ANALE ŞTIINŢIFICE - Baza de date a revistelor ştiinţifice

and due to a big number of the complications during delivery, and to the high rate of cesarean
section.
Rezumat
Sarcina supramaturată rămâne a fi o problemă foarte actuală în obstetrica contemporană, cu
un interes mare Ştiinţifico-practic, determinat înainte de toate, de rezultatele finale perinatale
nesatisfăcătoare. Actualitatea sporită a sarcinii supramaturate se datorează în deosebi
morbidităţii Şi mortalităţii perinatale înalte Şi numărului mare de complicaţii în timpul naŞterii,
cât Şi rata înaltă a operaţiilor obstetricale.
Actualitatea problemei
Sarcina supramaturată, este sarcina ce se prelungeşte mai mult de 287-290 zile, decurge cu
suferinţă intrauterină a fătului Şi se finisează cu naŞterea unui nou-născut cu semne biologice de
supramaturare, care Şi determină un risc mare pentru distress-sindromul ante- Şi intranatal Şi
implică o adaptare neonatală complicată [4,15].
Sarcina suprapurtată - prezintă o sarcină care durează mai mult de 287 zile, nu cauzează
suferinţă fetală şi se finisează cu naşterea nou-născutului sănătos, fără semne de supramaturare.
Astfel, sarcina suprapurtată se consideră ca o stare fiziologică orientată spre finisarea maturizării
fetale [4,15].
Pentru prima dată complexul de supramaturare a fătului a fost descris de către Ballantyne
(1902) Şi Runge (1948). El se caracterizează prin: lipsa sebumului, uscăciunea pielii, macerarea
ei în regiunea inghinală şi axilară, palmele şi tălpile ''de spălătoreasă'', unghiile lungi, oasele
craniene dure, suturile şi fontanelele înguste, culoarea pielii, membranelor, cordonului ombelical
- verzuie sau gălbuie [1,2].
Asociaţia obstetricienilor-ginecologi americani defineşte o sarcină supramaturată cea care
are termenul mai mare de 42 săptămîni, sau 294 zile, incidenţa acesteea în SUA fiind de
aproximativ 10 %. În majoritatea ţărilor europene, sarcina supramaturată este numită o sarcină
cu termenul de 294 zile şi mai mult, cu excepţia Portugaliei (287 zile şi mai mult) şi Irlandei
(292 zile şi mail mult) [15]. Incidenţa sarcinii supramaturate în Europa variază de la 3,5 la 5,92
%, iar după datele autorilor autohtoni şi celor ruşi, ea variază de la 4 pînă la 14 % şi nu are o
tendiţă de descreştere.
Actualitatea sporită a sarcinii supramaturate se datorează atât morbidităţii şi mortalităţii
perinatale înalte cât şi numărului mare de complicaţii în timpul naşterii ce fac să crească rata
operaţiilor obstetricale. Morbiditatea neonatală creşte până la 29%o, iar mortalitatea perinatală -
19%o, fiind de 2- 3 ori mai mare decît în naşterile la termen. Acest fapt este cauzat de creşterea
incidenţei feţilor macrosomi până la 63% cazuri, de traumatismul la naştere, de asfixie
[4,10,11,13,15]. Aceasta se explică prin rezistenţa joasă a fătului la hipoxie în rezultatul
maturizării cortexului şi micşorării afluxului de oxigen la el, având ca cauză primordială
schimbările morfologice din placentă. În rezultat, are loc creşterea incidenţei sindromului
aspiraţiei meconiale şi distress sindromului în timpul naşterii, care şi duce la morbiditatea şi
mortalitatea perinatală înaltă [3,6]. Mortalitatea în cazul sindromului aspiraţiei meconiale atinge
60 %, iar hipoxia suportată de făt cauzează afectarea perinatală a SNC, care include 60-80 % din
toate patologiile SNC din perioada copilăriei [2,12,15].
Riscul relativ al cezarienelor în timpul travaliului este de 2,59% în caz de sarcină
supramatură, în raport cu naşterile la termen, datorită lipsei de progresiune (riscul relativ =
2,99%) şi a suferinţei fetale (riscul relativ = 1,3%) [14,15].
Noi-născuţii au semne de supramaturare aproximativ în 1/5-1/3 din cazuri. În acelaşi timp,
nu întotdeauna în cazul sarcinii supramaturate, are loc naşterea unui copil cu semne de
supramaturare şi invers, semne de supramaturare pot fi prezente la nou-născut până la 290 zile
gestaţionale, ceea ce posibil poate fi explicat prin dezvoltarea individuală a sarcinii. Insă, o
54