevărat a fostVasile, mângâiat Vasileu (era născut înzodia leului) şi transformat de bolşeviciîn Vasiliev - am descoperit o serie desimilititudini între mine şi el: amândoisuntem lei - născuţi în luna iulie (el cu 4 aniînaintea mea), taţii noştri au murit cam înacelaşi timp pe pământ străin ( tatăl meu aluptat pentru eliberarea Basarabiei de subocupaţia sovietică) şi, ca urmare, amândoiavem copilăria furată şi mutilată de cătreacelaşi sinistru personaj şi a altora ca el.„Adevărul a ieşit la suprafaţă...Popoarele vor afla cine sunteţi şi veţi finevoiţi să recunoaşteţi crimele voastre şiale celor care v-au născut...Încet-încet,lucrurile se clarifică: Stalin a fost aruncatdin mausoleul din Moscova, Brejnev afost trântit ca un hoit în groapă. Voi, ceicare ţineţi crimele comunismului subşapte lacăte, veţi primi răsplata încăde vii...” (citat din carte). Iată şi câtevatitluri elocvente, culese din carteadocument:„Fugiţi!...Vin bolşevicii!...Salvaţi-vă!”, „Trenul morţii”,”Primul ande surghiun siberian”,”Târgul de robidin Omsk”,” Ocupanţii sovietici neauadus la canibalism”,”Leşinând defoame pe-o margine de drum”,”Singursingurel:fără mamă, fără tată, fără PatriaRomânească”,”Râul Prut – apă dinlacrimi adunată”,”O călătorie în România– ţară visată din copilărie”,”Adevărultriumfă! Documentele vorbesc despre ceiomorâţi”...Demn de reţinut este şi epilogulcărţii, intitulat „Greşeala fatală a primuluiParlament (1990)”, din cuprinsul căruiaspicuim: „ Nu se poate construi unstat democratic pe un teren minat decomunişti...Republicile care au ieşit dincomponenţa statului criminal URSS, numitde preşedintele american Ronald Reagan„Imperiul Răului” sau „ stat-puşcărie”de Soljeniţin, au supravieţuit şi înflorit,pentru că oamenilor li s-a spus adevărul.Conducerile Estoniei, Lituaniei şi Letoniein-au ascuns crimele comuniste săvârşitede comunişti împotriva propriilor popoare;ele au introdus legea lustraţiei...De cenu s-a întâmplat astfel şi în R.Moldova?Arhivele conţin documente clare desprecrimele comise de conducerea comunistăîmpotriva propriului popor; ele conţinnumele şi semnăturile criminalilor veneticişi localnici – posibil bunicii ori părinţiicomuniştilor de azi ai lui Voronin...”.O rază de speranţă în acest„întuneric comunist” a licărit în primăvaraanului 2010, atunci când, printr-unDecret al preşedintelui interimar MihaiGhimpu, a fost creată o Comisie pentrustudierea regimului totalitar-comunist.Dezvăluirile(câteva sunt menţionate încarte) au şocat întreaga republică...Iată şi un gând bun al autoruluicărţii, menţionat pe copertă: „ Mulţumescnepotului meu, Dan Bălan, care a dusfaima neamului românesc din Basarabiaîn întreaga lume, îndeplinind astfel unuldin visele mele din surghiunul siberian şimotivându-mă, prin succesele lui, să scriuaceastă carte”.Aspect de la ultimul festival Duiliu Zamfirescu - Focşani6664 www.oglinda<strong>literara</strong>.ro
Trecute vieţi dedoamne şi domniţeIoana-Rucsandra DascăluApropierea românilor ca popor de spaţiulbizantin se datorează în primul păstrării religieiortodoxe, a ritului răsăritean care ne este comuncu ţări ale acestui perimetru situat la graniţa dintrelumea arabă şi Europa. Cartea lui M. Kaplan,Bizanţ (tradusă din limba franceză de <strong>Ion</strong> DoruBrana) constituie un adevărat dar pentru culturaromână şi nu se poate să nu se remarce frumoasaapariţie editorială, cu o copertă înfăţişându-ipe întemeietorii Constantinopolului, ÎmpăraţiiConstantin şi Elena într-un mozaic veneţian dinsecolul al XIII-lea. De altfel, aceste centre culturaledin nordul Italiei, Veneţia, Padova, reprezintălegătura dintre riturile răsăritean şi apusean, dintremediile occidentale şi cele bizantine.Cartea este structurată în două mari ariitematice: Bizanţul şi Bizantinii, prima parteconstituind o descriere a unor date de importanţăstatală: istoria, politica, economia, iar partea a douacentrându-se asupra oamenilor, fiind un capitolde mentalităţi despre viaţa cotidiană în ÎmperiulBizantin, arte, religie, literatură, precum şi viaţăprivată: familie, casă, şcoală, podoabe. O carte de315 p. arată de bună seamă un efort ştiinţific demnde cele mai sincere elogii; ea sintetizează istoria şicivilizaţia unui teritoriu, care şi-a exercitat şi încăîşi exercită fascinaţia prolifică asupra intelectualiloroccidentali. Ceea ce este însă erudiţie pentruoamenii de ştiinţă, cercetătorii, marii profesori sauchiar simplii locuitori ai lumii occidentale reprezintărealitatea cea adevărată, ierarhiile şi valorile,societatea şi politica popoarelor de la graniţeleestice ale Europei.