Lege ºi ambiguitate - Editura BIBLIOTHECA

More documents

Recommendations

Info

scris contemporană, dar mai ales mecanismul perpetuum mobile (constituit din olguŃa – femeia-poezie şi waldo – poetul captiv în realitatea „la zi” sau mileniul III – timp absurd, suprarealist), care face iluzoriu orice efort în plus, gest similar cu a te lăuda cu o carte scrisă în mijlocul Bibliotecii NaŃionale, fapt penalizat de autor pe un ton afectat şi prefăcut „naiv”: „o luăm şi pe olguŃa astăzi vom merge/ împreună la plimbare/ (...) şi în timpul acesta eu ce trebuie să fac îi întreb/ doar n-o să sparg toate discurile cu hruşcă din oraş/ nu trebuie să faci nimic îmi spune waldo/ nu trebuie să faci nimic îmi spune olguŃa/ tu oricum eşti în plus de fiecare dată”, (ménage ŕ trois, p. 9); iar o înscenare de suicid a OlguŃei vine în completarea afirmaŃiilor de mai sus: „olguŃa voia să se sinucidă/ de o oră stă pe acoperişul blocului d5 cu picioarele în gol/ (...) dar olguŃa nu era hotărâtă dacă să-şi ia viaŃa sau nu/ (...) olguŃa s-a descălŃat de pantofi/ i-a aranjat frumos lângă ea/ (...) dar olguŃa tot nu sărea/ (...) şi a plecat acasă/ unde ştia că n-o aşteaptă nimeni// hai să mergem şi noi acasă a zis waldo/ a fost o zi interesantă/ deşi nu prea”, (olguŃa se sinucide, p. 10). Un poem, “mireasa electrică”, trimite voit sau nu către “Ninsoarea electrică” a lui Traian T. Coşovei, un altul aminteşte cartea „Ursul din container” a lui Marius Ianuş, dar şi de un poem „cu urs” al Ilenei Mălăncioiu: „mi-ar fi plăcut să fiu un urs şi să hibernez periodic/ iernile să coboare în mintea mea/ cireşele să crească din zăpadă ca ghioceii (…)”, (vise de vânzare [măsura XXL] aştept provincia, p. 12); a lăsa ceva în urmă, chiar şi o carte, este un act persiflat prin exagerare, un dat cu tifla celor care cred că au ridicat o piramidă sau vor schimba istoria lumii: „anii sunt ca peştii înotând cu greu în amonte/ din echivocul intimităŃii au clădit o piramidă în fiecare zi/ pe care am acoperit-o de fiecare dată cu alta mai mare/ am construit aşadar piramidele matrioşka (…)”, (confuzie, p. 16). Dar râsu’ plânsu’, amintirile triste legate de dispariŃia celor intimi, peroraŃiile pe marginea conceptelor de fericire şi scriitură dovedesc mai mult dorinŃa unei confesiuni elevate decât o recunoaştere literară. Un lucru admirabil pentru un poet, chiar şi când uzitează versul clasic (unde se simte un parfum de provincie gen Petre Stoica, ceva din erotica lui Emil Brumaru sau ghionturile lui Mircea Dinescu), familiarismul sfătos şi parabola, toate spuse pe un ton şovăielnic, precumpănitor grav şi ironic deşi se pretinde indiferent. Programul său poetic rezidă în apologia convieŃuirii şi peste timp cu generaŃia în blugi, fenomen la care poetul a luat parte odinioară, şi care îl leagă sufleteşte de întreaga perioadă când a visa era un tabu. Dacă odinioară a visa desemna rezistenŃa prin scris la coşmarul realităŃii (lucru comun cu prestidigitaŃia borgesiană în domeniu, unde visul ar continua realul pe baza pricipiului vaselor comunicante), astăzi în România e acelaşi lucru – pentru a supravieŃui fizic şi creativ într-o tranziŃie de la iad la infern (trecerea de la comunism la neocomunism) înseamnă a visa lucid, acest lucru e cu putinŃă câtă vreme vorbim de luciditate – însă autorul ne lasă impresia că visează mai mult decât trebuie (sau ca un poet). Intercalările realului în text şi ruperea de acesta sunt uşor reperabile în actul parodierii, iar aici waldo tuşeşte suprarealist: “nimic nu e gratuit în lumea asta/ în afară de vise/ de aceea mi-am propus să dorm mai mult/ la început visam numai lucruri adevărate/ mai reale decât factura de telefon (…)”; iată şi un poemconcluzie, citat în întregime, cu un final evidenŃiind epigramatic derizoriul aprecierii valorice: „sunt o statuie searbădă şi rece/ pe lângă mine multă lume trece/ pe toŃi îi studiez printr-un monoclu/ beŃivi micŃionează lung