Lege ºi ambiguitate - Editura BIBLIOTHECA

cum la nu ştiu ce sesiune de comunicări
cineva care i-a succedat cu o intervenŃie
la microfon nu înceta să spună, între altele:
„aşa cum afirma şi dl Bucium...”.
Se pare că pozna asta cu confuzia de
nume l-a amuzat de vreme de altădată, în
aceleaşi împrejurări de la vechea capitală a
łării Româneşti îmi relata: „La un moment
dat, la noi în Basarabia, s-a pus problema
editării unei enciclopedii de către Chişinău
şi Moscova. Şi cum se întâmplă astfel de
situaŃii, printre scriitori a început rumoarea:
cine intră şi cine nu în enciclopedie, pe ce
criterii va fi alcătuită, cine o va redacta, dacă
o va face cu imparŃialitate etc. etc. şi altele
de genu’ ăsta. Eu stăteam liniştit şi când
m-a întrebat cineva de ce nu mă agit le-am
spus că n-am motive să mă îngrijorez, că
buciumul e un instrument popular foarte
vechi care n-are cum să fie ignorat şi că
oricum voi fi prezent în carte...”
După 1990 tot mai mulŃi critici şi
istorici literari şi-au axat/ îşi axează
comentariile (în reviste, dar şi în cărŃi) pe
ideea reintegrării culturii basarabene în
circuitul de valori a României, punând, în
context, problema readucerii acesteia la
matca firească, deci şi a literaturii care s-a
scris şi se scrie dincolo de Prut, fiindcă,
se ştie, valorile ei, din motivele istorice
ştiute, ori nu prea se cunosc la Bucureşti,
ori sunt privite cu rezervă şi prejudecăŃi.
Dl Mihai Cimpoi face parte dintre cei
care dau, ca să zic aşa, un fel de concreteŃe
ideii cu pricina. Şi nu prin mai mult sau
mai puŃin savante dezbateri teoretice, ci
prin chiar cărŃile pe care le-a scris/ le scrie
cu o forŃă de muncă uimitoare. Aşa, de
pildă, după ce ne-a dat, prin anii ’90, „O
istorie deschisă a literaturii române din
Basarabia”, precum şi alte cărŃi care i-au
premers ori i-au succedat acesteia
(„Disocieri”, „Întoarcerea la izvoare – eseu
despre Grigore Vieru”, „Basarabia sub
steaua exilului”, „Narcis Hyperion”, „Spre
un nou Eminescu”), dl Mihai Cimpoi şi-a
îndreptat privirea şi spiritul analitic către
alŃi şi alŃi scriitori, publicând monografii
preŃioase despre I.H. Rădulescu, Grigore
Alexandrescu, Vasile Cârlova, I.Al.
Brătescu-Voineşti (proiect derulat la
Editura Bibliotheca din Târgovişte) ş.a.
Este vorba de cărŃi concepute temeinic,
scrise cu bucuria dăruirii şi a preŃuirii întru
faptă culturală aleasă, elaborate pe baza unei
temeinice documentări. Nu întâmplător,
Marian Popa, în cunoscuta-i „Istorie” îl
consideră „cel mai interesant critic
postbelic [...] înainte de toate un bun
român; apoi un profesionist excepŃional,
Anul XII, Nr. 10-12 (139-141) • oct.-dec. 2011
pregătit, cunoscător al întregii literaturi
române”, iar Constantin Ciopraga îl
numeşte „hermeneut de Ńinută modernă”,
pe când Ion Rotaru îl consideră „mare
critic şi istoriograf de dincolo de Prut”.
Şi, fireşte, epitetele ar putea continua.
Dincolo de volumele sale, care pot
umple cu uşurinŃă un raft de bibliotecă,
făcând cinste oricărui iubitor de literatură,
ca şi specialiştilor în materie, „Domnul Academician”
a fost, este, şi nu am nicio
îndoială că va rămâne şi în viitor un ins
comunicativ, gata oricând să guste o glumă
bună, să schimbe o părere despre cutare
sau cutare scriitor ori întâmplare literară
necăutând nicicum companii simandicoase
– ceea ce nu numai că-l face plăcut tuturor,
ci şi căutat de scriitori şi de cititori. De la
manifestările literare la care participă se
întoarce acasă cu maldăre întregi de reviste
şi de cărŃi primite de la poeŃi, de la prozatori,
de la critici. Şi înainte de a mi-l imagina cum
stă acasă şi le parcurge pe fiecare cu răbdare
şu cu foarte mare atenŃie, îl văd înconjurat,
la modul propriu, de gazdele din Râmnicu-
Vâlcea, de la Buzău, de la Ploieşti, Suceava
sau Târgovişte, dialogând cu plăcere cu toŃi,
manierat şi elegant, deschis oricăror
interpelări şi dialoguri.
De câteva ori am avut prilejul să
convorbim şi între patru ochi, pe la
hotelurile prin care am fost cazaŃi, să facem
schimb de cărŃi cu autograf şi – nu în
ultimul rând – să ne dăm cu părerea despre
câte în lună şi în stele, de la banalele
impresii despre locurile unde ne aflam şi
despre cei cărora le eram oaspeŃi şi până
la probleme mari şi grave cu care se
confruntă condeierii din Basarabia, unde
mai an „lupii tineri” l-au „debarcat” de la
conducerea Uniunii Scriitorilor de acolo şi
unde – dar, oare, se putea întâmpla altfel
decât la Bucureşti? – există zâzanie, invidii,
lupte sterile, ambiŃii, orgolii şi alte multe
rele între oamenii de litere. Fireşte, toate şi
fiecare în parte dăunând mai mult sau mai
puŃin vieŃii şi evoluŃiei normale a culturii, a
climatului literar în general.
Autor cu o operă solidă şi pe care chiar
dacă i-ar ignora-o ori i-ar minimaliza-o nu
ştiu ce critici sau istorici rău intenŃionaŃi şi
constipaŃi din naştere, „Domnul Academician”
a ştiu/ ştie să treacă peste toate aste
cu demnitate şi cu fruntea sus, cu siguranŃa
omului conştient că lasă ceva temeinic în
urma lui.
Ca un veritabil patriarh al literelor cum
şi este de altfel.
23 Brumar 2011
83