În acest număr voi schiţa cele mai importantedate istorice din istoria bizantină. Istoria acestuimare Imperiu se întinde practic de-a lungul unuimileniu, între anii 330 (când a fost inauguratăcapitala Constantinopole) şi anul 1453, cândoraşul a fost cucerit de Imperiul Otoman prinsultanul Mehmed al II-lea, devenind Istanbul-ul deastăziİn acest răstimp se vor perinda la comandaImperiului câteva dinastii: Macedonenii (867-1056), Comnenii (1057-1185), Paleologii (1259-1461). Primul împărat bizantin, Constantin, va ficel care introduce creştinismul în Imperiu, în urmasinodului ecumenic de la Niceea din anul 325; seva converti el însuşi înaintea morţii, în anul 337.În anul 476 Occidentul, cucerit de Odoacru,se va despărţi de Orient. Alţi împăraţi celebri vorclădi o civilizaţie, care se află la fundamentulinstituţiilor şi tradiţiilor pe care popoarele balcanicele păstrează şi astăzi. Astfel, împăratul Iustinian(sec. al VI-lea d. Chr.) va reconstrui CatedralaSfânta Sofia din Constantinopol, va compilacodul de legi Codex Iustinianus, va scrie Digesteşi Institutiones, care sunt scrieri nepieritoarepentru specialiştii jurişti. Sau, în secolul al VIIIlea,împăratul Leon al III-lea Isaurianul, simţinduşiameninţată autoritatea de cultul icoanelor, vadeschide epoca iconoclastă (anii 730-843), în careconcurenţa imaginilor va fi eliminată pentru a-iasigura conducătorului maxima strălucire.Mai mult decât o sarcină ştiinţifică, pentrugeneraţiile tinere de români care iau drept singurărealitate PC-ul, Internet-ul şi limba engleză,în semnul cărora se produce globalizarea,cunoaşterea şi cultivarea fondului bizantin este oîndatorire identitară, prin care respectul de sine vaatrage implicit respectul celorlalte naţiuni.Michel Kaplan, Bizanţ (Traducere din limbafranceză de <strong>Ion</strong> Doru Brana), Bucureşti, EdituraNemira, 2010 (colecţia Byzantium), 372 p.ESEUNobleţea învingătoruluiO evoluţie surprinzătoare, ,,victoriană‘‘, în poezia română contemporană, oprezintă cazul Victoria Milescu. Volumele ei au crescut unul din altul, precum arboriiadolescenţei revărsaţi în arborii maturi. Glasuri de critici, autorizate, mi se alătură îna-i recepta antena poetică plenară, cea cu o vibraţie de o structuralitate şi frumuseţeproprii.Aflată încă într-o tinereţe superioară, Victoria Milescu este adoptată dedicţionare, antologii, ba chiar enciclopedii riguros selective, de premii şi diplome deexcelenţă, pe care numai orgolioşii emfatici se prefac că nu le observă sub laserullor larvar şi servil. Cineva îşi manifestase, umil şi cinstit, neputinţa de a penetrasintagma unui titlu precum Conspiraţii celeste, unul dintre cele mai recente şi desucces volume ale Victoriei Milescu. Într-adevăr, acolo se ascunde o tautologieintenţională, care împinge ,,epica‘‘ poeziei mult mai departe, în ,,Povestea maguluicălător în stele‘‘, a suprastraturilor inspirative, adică în răsuflul obosit de atâta zboral îngerului constelar.Acest nou volum, Dreptatea învingătorului– titlu exact şi înscris diametral în poezia de pânăacum a poetei - , reprezintă o mică schimbare la faţăa Victoriei Milescu. Integral, este o ars poetica. Nuteoretică precum la Nicolas Boileau – ci aplicativă, pecât se poate, cu prospeţime şi posesiv chemătoare.O mărturisire în alcovul poeziei adevărate lângă unmire de penumbră şi de mireasmă abstractă. Maiexact, un discurs dublu despre poem şi poet, întrecare se aşază, febril, verigheta dreptăţii, de aici