Lege ºi ambiguitate - Editura BIBLIOTHECA

În centrul istoric al oraşului un parc
majestuos adăposteşte aleea scriitorilor, cu
o dispunere mai generoasă a statuilor decât
în rondul dedicat oamenilor de litere din
Cişmigiul bucureştean. În lungul parcului,
alături de creatori basarabeni ca Alexei
Mateevici, Alecu Russo sau Alexandru
Hăjdeu poŃi vedea chipul lui Mircea Eliade,
G. Călinescu sau Nichita Stănescu, acestea
din urmă apărute în anii care au urmat
independenŃei. În scuarul de la intrare
statuia lui Ştefan cel Mare veghează asupra
tuturor. Monumentul a trecut şi el prin
timpuri grele. Pentru a-i suprima caracterul
de simbol, guvernanŃii i-au scos din mână
crucea, au făcut pierdută spada şi au mutat
ce a mai rămas 18 metri în desişul parcului.
A trebuit să treacă o generaŃie pentru ca,
reconstituită, statuia să-şi reocupe locul
care-i fusese destinat.
Alături de blocurile comuniste cu
înfăŃişarea lor dezolantă, poŃi vedea clădiri
vechi, martore ale unei epoci prospere.
Sunt apoi oamenii. Deschişi, calzi, gata
să-Ńi dea mai mult decât le ceri. Cafeaua
vine însoŃită de o gustare şi de vestea că la
bucătăria restaurantului a fost scoasă chiar
atunci de pe plită o ciorbă, tocmai bună
după un drum lung cu trenul. O bunăvoinŃă
pe care opresorul a confundat-o lungă
vreme cu disponibilitatea la supunere. Cei
care rezistau apăreau de aceea mai vizibili
şi trebuiau pedepsiŃi cu mai multă asprime.
Dramele lor ies acum la iveală în presa de
largă circulaŃie. Astfel, cu titlul „Condamnat
că a «românizat» basarabenii”, ziarul
„Adevărul” din 6 octombrie publică dosarul
unei asemenea victime, Grigore Celac, din
satul Drăgăşeni, jud. Chişinău. Om de 47
de ani în 1940, atunci când ruşii ocupă
Basarabia, preotul Grigore Celac este
arestat, acuzat de activitate antirevolu-
Ńionară în perioada interbelică, declarat
„duşman al poporului” şi condamnat la
cinci ani de lagăr în Kazahstan. Ştirile se
opresc aici, semn că deŃinutul nu a
supravieŃuit temniŃei. În anii din urmă a
devenit cunoscută povestea vieŃii şi morŃii
lui Petru Ştefănucă, unul din reprezentanŃii
străluciŃi ai şcolii sociologice de la
Bucureşti, fost director al Institutului
Social Român din Basarabia. Asemeni altor
intelectuali, este şi el arestat şi acuzat de
toate relele pământului, între altele, că ar fi
„aghent” al românismului, aceasta pentru
că în cadrul sectorului de limbă şi literatură
de la Institutul de Istorie, Economie, Limbă
şi Literatură de pe lângă Sovietul Comisarilor
narodnici ai R.S.S. Moldovenească la care
se angajase după ocuparea provinciei, a
militat pentru scrierea cu caractere latine
şi pentru folosirea limbii literare în procesul
de comunicare, dar şi antisovietic,
antisocialist, fascist, antisemit. Mai mult,
jignire fără seamăn, în timpul procesului a
refuzat să vorbească ruseşte, cerând
traducător. Pentru toate aceste crime a fost
condamnat la moarte prin împuşcare,
condamnare comutată la zece ani muncă
silnică într-un lagăr din R.A. Tătară. Nici
condamnatul acesta nu a rezistat bine
privaŃiunilor şi moare înainte să împlinească
vârsta de 36 de ani. SoŃia lui, acuzată întruna
din multele delaŃiuni ataşate la dosar de a fi
„jidoafcă”, a avut şi ea parte de un tratament
asemănător. Adevărul despre cele petrecute
a ieşit la iveală abia după o jumătate de
secol, mulŃumită investigaŃiilor iui Grigore
BotezaŃii, unul din cărturarii de bună tradiŃie
din Basarabia. Şcoala din Ialoveni, care-i
poartă astăzi numele, a izbutit să organizeze
un muzeu care-i evocă personalitatea. Într-o
dimineaŃă de toamnă văratecă am vizitat
acest spaŃiu care se doreşte recuperator,
dar pe care îl simŃi încărcat de tragism.
Acestea sunt doar două din multele
drame individuale. Am putea adăuga la
aceasta cei peste 300.000 de morŃi de foame
de la mijlocul deceniului patru, îndată după
ocuparea sovietică a Basarabiei. Secetei
devastatoare a anului 1946 i s-au adăugat
cotele impuse Ńăranilor. SupravieŃuitorii îşi
amintesc încă de activiştii partidului veniŃi
să le ridice cerealele, cartofii şi morcovii,
măturând podul şurii şi de ultimele boabe
de grâu. Fenomenul foametei provocate,
împreună cu toate consecinŃele ei, sutele
de mii de morŃi, actele de sălbăticie şi
canibalism, a fost una din specialităŃile
regimului. Experimentată cu puŃini ani
înainte în Ucraina. Lucrurile au devenit
cunoscute abia în anii din urmă, ca şi ceea
ce s-a petrecut aproape de noi, aceasta din
urmă mai ales după apariŃia cărŃii lui Alexei
Vakulovski, „În gura foametei”, o
descripŃie pe cât de exactă, pe atât de
înfricoşătoare a faptelor.
Un merit în relevarea acestor realităŃi
îi revine presei de limbă română, prin ziare
ca „Adevărul”, „Timpul”, „Jurnal de
Chişinău”, „zdg – Ziarul de gardă” şi unei
generaŃii noi, tinere şi îndrăzneŃe de gazetari
şi, nu mai puŃin, radioului şi televiziunii.
Am ascultat postul de radio „Vocea
Basarabiei”, postul „Arena”, am cunoscut-o
pe Stela Popa şi pe Maria Săhărneanu, două
comentatoare de forŃă ale noii clase politice
care mi-au creat sentimentul că particip
eu însumi la viaŃa politică. Aceştia sunt
oamenii ce vor schimba Ńara.
Unul din obiectivele propriu-zise ale
scurtei călătorii în Basarabia a fost lansarea
volumului „Cornova-1931”, lucrare care
adună în cele 852 de pagini şi mai bine de
150 de fotografii tot ce a realizat echipa
condusă de Dimitrie Guşti în timpul
78 LITERE – Revistă lunară de cultură a SocietăŃii Scriitorilor Târgovişteni