Lege ºi ambiguitate - Editura BIBLIOTHECA

Filologice ori în cadrul Comisiei NaŃionale
pentru Limba şi Literatura Română,
aceasta condusă o vreme de Nicolae
Manolescu, a pledat pentru reformarea
studierii limbii şi literaturii române în şcoală,
a combătut măsura abuzivă de diminuare
a importanŃei limbii române din liceu, aşa
cum s-a întâmplat în 1982, când o lege a
învăŃământului nu mai socotea limba
română printre disciplinele fundamentale,
deci nu mai figura pe poziŃia 1 în catalog,
ci, variind de la şcoală şi chiar de la clasă
la clasă, pe poziŃiile 5, 6, 7 etc. Tot atunci
limba şi literatura română era scoasă de la
concursul de trecere la treapta a II-a. A
scris adesea despre valorificarea resurselor
educative ale limbii şi literaturii române,
despre timpul disponibil pentru lectură al
elevilor. În concepŃia sa profesorul de
limba şi literatura română nu este „un
simplu vehicul ce transportă cunoştinŃe
elevilor, ci un factor care incită la dialog,
la reflecŃie. S-a exprimat deci împotriva
comentariilor prefabricate recomandate de
Ministerul EducaŃiei şi Cercetării în vremea
ministeriatului domnului Hărdău, când a
fost publicată o broşură cu „rezolvările”
subiectelor de la bacalaureat. A pledat
consecvent pentru dimensiunile educative
ale predării limbii şi literaturii române,
literatura fiind „principala cale de formare
a personalităŃii umane în componenta ei
estetică”, despre necesitatea ca elevii să
dobândească, prin contactul nemijlocit cu
textul literar, criterii axiologice.
Predarea neprofesionistă a limbii şi
literaturii române în şcoală s-a agravat
odată cu renunŃarea, la unele facultăŃi
particulare, la examenul de admitere,
facultăŃi care dau diplome de absolvire pe
bandă rulantă. „Ce mai poate face un
profesor universitar căruia i se «livrează»
material de lucru cu toptanul, fără nici o
selecŃie? Cei mai mulŃi par resemnaŃi în faŃa
confuziei valorilor cu originea în
învăŃământul preuniversitar, încheiat cu un
examen de bacalaureat (vai naŃional)
corupt până în cea mai intimă fibră a sa.
Cum să acceptăm ideea că la asemenea
facultăŃi nu se mai organizează examen de
selecŃie? Şi aceasta în condiŃiile autonomiei
universitare reale, nu?” – se întreba
profesorul A. Gh. Olteanu în anul 2008.
Autorul urmăreşte şi denunŃă nu doar
greşelile de limbă din şcoală, ci şi
agramatismele din emisiunile posturilor de
radio şi televiziune, semnalează incoerenŃa
enunŃurilor, incorecta folosire a
conceptelor, a unor categorii estetice, îşi
extinde comentariul critic asupra
neglijenŃelor lingvistice din unele cărŃi, tot
mai multe odată cu împuŃinarea redactorilor
de carte profesionişti. Articolul Bietul
Caragiale se încheie cu pledoaria pentru
învăŃarea corectă a sintaxei: „Agramatismele
constituie corupŃia – mai exact, coruperea
– limbii. Precum corupŃia în viaŃa publică
nu poate fi eradicată, ci, eventual,
diminuată, la fel coruperea limbii trebuie
diminuată pe cât posibil. Iar acest lucru se
poate face nu dând prioritate studiului
vocabularului – cum crede nestrămutat dl.
profesor Theodor Hristea, pe motiv că în
acest compartiment al limbii s-ar produce
majoritatea greşelilor –, ci, dimpotrivă,
gramaticii şi nu în ultimul rând sintaxei.
Într-o vreme când logica formală e lovită
de precaritate, Şcoala are datoria să-şi
înveŃe ucenicii (cu atât mai mult – sau în
primul rând – pe cei din categoria
jurnaliştilor, pentru că ei «deversează –
iarăşi în primul rând! – în spaŃiul public
agramatisme de o mare toxicitate»), şcoala
– ziceam – să-şi înveŃe ucenicii să
gândească limpede studiind temeinic
sintaxa limbii române – de sorginte latină!
– pentru că – totuşi, nu-i aşa? – cine
gândeşte bine vorbeşte bine.”
Subtitlul cărŃii pe care o comentăm
anunŃă prezenŃa în sumarul ei a unor
studii didactice, secŃiune bogată şi care
vădeşte cum a comentat profesorul, în
faŃa elevilor, scrieri de Ion Budai-
Deleanu, M. Eminescu, Al. Macedonschi,
Octavian Goga, George Coşbuc, precum
şi câteva mari curente literare. Raportăm
la aceste analize şi volumul Poezie
simbolistă românească, antologie cu
introducere şi comentarii (Lucman,
2010, 297 p.), în care examenul critic,
concis, expresiv este urmat de
bibliografie, întotdeauna de referinŃă.
SecvenŃa Întâmpinând cărŃile, din
volumul Şcoala şi literatura, îl prezintă
pe autor şi în postura de glosator pe
marginea cărŃilor, interesat atât de cărŃi
de poezie, de poetică, de critică şi istorie
literară, cât şi de cărŃi de etnologie, toate
citite cu creionul în mână, adesea cu o
vie plăcere, care se degajă, spre exemplu,
din comentarea jurnalului parizian al lui
Eugen Simion, Timpul trăirii, timpul
mărturisirii. Uneori, comentariul se
transformă în portret, cum sunt paginile
despre fostul său profesor Mihai Pop,
intitulat Un aristocrat.
26 LITERE – Revistă lunară de cultură a SocietăŃii Scriitorilor Târgovişteni