Lege ºi ambiguitate - Editura BIBLIOTHECA

ESEU
Corin Corin Bianu
Bianu
MIRCEA ELIADE,
VIZIONAR ÎN ROMANUL
„NOUÃSPREZECE TRANDAFIRI”
Zice Mircea Eliade în „Introducere” la
„Scrieri literare, morale şi politice” de B.P.
Hasdeu, publicate în 1935 că „nu materialul
cu care este ilustrată o teorie ne indică
structura ei intimă – ci metoda, orientarea
spirituală de care dă dovadă
autorul”. Explicându-i spusele
şi ducându-le ceva mai
departe, în scop didactic,
înŃelegem că nu conŃinutul
propriu-zis, ci procedeul,
procesul de prelucrare şi
valorificare, conduce la ceva
nou, nemaiîntâlnit.
Într-o foarte scurtă
intervenŃie la primul
simpozion anual al FundaŃiei
„Mircea Eliade” de la Piteşti,
martie 2008, subliniam
importanŃa pe care o dă
Mircea Eliade acestui principiu de viaŃă al
său, reexprimat în opera la care m-am
referit, mai ales, după ce îl formulase în
prefaŃa la „Cosmologie şi alchimie
babiloniană”, astfel: „Ceea ce interesează
în opera unui istoric nu sunt ipotezele de
lucru sau rezultatele pe care le obŃine – ci
metoda şi concepŃia pe care o formulează
el despre valoarea istoriei”, promovată
pentru prima dată de Bogdan Petriceicu
Hasdeu. Aşadar, metoda îl are ca unic
promotor pe Hasdeu, Mircea Eliade este
un redescoperitor, teoretician şi beneficiar
al ei şi nimic nu mă împiedică nici pe mine
a o practica, după cum pot susŃine la fel
de neechivoc că lista rămâne deschisă. Tot
în ce mă priveşte, precizez încă o dată că
materialul pe care încerc să-l cercetez după
această metodă este chiar opera literară
eliadescă... Am şi făcut un pas, cu ocazia
celui de al doilea simpozion anual. Am
afirmat şi repet, că nu voi concura pe
filologii şi exegeŃii literari cu preocupări în
materie, care au dezvăluit şi argumentat
pe bună dreptate, caracteristicile principale
ale operei:”ieşirea din timp, manifestarea
sacrului prin obiecte şi acte profane,
literatura ca valorificare şi
prelungire a creativităŃii
mitologice” (Mircea
Handoca, „Introducere” la
ediŃia în româneşte),
caracterul fantastic al
beletristicii ş.a. Pentru a-şi
explica „inexplicabilul fantastic”
al beletristicii eliadeşti,
exegeŃii recurg, la fel ca şi
alŃi cercetători din alte
domenii, la preluarea în
explicaŃiile lor a unor pasaje
mai mult sau mai puŃin
relevante din mărturisirile
autorilor studiaŃi, cuprinse în memorii,
interviuri etc.; este ceea ce face şi Mircea
Handoca, citat mai sus, în „Cuvânt înainte”
la romanul „Nouăsprezece trandafiri”, la
ediŃia în româneşte din 1991, Bucureşti,
Ed. Românul! „Găsim – spune el –
următoarea însemnare în paginile
Jurnalului”: „Nu mă îndoiesc de reuşita
literară a romanului; dar mă îndoiesc, dacă
mesajul atât de abil camuflat va fi înŃeles.”
Tot la această capodoperă mă voi referi şi
eu în cele ce urmează, dar din punctul meu
de vedere, aplicându-i adică metoda de
cercetare expusă deja de mine în a doua
intervenŃie anuală. Dar mai înainte, constat
dreptatea (deja, postumă) a lui Mircea
Eliade: mesajul atât de bine camuflat n-a
fost înŃeles! Până acum! Mai exact spus,
până la această încercare a mea, care
capătă astfel atributele pionieratului!
Nu e vorba aici numai de faptul că
opera eliadescă este înconjurată la noi în
84 LITERE – Revistă lunară de cultură a SocietăŃii Scriitorilor Târgovişteni