WeaAreHR10_lowres

WE ARE UPDATED
Q:
A:
Q:
A:
Q:
A conduce delegația unei fundații internaționale
seamănă cu managementul unei companii, dar
cu alt scop decât profitul. Cum măsurați succesul
în acest domeniu - ajutorarea copiilor?
Există un aspect corporatist, dacă vreți: investițiile
noastre sunt coordonate cu nevoile copiilor („clienții
noștri”, în limbajul companiilor), pentru că adesea îi
întrebăm direct, în cadrul proiectelor, de ce au nevoie.
Și am citit cu emoție care este lista de dorințe pe
care copiii români din zone vulnerabile au alcătuit-o:
oameni cu suflet bun, școli colorate, drumuri, toalete
în școli, un loc unde să ia prânzul la școală (aceasta era
și ordinea în care și le doreau). Sigur că în proiecte ne
ocupăm de nevoile lor principale, dar e impresionant
să vezi că ei sunt pragmatici și sensibili, în același timp.
Cred că succesul poate fi măsurat doar dacă le îndeplinim
aceste nevoi, iar profitul nostru este tocmai binele
pe care îl aducem în viața lor. Numerele sunt și ele
importante și nu sunt mici (de pildă, suntem de 25 de
ani în România și doar în ultimii 5 ani am atins viața a
aproximativ 50.000 de copii). Dar numerele merg mână
în mână cu calitatea schimbării.
Cum sunt oamenii care lucrează în ONG-uri. Sunt
ei diferiți de angajații din corporații, de exemplu?
Nu suntem deloc diferiți, poate doar prin faptul că motivația
noastră este alta și venim la muncă mai bucuroși
decât alții și vorbim mai mult despre asta, așa cum observă
prietenii mei adesea. Dar cum altfel?, când știm
ce rezultate frumoase putem avea, iar asta e mai ușor
de observat pentru colegii care lucrează direct pe teren.
De exemplu, în Bacău, implementăm acum un proiect
care include educație nonformală cu elevi din 37 de comunități.
Asta înseamnă jocuri psihosociale și activități
sportive, care sunt și amuzante, dar și foarte eficiente.
Scopul este pentru copii să învețe să se exprime, să-și
gestioneze emoțiile, furia, frustrările, de pildă, să fie
mai toleranți unii cu alții, să-și facă prieteni. E minunat
să le vezi zâmbetele și efectul acestor jocuri, așa cum ne
transmit și profesorii după aceea. Copiii „strălucesc” cu
adevărat, în ciuda dificultăților cu care se confruntă zilnic
(Shine este numele proiectului nostru de acolo, prescurtarea
de la Support for Health, social Infrastructure
and Education).
Așa cum ați remarcat, mulți oameni merg la
muncă triști, nemotivați. Aveți chiar și un proiect
de orientare profesională pentru copii, Ziua
Ștafetei. Care e scopul lui?
A:
„Am descoperit
cu emoție lista
dorințelor pe care
copiii români au
alcătuit-o în cadrul
unui proiect al
nostru: oameni cu
suflet bun, școli
colorate, drumuri,
toalete în școli,
un loc unde să ia
prânzul la școală...”
Da, mulți oameni par nefericiți la muncă, poate fiindcă
nu lucrează în domeniul pe care și-l doresc sau dificultățile
materiale i-au obligat să aleagă altceva. Ziua
Ștafetei este o campanie pe care o derulăm în fiecare
an din 2012, în noiembrie, când mobilizăm profesori
din toată țara să găsească mentori pentru copii, iar noi
coordonăm procesul. În felul acesta, mii de copii pot
experimenta pentru o zi profesia la care visează și vor
alege în cunoștință de cauză mai târziu. Ei sunt încurajați
nu doar să observe mentorii la locul de muncă, ci și
să participle la decizii și să discute, să fie activi, fiindcă
nu trebuie să mai privim copiii ca fiind incapabili să
participe la discuțiile de adulți. E un proiect foarte iubit,
dovadă că anul acesta aproape 7.000 de copii și-au găsit
mentori astfel, fie că e vorba despre ambasadori, manageri,
directori ai unor instituții culturale, artiști sau
preoți, polițiști, pompieri, bucătari. E minunat când te
gândești câte decizii pentru o viață s-au luat, poate, în
acea zi, iar noi am contribuit la asta, ca mentori sau
facilitatori.
↘
CONFESIUNI DE LIDER
p 25