Ion M. Ungureanu - Oglinda literara

MIHAI EMINESCU:„SĂRMANUL DIONIS”Ştefan CristeaSemnificatia nuvelei „Sarmanul Dionis” consta in contopireaiubirii ideale si a celei reale in personajul feminin Maria, - sotiape viata a eroului, - cu nume identic in „vis” si in realitate,spre deosebire de dublul romantic al numelor masculine: Dan– Dionis, Ruben – Riven. O asemenea apropiere intre poliiantitezei incercase anterior poetul in finalul poeziei „Venere siMadona”, unde iubirea salveaza femeia demonica apropiind-ode cea angelica: „Tu esti sfanta prin iubire!”Inainte de a fi zarit chipul Mariei, Dionis aude melodiape care o canta la pian fecioara din casa de vizavi, in putereamisterioasa a miezului noptii. Iar efluviile muzicale ale extazuluierotic sunt atat de puternice in sufletele amandurora, incat liniilerosii ale cartii de astrologie incep sa se miste; Dionis se transpotra„intr-un fel de vis” constient, cu ochii deschisi, o reverie romantica(aidoma”visului ferice” declansat de sarutari in poezia „Dorinta”,inainte ca indragostitii sa adoarma cu adevarat, troieniti de floride tei). Simbolic este si cadrul selenar al iubirii cu Maria ideala,pentru ca aceasta iubire este nu numai un izvor de fericirepersonala, ci si o creativitate, de nemurire, de geniu, prefigurand„cununile de stele” din cerurile nemuritorului Luceafar. In brateleMariei, calugarul Dan simtea ca este fericitsi nemuritor: „Sarutarea ei il umplu de geniusi de o noua putere”. Dragostea ca izvorde fericire si de creativitate este motivulromantic fundamental al nuvelei. „Dulceapovara” a iubitei il faca sa impleteascafaustian iubirea cu setea de frumos („Si cefrumos facuse ei in luna”) sau sa-si exprimeadoratia prin contopire absoluta, facanddin drumul pana in luna „o sarutare lunga”Eminescu imagineaza insa, inca din primulmoment al expozitiunii, un plan secundarantitetic, ale carui linii urca pana la formatiaeroului, cultivat in mediul cartilor vetusteale anticarului Riven despre relativitateatimpului si spatiului magic.Miscate sub imperiul aceleeasimelodii cantate la pian de iubita reala, liniilerosii ale cartii de astrologie il propulseazape erou nu in bratele Mariei, ci ca ucenical filozofului Ruben, care ii inculca erouluisetea de a incerca sa devina „ o bucata dinvesnicia lui Dumnezeu” .Daca lui Ruben iicresc apoi copite de diavol pentru acest„succes” cu aparenta morala, religioasa,ispititoare, povestitorul intervineconstatand cu intelepciune ca si fericireacelei mai depline iubiri e innegrita adeseaca sufletul calugarului Dan. Ravasit decele mai contradictorii aspiratii.Forta divina a fecioreinicei iubiricreatoare se impotriveste, insa, acestor ganduri ratacite alelui Dan, Maria astupandu-i gura si asigurandu-l ca nu ingeriiindeplinesc vointa lui: „ cand Dumnezeu vrea, tu gandesti ceeace gandesc ingerii”. Aici nuvela capata caracter de basm. Filaa saptea a cartii de astrologie devine pentru calugarul Dan oobsesie si din filele ei, ca dintr-o cutie a Pandorei, izvorasc toatenenorocirile. Vrea sa afle secretul ochiului magic dumnezeescdin coltul de luna pe care il ocolesc cifrele, vrea sa fie nemuritorsi prin pactul, sugerat de Ruben, intre Dan si umbra sa, vrea safie puternic si aseaza in salba de margaritare a iubitei‚ „hurmuzulpamantului” , arzator, in timp ce, sub lucirea semnului arab,calugarul prezicea melodia ingerilor, nota cu nota, in cel maicandid spectacol sonor al universului.De fapt, la unison bateau inimile celor doi indragostiti aflatila distanta, Maria reala si Dionis, sub imperiul iubirii rasfrante inmelodia tot mai tumultoasa cantata de ea la pian. Nesocotindu-sipropriile sentimente, in loc sa asculte glasul Mariei Mesteacancare il