WeaAreHR10_lowres

WE ARE CHALLENGERS
OPINIE
acestuia de a fi acceptat merge până acolo încât își
imaginează că oamenii îl vor accepta doar dacă este
eminamente perfect. Tot de aici se trage și veșnica
amânare a unor proiecte pe care perfecționistul nu
le poate începe atât timp cât „vede” zeci de moduri
în care acestea ar putea eșua lamentabil.
Din păcate, perfecționismul nu este despre
standarde înalte, așa cum îi place să se autoeticheteze,
ci despre standarde nerealiste,
inaccesibile.
În contextul de business, un perfecționist are
dificultăți să demareze proiectele, să le finalizeze
și să respecte deadline-urile. Se împiedică de
fiecare dată cântărind de 5 ori o decizie, nereușind
să aleagă „cea mai bună soluție”, adică „cea
mai perfectă”. Care, după cum știm, nu există
nici în lumea gramaticii, la fel cum nu există
nici în lumea soluțiilor. Perfecționismul nu e „o
calitate deghizată într-un defect”, ci o perspectivă
aproape traumatizantă, cu consecințe vizibile. Un
self-esteem redus, acompaniat de stres și anxietate
nu sună a formulă câștigătoare.
Acum, că am schițat portretul Perfecționistului,
ce e de făcut mai departe? Cum poate fi ajutat? Ne
amintim de titlu: TOTUL E O JOACĂ! Dacă am
putea să-i facem o injecție cu această expresie, ar
fi ceva.
Când te uiți la bucuria unui copil de 3 ani, ai
impresia că vezi bucuria vieții la parametrii cei
mai înalți. Nu cred că există bucurie mai deplină și
mai inocentă. Toate prostiile sunt prilej de veselie.
Sau, cum ar zice perfecționistul
nostru, toate erorile. Felia de
pâine care a căzut cu dulceața
pe fața de masă? E haioasă.
Laptele care a căzut pe bluză? E
distractiv. Am răsturnat castronul
cu cereale și acum s-au împrăștiat
pe covor? Mamă, ce mai hăhăială.
Așa că softul cu care am ieșit din
fabrică era făcut să râdem în fața
imperfecțiunilor. Apoi să mergem
înainte. Dar, undeva pe drum, a
intrat un virus în mașinărie și a
stricat programul inițial.
CE E DE FĂCUT CONCRET?
Domnule Perfecționist, haideți să încercăm așa,
poate merge cu vorba bună:
↗ E timpul pentru un reframing. Să căutăm
excelența, da. Să ne dorim perfecțiunea, nu. E o
mare diferență. Această primă distincție ar trebui să
fie primul pas. Nu mai căuta perfecțiunea, pentru
că nu există!
„Perfecționistul este
nemulțumit de el
însuși, ceea ce-l face
să tragă tot timpul și
mai tare, și nu doar de
el, ci și de cei din jur.”
„Mută
focusul de
la «să găsim
ce e greșit»
către «să
descoperim
ce este bine».”
↗ Mai departe îți propun un joc. Când vrei să zici
„performanță” rostește în loc cuvântul englezesc
learning. Sau, pe românește: învățare. Până devine
un mindset. Sau, dacă vrei neapărat, o setare
mentală. Mindsetul de învățare acceptă greșelile ca
pe niște informații de corectare a cursului, nu ca
pe o moarte clinică. În mindsetul de performanță
ai tendința să evaluezi totul în succes vs eșec.
Și ratezi oportunitatea de a învăța din greșeli. De
aceea recomand mindsetul de învățare. În NLP,
de exemplu, unul dintre pilonii de bază este exact
acesta: There is no failure. Only feedback.
↗ Mută focusul de la „să găsim ce e greșit” către „să
descoperim ce este bine” și asta te va ajuta să fii mai
puțin critic.
↗ Bucură-te! Apreciază lucrurile care ți se întâmplă
și bucură-te cât mai des. Chiar și pentru prostioare.
Poate acum ți se pare ridicol ce spun. De fapt, sunt
convins că ți se pare ridicol. Ai putea să te bucuri
pentru asta! Nu mai râde, că eu vorbesc serios aici,
ce Dumnezeu?! Bucură-te din orice! E legal. În
unele țări.
↗ Fă din când în când (că nu îndrăznesc să spun
„cât mai des”) lucruri fără miză. De exemplu,
organizează cu echipa pe care o conduci un concurs
de construit avioane de hârtie. Sau broscuțe. Sper
că nu poți să rămâi competitiv și perfecționist până
și la broscuțe de hârtie?!
↗ Petrece din când în când ceva timp în preajma
copiilor. Cu cât mai mici, cu atât mai bine. Vizitează
o grădiniță, du-le niște cadouri, stai în parc la
leagăne etc. Și observă-i. Poate te inspiră.
↗ Pune lucrurile într-o altă perspectivă. Întreabă-te
care va fi, peste un an, relevanța acestei situații care
nu te lasă azi să fii relaxat? Care va fi relevanța ei
peste 2 ani? Merită cu adevărat costul emoțional,
stresul, deteriorarea unor relații și autoflagelarea
psihologică la care te supui?
↗ Aș fi putut să mai scriu. Dar, în primul rând, nu
vreau să iasă ceva perfect. Doi, vreau să-ți las și ție
ceva de făcut. Scrie tu punctul următor. Ce crezi
că ți-ar face bine ca rutină pentru a mai slăbi puțin
presiunea pe care o pui pe tine și pe cei din jur? Ca
să accepți pur și simplu lucrurile care dau rezultate,
chiar dacă nu sunt perfecte?
Să ne jucăm și vom fi liberi!
p 66