30.04.2013 Views

Lege ºi ambiguitate - Editura BIBLIOTHECA

Lege ºi ambiguitate - Editura BIBLIOTHECA

Lege ºi ambiguitate - Editura BIBLIOTHECA

SHOW MORE
SHOW LESS

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

ROMÂNUL A RĂMAS POET?<br />

GRIGORE HAGIU – O IPOSTAZÃ<br />

NEOBIªNUITÃ: SONETIST<br />

Din vremuri foarte vechi (se pare că încă<br />

de prin secolul al XIII-lea) a apărut în lirică o<br />

specie care, adesea, îi va obseda pe poeŃi:<br />

sonetul. Autorii români au reacŃionat şi ei,<br />

atunci când literatura a început să devină<br />

un fapt artistic recunoscut ca atare şi de cel<br />

ce îl comitea şi de publicul receptor, adică<br />

de la Asachi. Mai în fiecare generaŃie literară<br />

şi-au încercat meşteşugul şi capacitatea de<br />

strunire a inspiraŃiei poeŃii cei mai importanŃi,<br />

abordând cele 14 versuri obligatorii în<br />

metrica convenabilă fiecăruia. S-au scris<br />

sonete în endecasilab, în alexandrin, în<br />

decasilab, clasica aşezare (2 catrene + 2<br />

terŃine) fiind cel mai adesea respectată, dar<br />

şi încălcată cu voluptate de către aceia cărora<br />

nu le conveneau rigorile impuse. La noi, după<br />

1960, când a apărut şi a captat atenŃia<br />

generaŃia căreia îi aparŃine şi Grigore Hagiu,<br />

sonetul a avut o soartă aparte prin<br />

publicarea acelui unicat intitulat Ultimele<br />

sonete închipuite ale lui Shakespeare în<br />

traducere imaginară de V. Voiculescu s-a<br />

stabilit nivelul maxim ce-l poate atinge<br />

specia. Cele 90 de sonete ale lui V.<br />

Voiculescu au revigorat încercările, amintind<br />

totodată efortul altora (interbelici,<br />

modernişti, clasici) de a spune ce au de spus<br />

într-un tipar unde doar marii maeştri se<br />

simŃeau acasă. LecŃia a fost preluată cum se<br />

cuvine, după 1964, istoria literaturii putând<br />

consemna mulŃi autori ce s-au încercat în<br />

această faimoasă formă fixă. Cele două volume<br />

ale lui Grigore Hagiu, Sonete (1978) şi<br />

Alte sonete (1983) dovedesc atragerea<br />

atenŃiei spre o experienŃă formală<br />

neaşteptată pentru cunoscătorii liricii sale.<br />

Se pare că exerciŃiul nu l-a prea satisfăcut pe<br />

poet, din moment ce, alcătuind pentru<br />

<strong>Editura</strong> Albatros o selecŃie pentru vestita<br />

colecŃie „Cele mai frumoase poezii”, nu a ales<br />

nimic din cartea datată 1978 şi s-a oprit la<br />

doar 15 sonete din aceea publicată în 1983.<br />

Îngrijitorii ediŃiei au mai adăugat vreo 25 de<br />

piese inedite, rămase în acest stadiu prin<br />

Anul XII, Nr. 10-12 (139-141) • oct.-dec. 2011<br />

Liviu Liviu Grãsoiu<br />

Grãsoiu<br />

plecarea bruscă dintre noi a poetului. Optând<br />

pentru sonet, Grigore Hagiu nu şi-a propus<br />

respectarea regulilor de bază, ci doar a uneia<br />

singure: cele 14 versuri obligatorii, dispuse<br />

în 2 catrene şi 2 terŃine. În rest, libertate<br />

totală, rimele apărând când şi când,<br />

nerecunoscându-li-se nici un rol, lungimea<br />

versurilor variind de la o (una) silabă la<br />

treisprezece sau paisprezece silabe, în<br />

funcŃie de ceea ce avea de comunicat autorul<br />

în acel moment. El a preferat dezinvolt versul<br />

liber, fie din obişnuinŃa de a se exprima astfel,<br />

fie din lipsa de interes faŃă de arta cizelării<br />

versurilor. Atent spre ceea ce spunea, nu a<br />

acordat şanse formei, asumându-şi riscul de<br />

a-i fi considerată încercarea drept<br />

necorespunzătoare. Şi, totuşi, sonetele lui<br />

Grigore Hagiu, păstrează marca autorului ce<br />

s-a individualizat pregnant în cadrul<br />

generaŃiei. Sunt piese de meditaŃie pe tema<br />

trecerii timpului, tulburătoare adesea prin<br />

premoniŃii şi câteodată prin vitalism. Deloc<br />

muzicale, sonetele lui Grigore Hagiu sunt<br />

marcate de un intelectualism afişat, transpus<br />

în versuri încifrate uneori până la ermetism:<br />

„venit pe lume visând/ la hotarele spaimei/<br />

un vis ce-l visasem/ în pântecul mamei”<br />

(ultimele două versuri dau şi titlul<br />

sonetului). O posibilă artă poetică ar putea<br />

fi intitulată Mă usucă vântul, mă cojeşte<br />

frigul: „somn este restul/ până ce scriu/ din<br />

viaŃa întreagă/ doar câteva clipe sunt viu//<br />

trăiesc pentru ele/ trudind răbduliu/ îngropat<br />

până la mână/ şi cap în pustiu// mă usucă<br />

vântul/ mă cojeşte frigul/ mă fulgeră-n arşiŃă<br />

razele// cel mai frumos vis/ de tot neînŃeles/<br />

mi-l vor scrie oasele”. Doritor de linişte şi<br />

presimŃind eternitatea virtualelor împliniri<br />

(„mă trec pe străzi/ cu-ncetineală grea de car/<br />

plin cu pământ de flori” în Amânările nu ne<br />

dor) visează la momentul „când totul e vlagă/<br />

tărie celestă/ poveste// şi te închegi mai tare/<br />

pe dulcea neîndurare/ a lui a fost va fi şi<br />

este” (Când totul e vlagă, tărie celestă).<br />

(continuare la pagina 24)<br />

19

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!