Lege ºi ambiguitate - Editura BIBLIOTHECA

LECTURI
Anul XII, Nr. 10-12 (139-141) • oct.-dec. 2011
Niculae Niculae Ionel
Ionel
RÃTÃCIRILE UNUI DON JUAN*
La prima vedere, cartea lui Dan Gîju,
„Femeia ca obiect de studiu” (Ed.
Bibliotheca, Târgovişte, 2011), e un roman
erotic, derulat cu mult şarm empatic,
mai solicitant pe latura ambiguizată a
compoziŃiei. Încadrate de o introducere şi
o încheiere, douăsprezece naraŃiunicapitole,
fiecare în jurul unei femei,
dezvoltă vitalist aventurile amoroase ale
bărbatului-craidon, ascuns
sub jocul a trei ipostaze – a
autorului, a lui Zalmo, mai
apropiat de acesta până la
identificare, şi a lui Gato del
Piso (nume aflat în fruntea
unui exotism onomastic
cvasigeneralizat). La numai
cinci anişori, protagonistul e
victima unei fixaŃii pe
intimitatea Elvirei, o nevinovată
adolescentă, pe care
mai târziu, sub pulsiune
erotică, o caută spectral în
toate celelalte femei. OfiŃer de carieră, el
vânează cu predilecŃie în mediul său cazon.
Intriga, provocată, cum se înŃelege
mitologic, de săgeata lui Eros, e gravă, şi
întrucât aici face posibilă deturnarea de
energie spre partea, de jos a fiinŃei. Totuşi
ea nu naşte un personaj pe de-a întregul
dramatic, pentru că acesta, moralmente,
aproape nu se schimbă şi nu se
maturizează. În consecinŃă, mai toate
întâmplările – foarte atrăgătoare prin susŃinerea
masculinităŃii triumfătoare – sunt
livrate fără un relief deosebit şi ne lasă permanent
o impresie de bufonerie. Titlul
romanului rămâne discutabil. Povestea, fie
că îmbracă relatarea la persoana întâi sau
la a treia, ia forma permanentă a confesiunii
egolatre, fără dram de exaltare însă, prin
care bărbatul e cel ce se oferă, ca obiect
* Dan Gîju – Femeia ca obiect de studiu, Ed.
Bibliotheca, Târgovişte, 2011, 166 pag.
de studiu. În plan secund, femeia se
conturează tipologic sumar: adulterină ori
făcând figură de om liber, nesocoteşte
dragostea conjugală şi maternitatea,
lunecând pe cel mai mişcător teren, acela
al frivolităŃii şi apetitului. Inexistent în
cuprinsul cărŃii, contrariul său e de
presupus existenŃial străină de aventura, îşi
găseşte împlinirea în căsătorie, cunoscând
dragostea şi jertfa până la
limitele creaŃiei spirituale.
Probând o stăpânire
deplină a mecanismului
narator, invenŃia de roluri o
ia înaintea invenŃiei de fapte,
întărind complexitatea
textuală prin schimbări de
perspectivă şi conferind
ambiguităŃii un ce ironic. Un
portret al lui Gato, plasat la
începutul romanului, e reluat
întocmai pe ultimele pagini,
fără certă atribuire! „Statură
potrivită, ochi albaştri, reci, faŃa rotundă,
început de calviŃie, părul uşor cărunt,
castaniu, buze bine conturate, ferme, nas
de mops, bărbie comună, barbă tăiată
razant, cu numărul trei, aranjată în fiecare
dimineaŃă, la ora şase fix, mâini de
intelectual de Ńară, cu degete cam
noduroase, ce-i drept, însă unghiile bine
îngrijite, foarte curate, uşor crăcănat, ca
fotbaliştii, puŃină burtă, atât cât să nu se
jeneze în faŃa pipiŃelor, pieptul vânjos, de
fost judocan, păros, un început de cocoaşă,
probabil de la obiceiul de a citi cu capul pe
perna moale, sprijinită de tăblia patului,
noaptea, încă din fragezii ani ai copilăriei,
dar, ce mai, una peste alta, un bărbat bine
din câte am auzit-o odată, în treacăt, pe
Amanda – casiera de la «Don Quijote»,
care, la o adică, încă mai face vădanele
cartierului şi, mai ales, divorŃatele, să
ofteze discret şi să spere”, înfăŃişarea
bărbatului cu „ochi albaştri, reci” se
35