pe soclu// din când în când opreşte-o domnişoară/ şi marmura de jos mi se-nfioară/ mai vin cu şcoala clase de copii/ să cânte să recite poezii// dar uneori mă plictisesc de moarte/ aş vrea un coniac sau chiar o carte/ să recitesc în nopŃi înmiresmate/ poeme lungi despre singurătate/ chiar astăzi lângă mine-au ridicat/ un bust de bronz cu luciu minunat/ ce bucurie ce mesaj divin/ am şi eu deacuma un vecin// m-am bucurat se pare în zadar/ era statuia unui fost primar”, (dezamăgire, p. 60). HyperecepŃia specifică unui autor (om sensibil, iubitor de artă etc.) îi provoacă “reverii” al căror scop final e sublimarea spaŃiului graŃios, sălbatic şi genuin al vieŃii şi poeziei, în fond o himeră clasică (cât de clasic poate fi postmodernismul românesc), fiindcă ne este cunoscută funcŃia recuperatorie şi totodată parodizantă a scriiturii optzeciste. Chiar dacă detronarea unei generaŃii prin alta e un adevăr crud (în ciuda “inspiraŃiei” folositoare pentru cea nouă…), deşi este una retrospectivă, nu întrutotul anacronică – poezia lui Liviu Nanu sună plăcut, însă măştile candorii nu pot ascunde arŃagul îndreptat asupra sa prin texte autoironice, melancolia lui molipsitoare, care par să îşi aibă originea în sentimentul că ar fi pierdut un tren, lucru neadevărat... 38 LITERE – Revistă lunară de cultură a SocietăŃii Scriitorilor Târgovişteni
NOTE DE LECTURĂ După „Jurnal Dedelhi”, volumul de consemnări autobiografice în care se materializează experienŃa sa indiană, Rodica Anca publică, la finele anului 2011, o altă carte, cu un titlu la prima vedere insolit, „Jurna Lamar”. Este, de fapt, un „jurnal amar”, dar care, în mod paradoxal, este scris cu umor. Cartea duce gândul la un anume nivel al ei, la excelentul roman al lui Dan Lungu, „Sunt o babă comunistă”, în măsura în care şi acela adoptă formula însemnărilor zilnice ale unei pensionare. Numai că protagonista face parte din altă categorie socioculturală, cu alte reprezentări şi, în tinereŃe, cu alt tip de experienŃe. La vremea pensionării, însă, fosta muncitoare şi fostul designer cu diplomă la Institutul de Arte Plastice, sunt reduse, de vremurile „tranziŃiei”, la o condiŃie similară, la aceleaşi lipsuri, umilinŃe şi dezamăgiri. Şi totuşi se poate scrie cu haz despre privaŃiuni, dureri de şale, enervări domestice, televiziune, Distrigaz, insomnii şi toate măruntele întâmplări ale zilelor lungi. Copiii cresc şi sunt ocupaŃi, uneori nervoşi şi neatenŃi la nuanŃe care mâhnesc, prietenii şi cunoscuŃii sunt tot mai puŃini, plăcerile şi bucuriile tot mai rare, sărbătorile mai sărace în daruri şi emoŃie, tuşea, junghiurile, reumatismul, ameŃelile sunt, în compensaŃie, nelipsite şi despre toate acestea Rodica Anca scrie cu ironie şi cu autoironie. Este conştientă că „pune bot”, că se isterizează uneori din nimic, că face „prostioare” şi cumpără inutilităŃi, că nu rezistă în faŃa viciilor de fumător, dar se vede pe sine cu luciditate, uneori cinică, alteori înŃelegătoare. Sunt nelipsite din acest jurnal amar şi în acelaşi timp comic toate componentele psihologiei vârstei, dar e şi o feminitate pe care vârsta n-a veştejit-o, aceea care o face să cumpere nechibzuit obiecte de tot felul pentru sine, dar mai ales pentru a le dărui. * Rodica Anca, Jurna Lamar, <strong>Editura</strong> Bibliotheca, Târgovişte, 2011, 180 pag. ZILE ªI NOPÞI* Anul XII, Nr. 10-12 (139-141) • oct.