Lege ºi ambiguitate - Editura BIBLIOTHECA

Motivul care l-a determinat pe Alecsandri
să compună balada „MioriŃa” şi alte balade
incluse în cele două volume din 1852 şi 1853,
a fost următorul: el era, pînă la 1859, poet
moldovean, Ńara lui fiind Moldova. Iar aici
repertoriul de balade nu era prea bogat. De
aceea, scriind baladele „ MioriŃa”, „Mihu
Copilu”, „Codreanul”, „Păunaşul codrilor”
sau localizând altele, cum ar fi „Toma
Alimoş”, Vasile Alecsandri a vrut să acopere
acest neajuns.
Sursele folclorice ale baladei „MioriŃa”
Cunoaşterea surselor utilizate de poet
în crearea „MioriŃei” a fost o muncă de o
dificultate extremă, care a îmbinat, într-un
fel neprevăzut, documentarea cu deducŃia
logică şi intuiŃia cu norocul pur şi simplu.
Moses Gaster observase în 1883 că, sub
aspect formal, „MioriŃa” are aceeaşi
„scenerie” cu o variantă a colindei păcurarilor
publicată de At.M.Marienescu în colecŃia
sa de „Colinde” din 1859; că mioriŃa
năzdrăvană se găseşte în „colinda care-i precede
imediat la Marienescu: Păcurarul şi
mieluŃa.” Iar măicuŃa bătrână se regăseşte
„cu aceleaşi cuvinte” în cântece populare
culese din Dobrogea de Burada, cu deosebire
numai că „sceneria” e schimbată. A fost un
semnal foarte puternic. Urma ca eu să
reuşesc să transform asemănarea formală în
sursă conceptuală; altfel spus: când a
compus „MioriŃa”, Alecsandri avea aceste
texte pe masa de lucru. Mai apoi, în
scrisoarea către Ubicini, scrisă pe la 1857,
document autobiografic esenŃial, am găsit o
destăinuire a poetului-editor de folclor:
„...am căpătat o astfel de uşurinŃă de
elaborare în acest gen, încât îmi vine adesea
de a lega diferitele părŃi ale unei balade cu
versuri de-ale mele şi de a le regăsi mai târziu
aceste versuri în gura vreunui bătrân, care-mi
recita o legendă necunoscută.”
„Mihu Copilu” este exemplul care-mi vine
imediat în minte întrucât are legătură cu
„MioriŃa”. Această capodoperă a fost
concepută de Alecsandri pornind de la trei
balade din ciclul Novăceştilor: „Gruia copilul”,
„Turcul şi Novăceştii” şi „Novac vinde pe
Gruia”. Aşa am văzut că el nu spunea întregul
adevăr: lucrase cu mai multe balade-sursă,
nu numai cu una. Mi-am dat seama de acest
fapt citind şi recitind colecŃia-martor „Balade
populare româneşti”, cu „Indice tematic şi
bibliografic de Al.I. Amzulescu”. Tot aşa am
mai constatat un lucru neluat în seamă de
cercetările anterioare; din punctul de vedere
al conŃinutului, „MioriŃa” prezenta o situaŃie
aparte: doi ciobani-baci se sfătuiesc să-l
omoare pe un altul. Un astfel de conflict era o
imposibilitate în contextul baladelor pastorale!
Anul XII, Nr. 10-12 (139-141) • oct.-dec. 2011
Duşmanii tipici ai ciobanilor şi turmelor de oi
sunt hoŃii şi haiducii.
Despre un asemenea subiect, în întreaga
literatură populară română, vorbeşte un
colind care circula în Transilvania, unde doi
păcurari făceau legea unui al treilea. Într-o
altă lucrare de referinŃă, „Colinda românească”
de Monica Brătulescu, unde se află o
„Schemă a clasificării colindei” şi un „Index
tipologic şi bibliografic al colindei”, am
descoperit că şi subiectul colindei păcurarilor
era atipic: personajele omorâte sau
ameninŃate cu omorul în colindele româneşti
sunt animaliere, nu omeneşti! Şi atunci m-am
întrebat dacă mai moare cineva în timpul
colindatului ? Răspunsul a fost: Da, măştile
zoomorfe turca şi cerbuŃul.
Norocul a apărut sub forma unor
informaŃii din surse disparate care însă au
conturat un circuit informaŃional inedit. În
„DicŃionarul folcloriştilor” am citit anunŃul
apărut în 1844 în revista „Propăşirea” din Iaşi,
unde Alecsandri era redactor: „D. Alecsandri,
dorind a îndeplini colecŃia ce au făcut de
cântece populare a românilor, până a nu le
pune încă sub tipar, pofteşte pe toŃi cititorii
ce vor cunoaşte
şi vor avea asemine poezii populare, să
binevoiască a le împărtăşi d-sale, având
sigura făgăduinŃă din parte-i că vor primi
gratis câte un exemplar din acele cântece, cînd
vor ieşi la lumină.” AnunŃul trece munŃii la
Braşov, în paginile revistei „Gazeta
Transilvaniei”, abonată de intelectualii
satelor şi de şcolile de la Blaj. În urma
anunŃului, fratele moldovean primeşte de
peste munŃi de la fraŃii ardeleni, printre alte
texte scrise de cântece populare, colinda
păcurarului, colinda păcurarul şi mieluŃa,
balada „Fratele şi sora”, ciclul de balade ale
Novăceştilor. Argumentul acestei presupoziŃii
este unul indirect: peste numai 13 ani,
discipolul său At.M.Marienescu, utilizând tot
apelul prin presa transilvană şi adresându-se
aceleiaşi mase de posibili informatori, va primi
texte cât pentru un volum de colinde şi două
de balade. Între ele: colinda păcurarul şi
mieluŃa, colinda păcurarilor pe care, după
modelul „MioriŃei” maestrului său, o va
îndrepta sub forma „Judecata păcurarilor”
(1859). Baladele Novăceştilor, tânărul avocat
le ştia din copilăria petrecută în Banat. Dacă,
am gândit, le-a primit un tânăr student
susŃinut de mitropolitul Andrei Şaguna, de
ce să nu le fi primit şi poetul moldovean Vasile
Alecsandri, autorul poeziei „Hora” din 1843,
care a mers direct la inima transilvănenilor,
devenind cântec popular. El era un scriitor
preŃuit în Ardeal, iar publicarea anunŃului de
către George BariŃiu e o garanŃie în plus pentru
seriozitatea şi caracterul naŃional al iniŃiativei
tânărului moldovean.
89