indeamna sa se daruie legilor iubirii, calugarul Dan intunecasublimul consens al inimilor iubitilor din punctul culminant alcorului de ingeri, considerandu-se singurul creator al acesteiwww.oglindaliterara.roESEUarmonii sonore, singurulinzestrat cu creativitate,cu „geniu”. Si atunci isipierde iubita in haos. E oclipa zguduitoare nu numaipentru pitorescul alunecariiametitoare a calugaruluisi al repunerii in ordineafireasca, pamanteasca, a„margelei rosii”, dar si princontrastul dintre tenebrosul„vis” final iconoclast simaretia primavaratica anaturii stralucitoare, in caredisperarea se transformafulgerator infericire, eroulzarind chipul blond,identificat cu Maria din vis.I u b i r e a Gheorghe BUDEANUdeznadajduitului Dionisse incarca acum, indeznodamant, de speranta care „mangaie lin pe toti muritorii”ca va fi iertat pentru ratacirile lui, ca adorarea iubitei reale ii vareaduce izvorul fericirii si creativitatii, al „geniului”: „Asa-i ca astfelte cheama. Nu se poate sa te cheme altfel.” Iubirea implinitainvinge predestinarea fiului de nobil scapatat care isi pierdusemintea o data cu mostenirea, drama atat de evidenta in tabloulumbrapredat de medic lui Riven, o data cu manuscrisele ce-ldusesera la iconoclastic fata de divina iubire creatoare. Pierdereamanuscriselor si a tabloului inseamna iesirea lui Dionis din pactulmefistofelic pe care il experimentase,la sugestia lui Ruben, imprumutandnemurirea umbrei pentru a construi o lumenumai dupa vointa lui.Nu numai „mana nevazuta carel-a tras in trecut” s-a purificat in aceastarevenire la realitate, dar si ganduriledisperate, solitare, autoironice ale„cugetatorului sarman” s-au imbracat curodnicia iubirii implinite a Mariei reale.„Travestita in baiet”, Maria il viziteazasi il saruta, trezindu-l din delir. Ea vapastra simbolic travestirea in baiat,in refugiile lor „in vreun sat”, „gura-ngura”, dupa casatorie, apropiind acestfinal de cel al basmului de inspiratiefolclorica, Calin – file din poveste, ceapartine aceleiasi perioada de creatie.Eminescu dialogheaza cu cititorulde-a lungul nuvelei si mai ales in final.Ironizeaza pe cei care considera acestetrairi ca „simple vise ale unei imaginatiibolnave” si le denumeste „momente de-oluciditate retrospectiva”.Prozatorul insista popularii acestui„vis” cu personaje si atitudini careizvorasc din trairile subconstiente aleunei ereditati ancestrale, in care inimiles-au cautat si s-au gasit. Astfel, pe langametempsihoza Zoroastru – Dan – Dionis,cititorul descopera in opera lui Eminescusi puterea iubirii de a naste „randuri de vieti”. Dar mai ales poateurmari forta atavica a timpului ce contopeste in meditatie eroticalucida aspiratii milenare spre unire ale unor individualitati sinazuinte reancarnate macar in „vis” si afirma facultatea acesteiiubiri de a sfarma inertiile sociale ale predestinarii, intrezaritazilnic in ochii intristati din tablou.Personajele mefistofelice din realitate, ca anticarul Riven,capata in „vis” functii malefice, Ruben incercand ca vanda iaduluisufletul calugarului Dan prin „taina” nemuririi omnipotente.Ramas singur, barba lui Ruben devine latoasa, capul cornut,rasul had. Destinul inamoratei Maria, ideala si reala, seamana,ca in basme, ca doua picaturi de apa.. Sfiosenia ideala, pildamuta pentru trairea fireasca si intensa a iubirii, e completata inplanul real de „siretlic”.Cel mai individualizat este personajul cel mai activ si maiinteriorizat, Dionis. Dragostea lui „dureros de dulce”, puterea dea trai romantic iubirea ca pe o ora fanatica suficienta siesi, seteade absolutul iubirii datatoare de geniu, puterea de a „visa o altalume pe-asta lume de noroi” se impletesc cu intelectualizareasetei de absolut.6677