Lege ºi ambiguitate - Editura BIBLIOTHECA

Fac o paranteză, pentru a mai sublinia,
cu reproşuri „retorice”, o veche meteahnă
a românilor: a trebuit să vină peste noi
redescoperirea Indiei antice, cu
reinterpretarea fenomenelor ei specifice
prin prisma noilor descoperiri ştiinŃifice ale
unor savanŃi precum cei menŃionaŃi, pentru
ca să ne punem problema (dacă ne-o vom
pune) a minunatelor basme din folclorul
românesc, în care eroii principali se
aventurează pe tărâmuri nemaiîntâlnite –
cu nimic mai prejos de experienŃele
spirituale ale altor popoare – în care, pentru
a reuşi pătrunderea şi acŃiunea trebuie să
înfrunte riscul adormirii şi numai la limita
somnului ca şi inevitabil, a adormirii etc. li
se relevă adevărurile fără de care nu pot
merge mai departe! Tot Mircea Eliade, cu
teoria lui, pune primul problema aceasta şi
tot la acelaşi nivel de intenŃie a rămas
invitaŃia lui pentru şi printre români.
Iată ce spune, ilustrativ, personajul
principal Ieronim Thanase spre final: „Vom
intra curând într-o fază a istoriei universale
când nici una din libertăŃile pe care abia
apucaserăm să le cunoaştem nu va mai fi
posibilă. Acesta este preŃul cu care ar putea
fi evitată catastrofa termonucleară (...)
Pentru unii dintre contemporanii noştri, cu
privirile îndreptate nostalgic spre trecut,
ceea ce ni se pregăteşte echivalează cu unul
din infernele evocate în 1984.” Subliniez
încă o dată, dar puternic de tot: aici Mirceea
Eliade însuşi ne face dovada calităŃii sale
de iniŃiat în esoterism, ajuns la iluminare şi
apt de precogniŃii, de profeŃii! Şi-a scris
romanul în 1978 -79, acesta a văzut „lumina
tiparului” în 1980: deci Eliade al nostru
a prevăzut catastrofa termonucleară de la
Cernobâl, cu aproximaŃie de unu-doi ani,
dar în mod sigur a pre-ştiut-o! Pentru ce,
doar Cernobâlul? Pentru că acŃiunea operei
sale se petrece în România, pe care el a
continuat să o iubească şi din care s-a
considerat a face parte.
Iar acum, iată ideea şi mesajul
romanului „Nouăsprezece trandafiri”: În
cartea „DimineaŃa magicienilor”, publicată
de Jacques Bergier şi Louis Powell, se
enunŃă pentru prima oară viitoarea revoluŃie
psihologică, cea mai mare revoluŃie de până
acum a omenirii! În toate calităŃile lui
teoretice şi practice de orientalist, Mircea
Eliade nu era departe de ea, dar a ales calea
artistică pentru a o evoca, deoarece
filozofic n-ar fi avut impactul cuvenit, iar
ca scriitor de beletristică se instituie
indubitabil în pionier, dacă excludem din
discuŃie, literatura „science-fiction”, acel
Anul XII, Nr. 10-12 (139-141) • oct.-dec. 2011
amalgam nelimpezit de concepte şi teorii
puse în pagina literară. Dovada materială a
acestei descoperirii realizate de
subsemnatul este că romancierul Mircea
Eliade indică în romanul său (prin
intermediul unui personaj) şi unele dintre
căile de realizare a revoluŃiei psihologice:
„meditaŃii, rugăciuni interioare, exerciŃii de
respiraŃie şi vizualizare”, aceleaşi reamintite
de Jacques Bergier şi parapsihologie,
practicate din vechime de indienii antici şi
de omenire în general în domeniul
extrasenzorialului.
Ducându-şi exerciŃiul beletristic până
la capăt şi conferindu-i astfel valoare
maximă, greu de egalat, Eliade recurge şi
la simbolistica literară: regizorul Ieronim
Thanase, cel ce transcende cele două lumi,
e scris cu „th”, ducându-ne cu gândul la
„Thanatos” şi la veşnicia universului, dar
toate personajele sunt purtătoare de
simboluri, până şi agresivul şi invidiosul
Albini, securistul, prin tot ceea ce e pus să
facă peste puterile unui om normal,
reprezintă o întreagă instituŃie etc. Tot în
limbaj artistic, acea libertate totală, care va
fi interioară, în expresia lui Thanase, este
definită de Niculina în termeni religioşi, ca
fiind o mântuire: „Cui nu i-a fost frică în
pragul mântuirii? Şi lui Isus Christos i-a
fost frică”... Fidel mesajului optimist al artei
autentice, Eliade doar sugerează virtualele
catastrofe nucleare ce ar putea zdruncina
omenirea în proxima ei evoluŃie. Şi mai este
ceva: dacă mesajul cărŃii trebuie înŃeles cu
implicarea activă a cititorului şi ca participant,
importantă şi memorabilă devine
călătoria în sine, cu toate emoŃiile ce le
implică până în final.
Aşadar, evoluŃia imediat-următoare a
omenirii va fi interioară, o spirală în
interiorul psihicului omului, nu în exteriorul
său, ca până deunăzi – reamintesc eu ideea
preluată de la Jacques Bergier. Că şi
această aparent inofensivă revoluŃie ar
putea fi anunŃată prin catastrofe, este
posibil, dar nu şi obligatoriu! Michel de
Nostradamus scria în 1555, în prefaŃa la
faimoasele lui „Centurii”, că la cinci sute
de ani de la publicarea lor, nu va mai fi
necesară decriptarea lor, pentru că fiecare
om al acelei vremi le va înŃelege fără nici
o dificultate. Aceasta înseamnă, după
unele estimări, confirmarea tezei conform
căreia, multe dintre fenomenele considerate
azi paranormale vor deveni normale,
uzuale la omul evoluat, trăitor în viitorul
nostru imediat şi îndepărtat. Se poate
mesaj mai optimist?!...
87