Lege ºi ambiguitate - Editura BIBLIOTHECA

Ideea filozofică ilustrată în romanul său
de Eliade e mai veche, nu-i aparŃine, el este
doar un adept convins al ei şi a ales să o
valorifice cum ar fi putut el mai bine, adică
la modul beletristic. Până la a devoala ideea
şi mesajul cărŃii, să reŃinem viziunea, nici
ea nouă, a omenirii ca un grandios spectacol
de teatru! Tema romanului, cel puŃin într-o
latură a sa, aceasta este: pregătirea unui
spectacol grandios de teatru, într-o localitate
din România comunistă, de către un tânăr
regizor talentat.
În ce constă abilitatea lui Mircea Eliade,
ca scriitor, creator de opere artistice de
ficŃiune? Este o însuşire complexă, ori pot
fi mai multe însuşiri diferite la un loc, duse
de el până la o măiestrie cu totul şi cu totul
originală în literatura universală şi în aceeaşi
măsură, inegalabilă?! La sfârşitul acestor
consideraŃii despre opera în discuŃie, fiecare
lector va fi în măsură să aprecieze singur...
Tema spectacolului teatral, din viaŃa
de zi cu zi, s-ar putea zice, este dezvoltată
cu întreg arsenalul omului pregătit teoretic
şi practic în tehnicile indiene de
transcendere în metafizic, vechi de când
lumea şi la fel de actuale, plecându-se de
la o sămânŃă de adevăr, astfel ca ele să
pară verosimile, cum se spune în teorie.
Aşa bunăoară, unul din personajele
principale, Ieronim Thanase, regizorul, e
paralitic, dar când prin anamneză, devine
conştient de greşeala ce i-a determinat
îmbolnăvirea, se vindecă brusc; un altul
se vindecă de limbuŃie şi oligofrenie prin
exerciŃii spirituale, toate fiind fenomene
denumite de parapsihologie, ca vindecări
paranormale – posibile şi reale, după cum
cunoaştem cu toŃii.
Notează undeva Eusebiu Damian, unul
dintre cele două-trei personaje principale:
„Am încercat fără succes, să ghicesc
direcŃia pe care o luasem. Mi se închideau
pleoapele de somn (...) când i-am simŃit
din nou palma lovindu-mi ferm genunchii
şi m-am trezit brusc, camioanele
dispăruseră şi şoseaua se deschidea netedă
în faŃa noastră.” Iar parapsihologia
demonstrează cu dovezi palpabile că
fenomenele parapsihice se declanşează la
om când funcŃiile fiziologice se reduc mult
şi se instalează acea stare de somnolenŃă
ca de dinaintea somnului propriu-zis, care
stare de somnolenŃă facilitează saltul
corpului subtil al omului în para-normalitate,
în meta-fizică. Repet, pentru a nu ştiu câta
oară, o axiomă esoterică, veche de când
lumea: universul vizibil şi universul invizibil,
inefabil, formează împreună un întreg, ca
două jumătăŃi inseparabile ale lui, prima
accesibilă simŃurilor obişnuite ale omului
şi cealaltă, inaccesibilă acelor simŃuri –
senzorialul şi extra-senzorialul omenesc în
percepŃia Universului în care se manifestă.
Sau, după experienŃele aceluiaşi personaj:
„Am grăbit amândoi pasul şi cu cât
înaintam, cu atât auzeam mai strident şi
mai numeroşi greieri” (...). Dacă n-aş fi
fost atât de istovit, aş fi încercat să
descifrez şi celelalte misterioase fenomene
fonetice, care”... Cercetările ştiinŃifice
întreprinse de americanii Raymond Moody,
Kennet Ring ş.a. asupra unor subiecŃi
reveniŃi din moartea clinică au stabilit că
înainte de a se fi instalat coma profundă,
muribunzii au senzaŃia că trec printr-un
tunel întunecat în care aud şi un sunet
continuu şi strident, ca de sonerii electrice,
adică un sunet similar celui al unei mulŃimi
de greieri – numai că în cazul personajelor
literare ale lui Mircea Eliade, fenomenele
de tipul celui descris mai sus, nu sunt
spontane, ci provocate – cum se spune
într-o distincŃie ştiinŃifică; provocate de un
regizor magician, Mircea Eliade, aş spune
eu, revenind în marginea beletristicii.
Acelaşi Eusebiu Damian mai trăieşte
complet, cu toate consecinŃele materiale
inerente, „o ieşire din timp”, cum o califică
un alt personaj, ceea ce este, în termeni
parapsihologici, o „rectrocogniŃie”, un
fenomen parapsihic, invocat şi explicat de
subsemnatul (conform teoriei altora) în
intervenŃia la al doilea simpozion naŃional
de la Piteşti, 2009. Mai întâlnim în context,
scrieri „în transă”, voce telefonică
„depărtată, sugrumată” – voci din lumea
cealaltă, precum s-au înregistrat de
parapsihologi cu instrumente adecvate etc.
etc. Iar pentru ca „fantasticul” să fie deplin
şi autorul să-şi justifice prestigiul, aduce
două personaje defuncte, pe care le
„materializează” pe pământ – Niculina şi
Serdaru, în timp ce pe eroul principal,
Anghel (angel = înger) D. Pandele,
scriitorul cu har, îl plimbă dintr-o lume în
alta, din fizic în metafizic, introducându-l
prin procedee parapsihice, „patentate”, ca
să spun aşa! I se întâmplă şi secretarului
său, Eusebiu Damian, transportat de colocolo
spre a-şi întâlni maestrul, de către
şoferi sau motociclişti misterioşi (dă bine
artistic!), care apar şi dispar în mod enigmatic
şi miraculos, dar şi inexplicabil în
uzul obişnuit, precum buchetele de câte
nouăsprezece trandafiri, toŃi aceia fiind
mesageri „de dincolo”, cum i-ar putea
numi un parapsiholog ca subsemnatul.
86 LITERE – Revistă lunară de cultură a SocietăŃii Scriitorilor Târgovişteni