Lege ºi ambiguitate - Editura BIBLIOTHECA
Lege ºi ambiguitate - Editura BIBLIOTHECA
Lege ºi ambiguitate - Editura BIBLIOTHECA
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
ROMÂNUL A RĂMAS POET?<br />
GRIGORE HAGIU – O IPOSTAZÃ<br />
NEOBIªNUITÃ: SONETIST<br />
Din vremuri foarte vechi (se pare că încă<br />
de prin secolul al XIII-lea) a apărut în lirică o<br />
specie care, adesea, îi va obseda pe poeŃi:<br />
sonetul. Autorii români au reacŃionat şi ei,<br />
atunci când literatura a început să devină<br />
un fapt artistic recunoscut ca atare şi de cel<br />
ce îl comitea şi de publicul receptor, adică<br />
de la Asachi. Mai în fiecare generaŃie literară<br />
şi-au încercat meşteşugul şi capacitatea de<br />
strunire a inspiraŃiei poeŃii cei mai importanŃi,<br />
abordând cele 14 versuri obligatorii în<br />
metrica convenabilă fiecăruia. S-au scris<br />
sonete în endecasilab, în alexandrin, în<br />
decasilab, clasica aşezare (2 catrene + 2<br />
terŃine) fiind cel mai adesea respectată, dar<br />
şi încălcată cu voluptate de către aceia cărora<br />
nu le conveneau rigorile impuse. La noi, după<br />
1960, când a apărut şi a captat atenŃia<br />
generaŃia căreia îi aparŃine şi Grigore Hagiu,<br />
sonetul a avut o soartă aparte prin<br />
publicarea acelui unicat intitulat Ultimele<br />
sonete închipuite ale lui Shakespeare în<br />
traducere imaginară de V. Voiculescu s-a<br />
stabilit nivelul maxim ce-l poate atinge<br />
specia. Cele 90 de sonete ale lui V.<br />
Voiculescu au revigorat încercările, amintind<br />
totodată efortul altora (interbelici,<br />
modernişti, clasici) de a spune ce au de spus<br />
într-un tipar unde doar marii maeştri se<br />
simŃeau acasă. LecŃia a fost preluată cum se<br />
cuvine, după 1964, istoria literaturii putând<br />
consemna mulŃi autori ce s-au încercat în<br />
această faimoasă formă fixă. Cele două volume<br />
ale lui Grigore Hagiu, Sonete (1978) şi<br />
Alte sonete (1983) dovedesc atragerea<br />
atenŃiei spre o experienŃă formală<br />
neaşteptată pentru cunoscătorii liricii sale.<br />
Se pare că exerciŃiul nu l-a prea satisfăcut pe<br />
poet, din moment ce, alcătuind pentru<br />
<strong>Editura</strong> Albatros o selecŃie pentru vestita<br />
colecŃie „Cele mai frumoase poezii”, nu a ales<br />
nimic din cartea datată 1978 şi s-a oprit la<br />
doar 15 sonete din aceea publicată în 1983.<br />
Îngrijitorii ediŃiei au mai adăugat vreo 25 de<br />
piese inedite, rămase în acest stadiu prin<br />
Anul XII, Nr. 10-12 (139-141) • oct.-dec. 2011<br />
Liviu Liviu Grãsoiu<br />
Grãsoiu<br />
plecarea bruscă dintre noi a poetului. Optând<br />
pentru sonet, Grigore Hagiu nu şi-a propus<br />
respectarea regulilor de bază, ci doar a uneia<br />
singure: cele 14 versuri obligatorii, dispuse<br />
în 2 catrene şi 2 terŃine. În rest, libertate<br />
totală, rimele apărând când şi când,<br />
nerecunoscându-li-se nici un rol, lungimea<br />
versurilor variind de la o (una) silabă la<br />
treisprezece sau paisprezece silabe, în<br />
funcŃie de ceea ce avea de comunicat autorul<br />
în acel moment. El a preferat dezinvolt versul<br />
liber, fie din obişnuinŃa de a se exprima astfel,<br />
fie din lipsa de interes faŃă de arta cizelării<br />
versurilor. Atent spre ceea ce spunea, nu a<br />
acordat şanse formei, asumându-şi riscul de<br />
a-i fi considerată încercarea drept<br />
necorespunzătoare. Şi, totuşi, sonetele lui<br />
Grigore Hagiu, păstrează marca autorului ce<br />
s-a individualizat pregnant în cadrul<br />
generaŃiei. Sunt piese de meditaŃie pe tema<br />
trecerii timpului, tulburătoare adesea prin<br />
premoniŃii şi câteodată prin vitalism. Deloc<br />
muzicale, sonetele lui Grigore Hagiu sunt<br />
marcate de un intelectualism afişat, transpus<br />
în versuri încifrate uneori până la ermetism:<br />
„venit pe lume visând/ la hotarele spaimei/<br />
un vis ce-l visasem/ în pântecul mamei”<br />
(ultimele două versuri dau şi titlul<br />
sonetului). O posibilă artă poetică ar putea<br />
fi intitulată Mă usucă vântul, mă cojeşte<br />
frigul: „somn este restul/ până ce scriu/ din<br />
viaŃa întreagă/ doar câteva clipe sunt viu//<br />
trăiesc pentru ele/ trudind răbduliu/ îngropat<br />
până la mână/ şi cap în pustiu// mă usucă<br />
vântul/ mă cojeşte frigul/ mă fulgeră-n arşiŃă<br />
razele// cel mai frumos vis/ de tot neînŃeles/<br />
mi-l vor scrie oasele”. Doritor de linişte şi<br />
presimŃind eternitatea virtualelor împliniri<br />
(„mă trec pe străzi/ cu-ncetineală grea de car/<br />
plin cu pământ de flori” în Amânările nu ne<br />
dor) visează la momentul „când totul e vlagă/<br />
tărie celestă/ poveste// şi te închegi mai tare/<br />
pe dulcea neîndurare/ a lui a fost va fi şi<br />
este” (Când totul e vlagă, tărie celestă).<br />
(continuare la pagina 24)<br />
19