-dec. 2011 Sultana Sultana Craia Craia Este, de fapt, portretul unui tip de femeie cultivată, sensibilă, crescută în spiritul micburghez care conservă mai vechi şi acum pierdute valori, un gen marginalizat prin vârstă şi condiŃie într-o lume tot mai violentă, vulgară, competitivă în rapacitate şi brutalitate, în nesimŃire şi ostentaŃie. Lumea pe care o priveşte cu indignare, dezgust, uimire, descoperind un „peisaj după revoluŃie” contrariant: „Curând n-o să mai deschid televizorul la ştiri! Nu mai suport. Au înnebunit toŃi: guvernanŃi, parlamentari, sindicalişti şi ziarişti. Scenarii peste scenarii, care mai de care mai absurde, cum îi trăsneşte unuia o tâmpenie, vine şi-o deşartă în capul nostru. Cine e în spate, cine e dedesubt, cine pune la cale, ce pune la cale, ce vrea să schimbe şi cu ce vrea să schimbe, etc. etc. Tot „bizonul”, cum ziceau caŃavencii, se isterizează: face câte trei – patru greve una peste alta, vociferează, împroaşcă mahalagisme şi „ba a mă-ti” fără nici un fel de sfială, se acuză de hoŃie şi minciună şi îşi numără unii altora „ouăle” cu nonşalanŃă dezgustătoare, pe stradă, la tribuna „perlamentului” sau pe ecran. Iată o mostră, auzită de mine la tv: „au violat constituŃia şi au supus la perversiuni regulamentul de funcŃionare”, se plângea un parlamentar, în legătură cu tentativa de schimbare a lui Văcăroiu şi a lui Năstase. Şi, cireaşă pe tort, spre sfârşitul lunii vor veni şi minerii, la vreo zece mii de capete, peste noi, să ne arate ei ce înseamnă democraŃia! ToŃi vor lefuri mai mari şi pe nimeni nu interesează cum şi de unde bani. Metroul nu circulă între ora 4 şi 16, e o aventură să ajungi la servici, chiar dacă ai maşină. Copiii nu merg la scoală de mai bine de o săptămână, iar eu stau toată ziua şi mă intoxic la ştiri şi talk-show-uri, de nu mai lucrez nimic prin casă.” ViaŃa socială fiind respingătoare, rămân familia, puŃinele prietenele rare momente de înseninare şi spectacolul propriei existenŃe, asumat cu toate ale sale, cu un zâmbet amar şi cu ironie benignă. 39
Page 1 and 2: REVISTĂ LUNARĂ DE CULTURĂ A SOCI
Page 3 and 4: RedacŃia publicaŃiei „Litere -
Page 5 and 6: CUPRINS EDITORIAL: Tudor Cristea -
Page 7 and 8: frigurosului anotimp, întocmit de
Page 9 and 10: VALENłE LITERARE Anul XII, Nr. 10-
Page 11 and 12: şi-a pierdut mâna” (este vorba
Page 13 and 14: CRONICĂ LITERARĂ ÎN 2005, doua t
Page 15 and 16: omânească şi jocurile ei sau se
Page 17 and 18: (Monica Macovei) a noilor şefi de
Page 19 and 20: ROMÂNUL A RĂMAS POET? GRIGORE HAG
Page 21 and 22: M-am întors val-vârtej, am primit
Page 23 and 24: LECTURI SENTIMENTALE Primesc aceast
Page 25 and 26: NOTE DE LECTURĂ Anul XII, Nr. 10-1
Page 27 and 28: AFINITĂłI SELECTIVE Anul XII, Nr.
Page 29 and 30: LECTURI O poezie a senzualităŃii,
Page 31 and 32: LECTURI GULICÃ UNANIAN FAÞÃ CU
Page 33 and 34: Cerului, Devotamentul, Păcatul, Te
Page 35 and 36: LECTURI Anul XII, Nr. 10-12 (139-14
Page 37: LECTURI Anul XII, Nr. 10-12 (139-14
Page 41 and 42: - Nu! LuaŃi-i prin surprindere, c
Page 43 and 44: SOLILOC Anul XII, Nr. 10-12 (139-14
Page 45 and 46: MARI POEłI AI IUBIRII AşezaŃi î
Page 47 and 48: RAFTUL DE SUS Anul XII, Nr. 10-12 (
Page 49 and 50: ... Pentru mine a fost o lungă, fo
Page 51 and 52: Balcic. Orizont cu olane roºii Că
Page 53 and 54: şi iată-te în deşert singură
Page 55 and 56: de-aşa natură încât toŃi au re
Page 57 and 58: undeva departe se aud geamurile cum
Page 59 and 60: Unii, chiar dacă poartă pălărie
Page 61 and 62: dinŃi un jet de spută exact în p
Page 63 and 64: în privinŃa Timpului că aşa cev
Page 65 and 66: tânărul Haralambie a fost dat afa
Page 67 and 68: slujbă. Descopeream, de fapt, că
Page 69 and 70: Mare şi Sfânt... Urmează să îm
Page 71 and 72: EVOCĂRI Anul XII, Nr. 10-12 (139-1
Page 73 and 74: care mi le-a cerut Alin Lulu Iamand
Page 75 and 76: Am făcut cerere, am înaintat şi
Page 77 and 78: ca şi fostul liceu de băieŃi „
Page 79 and 80: cercetării monografice de acum 80
Page 81 and 82: la 1830”, Bucureşti, Editura Şt
Page 83 and 84: cum la nu ştiu ce sesiune de comun
Page 85 and 86: Ńară de o tăcere culpabilă, ca
Page 87 and 88: Fac o paranteză, pentru a mai subl
Page 89 and 90:
Motivul care l-a determinat pe Alec
Page 91 and 92:
voievozi creştini nici în Moldova
Page 93 and 94:
SOCIETATEA SCRIITORILOR TÂRGOVIŞT
Page 95 and 96:
Pentru al cincilea an consecutiv, S
show all

Lege ºi ambiguitate - Editura BIBLIOTHECA

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?