Lege ºi ambiguitate - Editura BIBLIOTHECA

LECTURI SENTIMENTALE
Primesc această carte* din Sidney. De la
capul pământului. Dar ce este şi mai bizar, mă
întorc, prin ea, în satul meu...
Ştiam că suntem trei. Trei scriitori într-un
sat. Aflasem asta din DicŃionarul scriitorilor
dâmboviŃeni. Noi eram din comuna Ulieşti:
Tudor Cristea, Dumitru T. Stancu şi cu mine.
„Trei, Doamne, şi toŃi trei”! Prea puŃini?... Alte
sate de prin împrejurimi, de mai pe departe,
nu au niciunul. Şi nu trăiesc mai rău şi nu o
duc mai bine oamenii din satul nostru. Ce leam
adus noi mai mult, cu ce iam
făcut mai fericiŃi? Cu cât
suntem mai vinovaŃi? Dar
acesta este un motiv de
meditaŃie pentru alt subiect,
pentru o altă dată, mereu şi
mereu amânată...
O vreme fusesem singurul.
Dar mă jenam pentru asta. Şi
chiar n-aş fi vrut să se ştie. „Ăla
al lui Gogu Neculii o fi
înnebunit?!”. Dar nu prea aveau
cum să afle. Poştaşul nu aducea
în taşcă reviste culturale.
Şi a venit din urmă Tudor
Cristea. A publicat şi cărŃi de
critică literară, şi romane, şi
volume de versuri. Eu m-am
dus şi m-am tot dus pe şantiere, prin alte
oraşe, m-am stabilit, în cele din urmă, la Piteşti.
El a rămas în Găeşti, dar şi-a făcut şi în sat un
mic domeniu, îl cunosc şi copiii.
Am mai spus şi altădată, suntem atât de
apropiaŃi „de loc”, cam la o mie de paşi pe şosea,
mai puŃin în linie dreaptă peste câmp. Între noi
biserica satului. Şi cimitirul ei. Şi mai era odată
un lac în care cântau broaştele. „Lacul Balii”. În
cimitirul bisericii sunt adunaŃi toŃi ai noştri. Dacă
vom fi şi noi aşezaŃi acolo, o să mai trecem
pârleazul unul la altul, să mai stăm de vorbă,
poate atunci ne vom cunoaşte mai bine.
Deocamdată rămânem la distanŃă de un
dangăt de clopot... Locul copilăriei mele mi-a
devenit străin. Nu mă mai pot întoarce acolo.
Şi nimeni nu mai mă ştie. Dimpotrivă, Doru,
cum îl numesc prietenii, şi l-a înnobilat pe al
său, ba chiar şi uliŃa pe care stă. Şi care are
* Luca Dumitrescu, Hronicul Racului, versuri,
[reeditare], Editura Vremea, Bucureşti, 2010
Anul XII, Nr. 10-12 (139-141) • oct.-dec. 2011
Marin Marin Ioniþã
Ioniþã
HRONICUL RACULUI
perspectiva să devină „strada poet Tudor
Cristea”! De altfel o statuie s-a şi ridicat.
Acolo în umărul casei lui. I-am întrebat pe
localnici. Nu prea ştiu a cui e. Pare un monument
al eroilor. Dar mai e loc încă pentru una...
Dumitru Stancu, numit Temelie, sau
Zaplău, în echipa de fotbal a Găeştiului, şi el
profesor ca noi doi, dar de istorie, s-a stabilit la
liceul din Pucioasa. Am stat o vreme în gazdă
la familia lui când eram elev la Găeşti. Din casa
lor am fost arestat, acolo m-am întors după
punerea în libertate, ca să-mi
continui şcoala. Ne-am
cunoscut destul de bine, ştiŃi
cum e, la vârsta aceea nu prea
există bariere. Avea talent. Dar
cum se putea afirma când tatăl
său fusese judecat de
Tribunalul Militar, condamnat
şi executat prin împuşcare,
printre primele victime de după
năvala trupelor sovietice de
ocupaŃie? Titi (cum i se spunea)
a murit acum doi ani, dar a lăsat
câteva bune monografii şi
câteva studii istorice.
Eram trei când am primit
cartea Hronicul racului de la
o doamnă din Sidney, unde a
fugit cât mai departe de Ńară când familia ei
era persecutată şi tatăl în puşcărie.
Luca Dumitrescu a fost înaintea noastră.
Cel dintâi. Făcea parte din generaŃia rebelilor
a lui Eugen Ionescu, Emil Cioran, Mircea
Eliade. Şi a fost student şi discipol al lui Nae
Ionescu şi al lui Dimitrie Gusti. Publica la Bilete
de papagal, Cristalul, Revista FundaŃiilor
Regale, Adevărul literar, dar şi la Vremea.
Îndrăgostit, rămâne în Ńară şi-şi întemeiază
familia în timp ce Cioran, Eliade şi Ionescu îşi
căutau locul de unde să devină geniali. OfiŃer
rezervist în război, pe ambele fronturi, până la
încheierea păcii. Rămas în Ńară, ca şi łuŃea ori
Vulcănescu, este întemniŃat pentru nu mai
puŃin de 16 ani. În zvonul public se afirma că,
în calitatea lui de avocat al Băncii NaŃionale,
a înlesnit transferul unei sume mari de bani,
pusă la dispoziŃia unei grupări din străinătate
care încerca să formeze guvernul în exil.
Adevărul ştiut este că a intrat fără rezerve în
lupta anticomunistă.
23