Lege ºi ambiguitate - Editura BIBLIOTHECA

RECITIRI
Henri Henri Zalis
Zalis
CONSIDERAÞII SUPLIMENTARE
LA O DEVENIRE LACUNARÃ
Ca stare primară, studiul Georgianei Sârbu,
de care m-am ocupat preliminar în numărul precedent
din Litere, pare să pună ordine în
descifrarea schimbărilor produse, de-a lungul
anilor, în viaŃa cartierelor de la marginea
oraşelor noastre. În realitate, se strecoară încă
de la început o confuzie terminologică, din
cleştii căreia autoarea nu mai are scăpare. Ea
şi-a intitulat cercetarea „Istoriile periferiei”.
Imediat vine subtitlul „Mahalaua în romanul
românesc de la G.M. Zamfirescu la Radu
Aldulescu”, ca prima dovadă în universul de
care se ocupă pentru contributoare periferia
şi mahalaua ar fi tot una, de vreme ce, încă din
titlu le amestecă şi le substituie.
Or, mahalaua cum am apucat să spun în
prima partea a recenziei mele (vezi Litere, nr.
9(138), septembrie 2011) are ca sorginte
deplasarea unor pături nevoiaşe din lumea lor
rurală, îndepărtată, neasimilată de fel, minată de
sărăcie, totuşi aspirând la o condiŃie de
îndestulare, pe când periferia (la francezi numită
identitar lume suburbană) se înscrie pe
coordonate profund diferite. Periferia va creşte
datorită aportului de lumpen-proletari şi mici
meseriaşi, fenomenul având strânse legături cu
primele procese de industrializare extinsă. Aşa
stănd lucrurile, s-ar zice că mahalaua este, în timp,
un stadiu post-feudal, rămas dator castelanului
de la Ńară servindu-i nevoile gospodăreşti de
subsolul târgului. Sub ochii orăşenilor se
dezvoltă, pe de altă parte, cu numeroase destine,
deŃinătorii de cârciumi, micii negustori, diverşi
intermediari de plăceri (circari, proxeneŃi) pseudobancheri,
astrologi, vagabonzi, săpători de
cişmele, poeŃi de curte şi, neapărat, mercenari
dispuşi a se pune în slujba „stăpânului”.
Iată, aşadar, cât de distinct operează
predestinarea celor care compun mahalaua
şi, pe urmă, periferia.
Din păcate, în ciuda celor trei secŃiuni
ale cărŃii la care mă refer acum, cuprinzând
disocieri, unele fine, altele generatoare de
întrebări, viziunea Georgianei Sârbu are de
suferit. Ea se exprimă în „Introducere” ca
doritoare să completeze „panorama lumii
periferice” fără să bage de seamă că reperele
la care se raportează sunt, în permanenŃă,
debitoare când unui mediu, când celuilalt.
Este de mirare că N. Manolescu,
conducătorul de doctorat al tinerei exegete,
nu i-a venit în ajutor. Nu a prevenit
identificările greşite şi, mai ales, cum vom
preciza curând, i-a permis să ignore unele
lucrări intrate – de mai mulŃi ani – în bibliografia
de bază, obligatorie, a temei expuse.
Utilă în studiul în care cercetarea nu se
îngropa în eroarea ei de viziune, ar fi trebuit
să vină despărŃirea acelor scrieri pe direcŃia
fie a mahalalei, fie a periferiei.
Şi ca să nu rămân în vag, să precizăm că
„Groapa”, „Maidanul cu dragoste”, „Amantul
colivăresei”, între altele Ńin de prima categorie.
Scrieri de genul „Republica Barbă-Rasă” (de
Paul Daniel), „Periferia” (de D. Barcaroiu) sau
„Apărarea are cuvântul” (de Petru Bellu)
revin, mai degrabă, celei de a doua.
În perioada interbelică, cum se ştie, proiecte
numeroase se revendicau din loialitatea
melodramatică sugerată de personaje, dogme
de viaŃă şi de cotidianul mahalalei, fiind, în plină
deplasare, de la acest cotidian spre cel al
periferiei. Adică având în avanscenă criminali
şi inocenŃi, martori enigmatici pe cât şi fiinŃe ale
tranziŃiei, în contrast izbitor cu cei care se
adăpostesc pe unde pot, dar înalŃă şcoli şi fac
umbră zidurilor de biserică. Aici, în cuibul cu
alte determinări, amalgamul lucrează din plin,
meseriile sunt mai numeroase, exerciŃiile pentru
câştigarea traiului învălmăşite, dat fiind că pe
lângă administratorii de cimitire apar agenŃi de
poliŃie, croitori, bătăuşi de meserie, recuperatori
de datorii neplătite.
În fine, îmi exprim mirarea (ca să fiu rezervat,
să nu-mi declar iritarea) că din „Bibliografie”,
secŃiunea „ReferinŃe critice în volum” nu sunt
citat cu niciunul din volumele pe care le-am
consacrat subiectului adus aici în discuŃie. Am
în vedere studiul „Sub semnul realismului.
ContribuŃii la sursele naturalismului european”,
1974, editura Enciclopedică, şi, al doilea,
„Estetica imperfecŃiei”, 1979, editura Facla”,
Timişoara, monografie dedicată naturalismului
românesc. Ambele mele lucrări s-au bucurat de
întâmpinări favorabile, net pozitive în toate
publicaŃiile din Ńară şi din FranŃa.
(continuare la pagina 18)
12 LITERE – Revistă lunară de cultură a SocietăŃii Scriitorilor Târgovişteni