titlulDreptatea învingătorului, dar mai ales dreptateasuferinţei creative.Poeta nu extaziază niciodată. Nu-i permitestarea sa de permanentă încordare, de poză eroicăasupra poemului. Versurile au o concentricitateelectrică, puternică şi voluptăţi nevolatile, sunt micifocoase ascunse într-o gravidă armă a poeziei, gatasă explodeze, să se apropie de verb ca de o fântânăregală, cu exclamaţii amoroase, cu mângâieri şi suspine, dar şi cu imprecaţii, cudivorţuri subit anulate în scene terifiante: „Născută pentru suplicii/ de aceea binepăzită/ aţipeşti în autobuzul/ care ne duce la muncă forţată/ copacii aliniaţi/ salută/lumina muribundă/ scheletele din beton/ privit de sus poligonul pare/ tabla de şah aunui rege nebun/ detaşamente cu căşti printre buburuze/ cineva opreşte clipa/ cinevablochează eternitatea/ administrându-i somniferul/ cineva opreşte liftul/ lumina sarede la înălţime/ rupându-şi gâtul/ noaptea îşi sfâşie rochia pentru bandaje‘‘ (Nu veimuri, dar...).Verbul pentru Victoria Milescu este şi ,,făt‘‘ şi ,,soţ‘‘, dar mai ales unadministrator (v. Mazilescu!) ales de zei. Îl introspectează-n oglindă, anulându-iumbra, dar acceptându-i respiraţia. Victoria Milescu trăieşte poezia bouch-à-bouch,amintindu-mi deseori de convulsia poetică a Magdei Isanos. Dar tâmpla inspirativăa Victoriei Milescu atinge, uneori, şi riscurile magice ale marii poezii a Sylviei Plath.„Vântul trece pe lângă/ adăpostul femeilor maltratate/ ele mor râzând// pe gardulînalt cu colţi de fier/ au pus cerul cu stelele/ la uscat// vine femeia nopţii/ tocurile eiascuţite/ se înfig sacadat/ în carnea trotuarului// vântul trece prin părul/ ce-i ascundefaţa surâzătoare/ îi fură mica poşetă cu rujul maro/ îi trage trotuarul de sub picioare/rulează iarba/ sub care se zbenguie peştii” (Oricui i se poate întâmpla).Ea este un scrib devotat care scrie până şi cu oasele tocite ale degetelor,însângerate. Actuală, îşi asumă destinul lumii imperfecte şi din această luptă cuvictime şi călăi, cu ,,şchiopi şi cocoşaţi‘‘, care se răstoarnă unii în alţii (esopian), cuîngerii kamikadze, cu trădători şi farisei cântărind cât tot Dumnezeul nostru în clipelesale de oboseală ,,nonasecundă‘‘ – luptă din care poeta iese tot victoriană (în lb. lat.învingător, în gr. nike, tot a învinge).Când silaba îi oboseşte, Victoria Milescu intră pe portiţa unei melopei delicate,odihnitoare, atât de necesare pentru cititorul prea concentrat. Dincolo, poarta erupeîn poezii memorabile: „Grăbiţi-vă/ în curând vor cânta cocoşii/ vin zorii/ mă sting/(deşi de milioane de ori mai tare/ decât soarele aş străluci)/ grăbiţi-vă, voi, vânzătoride stârvuri/ preoţi, judecători, jandarmi/ artişti, poeţi, veniţi/ ca să descoperiţi dinîntâmplare/ (ca toate ale voastre mari descoperiri)/ poemul/ cu un ţăruş înfipt îninimă” (Polen pe pleoape); „Cu o mică întârziere/ soseşte în gară/ trenul poemelorpromise/ unele coboară, altele stau pe scări, indecise/ unele strălucesc de ambiţii,de vise/ altele abia se târăsc/ aştept pe acel peron/ ca un poem să vină şerpeşte/să-mi sară de gât/ greu, profund ca o piatră de moară:/ bine te-am găsit, victoria/ uitece ţi-am adus din ţara/ în formă de cruce/ îţi place?/ iar eu să privesc uimită/ sprerâurile puse în palmă/ râuri de lapte şi miere/ scurgându-se printre traverse...” (Înprima decadă a mileniului); „Cât ne detestăm între noi, autorii/ acestor mici ţări/ caresunt poemele/ cu legile lor stranii/ cu populaţii ciudate/ niciodată paşnice/ luptândusecontinuu, cu ferocitate/ până la ultima silabă/ pentru un petic de eternitate”(Rezemat de întuneric). Am transcris doar câteva, mai sus. Restul (totalul) aparţinecititorului ideal.Dreptatea învingătorului e de o densitate impresionantă. De aceea, închid– deschizând prefaţa (oximoron) cu o invitaţie în oglinda primei poezii a volumuluisuperb, concluzionând: ,,dau un regat pentru un poem!‘‘ Cartea Victoriei Milescuascunde multe registre şi multe poeme. Cutează, cititorule!www.oglinda<strong>literara</strong>.roGheorghe Istrate6665