Lege ºi ambiguitate - Editura BIBLIOTHECA

PROZĂ
Ion Ion Mãrculescu
Mãrculescu
Jurnalul de la Marcona
Atunci, cei doi m-au invitat la un local
ca să mâncăm pizza, marcă italiană pe care
mai întâi au avut grijă să o laude şi să spună
că e renumită. De fapt, pentru cine nu ştie,
pizza e un fel de cocoace mânjită cu sos
de roşii şi ceva bucăŃele de salam de cea
mai proastă calitate.
Ne servea o barmaniŃă tânără, cu o
fustiŃă atât de scurtă, dacă mai putea fi
numită fustiŃă, încât noi am putut observa
cu uşurinŃă, după dunga de la cusătură, că
şi-a luat chiloŃii pe dos.
După ce am mâncat pizza, contrar
credinŃei că atunci când mai mulŃi oameni
stau la masă şi mănâncă, se împacă mai
bine, noi ne-am luat la ceartă. A lipsit puŃin
să ne luăm la bătaie. Eu am început totul
(aveam oarece interese!) susŃinând cu tărie
că pizza n-a fost deloc gustoasă,
dimpotrivă, a fost o porcărie. Aşa că am
plecat şi i-am lăsat pe ei să plătească. Să
se înveŃe minte!
Morala e una simplă, anume că atunci
când primeşti ceva de pomană, cel mai
sănătos lucru este să faci mofturi şi să spui
că nu e bun. În felul ăsta scapi să plăteşti
şi nici nu-Ńi faci obligaŃii pentru data
viitoare.
*
Eram tineri, eram timizi, eram nebuni,
mai ales eu...
FaŃă de iubirea noastră atât de
mistuitoare, piesa aia cu Romeo şi Julieta,
scrisă de Shakespeare, era o idilă banală,
de-a dreptul răsuflată. Dacă marele
dramaturg s-ar fi inspirat din povestea
noastră, altul ar fi fost nivelul teatrului
mondial în momentul de faŃă.
Dar nemiloasa istorie a făcut ca şi
nebuna noastră iubire să se stingă încetîncet,
ca şi cum n-ar fi fost, mai înainte
de a deveni o filă de carte, un roman sau
ceva de felul ăsta. S-a stins ca o feştilă!
Banal şi pe nebăgate de seamă. Ne-am trezit
dintr-odată că nu mai suntem ceea ce
fusesem. Fiecare s-a lăsat dus pe o pală
de vânt într-o direcŃie proprie. Şi asta a
fost tot!
A fost tot, dar bine că s-a întâmplat
aşa! Nici nu se putea mai bine şi mai
onorabil. Dacă ne-am fi căsătorit şi am fi
întemeiat o familie, fiecare dintre noi ar fi
avut un rol precis, de exemplu Romeo ar
fi fost un bărbat bombănit încontinuu de
Julieta că umblă după curve, iar Julieta ar
fi trebuit să spele săptămânal izmenele lui
Romeo, să gătească mâncare, să toace
ceapă cu cuŃitul la bucătărie!
Cum ar fi fost?
*
Am citit într-o carte:
Tânărul Haralambie s-a angajat ca
vânzător la magazinul de labirinturi şi
încurcături la cărui patron era unul Lambă.
Violent şi alcoolic, patronul îşi teroriza
frecvent angajaŃii.
Nemaiputându-i suporta crizele şi
înjurăturile, tânărul Haralambie s-a înfuriat
într-o zi, s-a concentrat mental şi a făcut
să explodeze un bec din tavan. Apoi altul
şi altul până când toate becurile au fost
făcute zob. Când a terminat cu becurile,
s-a apucat să facă aceeaşi treabă şi cu
geamurile de la vitrină.
După primele momente de stupefacŃie,
patronul a devenit şi mai agresiv, dar nici
angajatul său nu s-a lăsat mai prejos. Întâi
s-au defectat toate telefoanele firmei
înregistrând o sumedenie de convorbiri
adiŃionale. Nu spun ce factură i-a venit de
plată patronului la sfârşit de lună! Apoi au
început să se mişte demenŃial sertarele de
la dulapuri şi mesele. Două tablouri mari
au început să se balanseze în cuiele din
perete, iar o pianină dintr-un tablou a
început să cânte singură o piesă de
Gerswin şi să se mişte încolo şi încoace
în spaŃiul strâmt pe care i-l punea la
dispoziŃie rama tabloului.
A fost alarmată poliŃia, au fost chemaŃi
pompierii, au fost aduşi medici, a fost invitată
o cunoscută specialistă în descântece, iar
64 LITERE – Revistă lunară de cultură a SocietăŃii Scriitorilor Târgovişteni