Lege ºi ambiguitate - Editura BIBLIOTHECA

ESEU
Alexandru Alexandru Bulandra
Bulandra
DOSARUL „MIORIÞA” LA FINAL
Scurte concluzii la o cercetare îndelungatã (2)
„MioriŃa” – operă de colaborare
AfirmaŃia din subtitlu aparŃine lui Mihail
Dragomirescu: „Criticul literar, care mai-nainte
de toate preŃuieşte operele geniale, nu poate
avea în Alecsandri un mare poet. Un mare
literat, poate; dar un poet mare, niciodată!
(...) Şi dacă m-ar întreba cineva dacă în toate
scrierile lui Alecsandri nu se găsesc cumva
opere care să poarte pecetea marii poezii, eu
nu i-aş putea răspunde decât atât: da, sunt
câteva, dar acelea sunt opere de colaborare:
, varianta Alecsandri, şi minunata , capodopere, cea dintâi a liricii,
cele din urmă două, ale poeziei epice
universale.” În termenii demonstraŃiei mele,
„MioriŃa” ca operă de colaborare înseamnă
că tânărul prozator, dramaturg şi poet naŃional
şi popular Vasile Alecsandri a pus în lucru
atât experienŃa lui literară cât şi numeroase
surse folclorice pentru a scrie această
capodoperă. Era un „poet de ocazie”, cum îl
caracterizează biograful şi editorul său
G.C.Nicolescu, dar el a avut nu numai ocazia
care să-i declanşeze procesul creativ, ci şi
abilităŃile, motivaŃia şi sursele pentru a scrie
această baladă.
Vasile Alecsandri şi-a croit un drum în
literatura română pornind de la comoara
poeziei noastre populare. Acum el trebuia să
o scoată la lumină pregătită să transmită
mesajele naŃionale. Dintre toate speciile
cântecului popular românesc, Alecsandri şi
prietenii săi – Russo, Negri, Bălcescu – au
decis că balada putea îndeplini cel mai bine
acest rol.
Şi el şi-a asumat misia patriotică într-un
context având drept coordonate: balada =
dovezi ale romanităŃii românilor, cititor-Ńintă
= străin, finalizare = traducere. Texte de export.
Alecsandri cunoştea baladele din
Moldova – „Bujor” şi alte balade haiduceşti.
Intre anii 1842-1844, scrisese şi balade culte:
Crai-nou, Maghiara, Strigoiul, Zburătorul,
Baba CloanŃa. El învăŃase de unul singur cum
se compune în acest gen: „Mi” şi „de trei zile”,
expresii utilizate în primele poeme scrise în
limba română, dovedesc acest lucru; a
desfăcut baladele în părŃi componente, a văzut
cum sunt alcătuite, ce personaje apar, în ce
situaŃii, cum acŃionează, cum sunt prezentate,
care sunt formele de expresie. A desface şi a
reface, a dezmembra şi a reasambla bucăŃi,
ligamente, aşa învaŃă Alecsandri meşteşugul
compunerii cântecelor bătrâneşti. Este o
operaŃie de tip mecanic, artizanal, sugerată
de termenii utilizaŃi de Alecsandri: pietre
preŃioase, părŃi, briliant, a lega etc. Modele
şi, mai târziu, sursă de inspiraŃie, i-au fost
baladele sârbeşti din ciclul Novăceştilor, care
circulau în zona Banatului. Mai cred că, deşi
e amintită abia în notele de la volumul doi al
baladelor, „ColecŃia cântecelor populare ale
sârbilor tradusă în limba franceză de August
Dozou (Dentu libraire – editeur Paris )“ i-a
fost la îndemână de la început.
În privinŃa abilităŃilor tânărului literat
moldovean, încă de la 1845, la întâlnirile cu
Elena şi Costache Negri, poetul dovedeşte
capacitatea de a crea poeme pe baza unui
plan propus de altcineva şi de a se acomoda
cu un alt poet. Din 1840, când devine director
al Teatrului NaŃional din Iaşi, a fost
nevoit să creeze piese româneşti, lucru care
i-a pus în valoarea atât mobilitatea şi
agerimea minŃii cât şi darul localizărilor unor
subiecte şi tipuri de personaje preluate din
repertoriul francez. Charles Drouhet a
demonstrat convingător acest lucru: „În
repertoriul francez se află toate izvoarele de
care Alecsandri s-a servit pentru alcătuirea
dramelor şi comediilor sale.” Iar despre
capodopera „Coana ChiriŃa” – un fel de
„MioriŃa” operei sale dramatice –, autorul
francez spune: „S-a zis despre Cocoana
ChiriŃa, că e o «creaŃie naŃională» a lui
Alecsandri, că e «o figură originală dintr-un
repertor care nu exista înaintea lui»; de fapt
e una din cele mai reuşite şi mai populare
adaptări ale poetului, un tip de împrumut,
dar minunat de bine localizat.”
88 LITERE – Revistă lunară de cultură a SocietăŃii Scriitorilor Târgovişteni