Lege ºi ambiguitate - Editura BIBLIOTHECA

Cerului, Devotamentul, Păcatul, Teama
de moarte, Dragostea, Gloria, Iertarea,
Şansa, Îngerul rănit, Succesul, Trădarea,
IntoleranŃa, Sufletul, Cumpătarea, Elevi
eşuaŃi. În vreme ce personajele, succint
enumerate mai sus, prin întâmplările lor,
evocă o întreagă istorie a umanităŃii.
Iată un exemplu elocvent – în ciuda
citatului amplu – din care cititorul poate
constata şi modalităŃile prin care Aurelian
Silvestru abordează stilistic această specie
literară pe care a resuscitat-o:
„Legendele arabe povestesc că un vizir
blajin l-a servit cu credinŃă pe sultan timp
de treizeci de ani. Într-o zi, însă, indus în
eroare de câŃiva curteni invidioşi, sultanul a
pierdut încrederea în vizir şi l-a condamnat
la moarte: acesta urma să fie aruncat de viu
într-un ocol cu câini sălbatici.
Când i s-a oferit cuvântul să-şi
exprime ultima dorinŃă, vizirul a cerut să
fie lăsat în libertate încă zece zile – timp în
care a cumpărat bunăvoinŃa îngrijitorului
de câini şi s-a ocupat (cu permisiunea
acestuia) de hrana animalelor...
În ziua execuŃiei, grefierul i-a citit din
nou sentinŃa şi, sub ochii sultanului, vizirul
a fost aruncat în ocolul câinilor... Dar, în
loc să-l sfâşie cum făceau, de obicei, cu
ceilalŃi condamnaŃi, animalele au prins a da
din coadă şi a se gudura pe lângă el.
Curtenii, prezenŃi la execuŃie, au rămas
uimiŃi de ceea ce vedeau, iar sultanul a
ordonat ca vizirul să fie adus în faŃa sa şi,
plin de suspiciune, l-a întrebat:
– Cum ai scăpat nevătămat de colŃii
câinilor?
– Am avut grijă de ei doar zece zile, a
recunoscut sincer vizirul, şi iată câtă
recunoştinŃă am câştigat din partea lor...
De tine, însă, stăpâne, am avut grijă timp
de treizeci de ani şi, în loc de recunoştinŃă,
m-ai condamnat la moarte...
Ruşinat de fapta sa, sultanul l-a scos
de sub acuzaŃie şi, ca să-l îmbuneze, i-a
dat voie să hotărască soarta curtenilor care
l-au bârfit.
Străjerii au pus imediat mâna pe ei şi iau
târât cu forŃa în faŃa câinilor sălbatici,
gata să-i împingă în ocol. Toată lumea
aştepta ca vizirul să dea ordinul de execuŃie.
El, însă, a pus capăt răfuielii, spunându-le
celor prezenŃi:
– Ar fi, probabil, omeneşte să mă
răzbun pentru răul pe care aceşti mişei mi
l-au făcut, dar ar fi total neomeneşte, dacă
n-aş fi în stare să-i iert.
Acest act de bunătate i-a adus din
partea „greşiŃilor” săi cea mai nepreŃuită
dintre bogăŃii – recunoştinŃa.
Anul XII, Nr. 10-12 (139-141) • oct.-dec. 2011
*
Se pare că este incomparabil mai uşor
să faci bine altora, decât să răspunzi cu
recunoştinŃă la binele făcut de ei. Cine
reuşeşte s-o facă măcar o dată poate spera
că va deveni Om. Cine reuşeşte s-o facă
permanent poate fi sigur că va rămâne
Om...” (RecunoştinŃa)
NaraŃiunea care încheie volumul „Elevi
eşuaŃi” conŃine, subliminal, ideea că insul,
chiar dacă a atins cele mai înalte demnităŃi
este, în final, „un eşuat” dacă în acŃiunile
sale s-a despărŃit de moralitate asemenea
lui Nero, Brutus, Iuda, Attila sau Stalin.
Despre ultimul, autorul notează că tiranul
fostului Imperiu Sovietic, în tinereŃe a fost
trimis la studii la un seminar duhovnicesc,
visând în taină să ajungă într-o zi mitropolit.
Când însă s-a pomenit în fruntea statului
condus de comunişti a ordonat ca bisericile
să fie demolate şi preoŃii să fie omorâŃi sau
deportaŃi în lagăre de concentrare.
Romancier (Cel rătăcit), eseist
(volumele Vârsta barierelor; Cunoaşte-te
pe tine însuŃi; Ispita nemuriri; Noi şi
biografia omenirii; Victoria speranŃei),
prozator de substanŃă, în „Fărâme de
suflet”, Aurelian Silvestru a repetat în
numeroase variante un tipar narativ a cărui
concluzie îmbracă forma alegorică a
aforismului care într-o expresie concisă ar
conŃine în plan figurat o învăŃătură morală
dedusă deja din deznodământul comentat
al întâmplării povestite cu har. De aceea,
adesea „morala” explicită, lipseşte.
Totuşi, pentru a fi sigur că mesajul său
ajunge la cititori, începând cu „parabola”
Cuvântul, din loc în loc, autorul inserează
o sumă de „cugetări” proprii ce amplifică,
de mai era nevoie, caracterul educativ al
scrierilor sale, cugetări ce însoŃesc, câte
două pe fiecare pagină, cele 24 de ilustraŃii
color aparŃinând autorului. Iată câteva:
„Când mergi pe urmele celor mari, nimeni
nu vede pe unde mergi tu”; „Când cineva
Ńi se pare mare de tot, vezi dacă nu cumva
stai în genunchi”; „Niciodată nu Ńi se dă
mai multă dreptate decât atunci când nu ai
dreptate” sau „Fără curaj nu poŃi avea
convingeri, ci numai păreri”. De altfel,
Aurelian Silvestru este şi autorul unei cărŃi
tip „Cogito” aflată în pregătire la Editura
Bibliotheca.
Un lexic accesibil, un ton sfătos pe
linia marilor săi înaintaşi moldoveni, lipsa
moralizării restrictive de tip „să nu…”,
personajele şi întâmplările „senzaŃionale”
şi, pe alocuri, „exotice” şi, nu în ultimul
rând, excelentele ilustraŃii – compoziŃii pe
calculator ale autorului – fac din această
33