Curs (moodle) – format pentru printare - OvidiusMD

acută trece progresiv spre cronicizare.
Semnele locale pot rămâne discrete sau dimpotrivă apar semne de
abcedare cu invadarea părţilor moi de către abcesul subperiostic şi fistulizarea
la tegumente. Prin orificiile de fistulă se scurge un puroi cremos, gălbui, cu
picături de grăsime, iar radiografia poate arăta zone de osteoporoză alternând
cu zone de condensare osoasa sau prezenţa unui sechestru cortical care se
detaşează de os printr-un lizereu clar. În jurul sechestrului se evidenţiază o
imagine de hiperostoză. Aceste cazuri necesită extirparea sechestrului
(sechestrectomie) şi drenajul colecţiei purulente.
Puseele acute ale osteomielitei cronice. Forma de osteomielită
prelungită este rareori compatibilă cu o vindecare durabilă. De cele mai multe
ori după un interval de timp variabil de la câteva luni la câţiva ani cu aparenţă
clinică de vindecare, pot apare pusee pe acest focar osos infectat şi care nu a
fost complet sterilizat. Aceste pusee acute ale osteomielitei cronice îmbracă
aspectul clinic al osteomielitei prelungite şi necesită aceleaşi modalităţi
terapeutice.
Aspectele evolutive ale osteomielitei acute prezentate mai sus implică
necesitatea unei supravegheri prelungite clinice şi radiologice a oricărei
osteomielite acute, chiar dacă ea pare vindecată.
Forme clinice.
Pe lângă forma descrisă, care este cea mai frecventă, în funcţie de
capacitatea de apărare a organismului, de virulenţa microbiană, osteomielita
acută poate îmbrăca şi alte forme clinice:
a) Forma toxică în care manifestările generale sunt pe primul plan, se
caracterizează printr-o adinamie accentuată, prostraţie, delir, facies
cenuşiu, limba arsă. Evoluţia aproape totdeauna fatală înainte de
introducerea antibioticelor, corespunde descrierii lui Chassaignac de
"tifus al membrelor".
b) Forma septicemică are o evoluţie mai puţin rapidă ca forma toxică, dar
cu aceeaşi gravitate prognostică. Şi în această formă, manifestările
generale domină scena clinică, semnele locale atenuate putând scăpa
examenului obiectiv.
c) Forma pioemică prezintă un aspect evolutiv puţin diferit căci aici
manifestările clinice locale sunt evidente. De obicei, după incizia şi
drenajul abcesului subperiostic, temperatura scade, pentru ca după 24-
48 ore să urce din nou şi la examenul bolnavului să se descopere un
nou focar osos la cealaltă extremitate a osului sau la un alt os. În
interval de câteva zile poate apare o a treia localizare osoasă sau
supuraţii metastatice în viscere (pulmon, ficat, pericard etc.).
Hemoculturile sunt pozitive în această perioadă a diseminărilor
septice.
d) Forma atenuată care la debut nu prezintă aspectul brutal şi tipic pe
care 1-am descris anterior, atât durerea cât şi manifestările clinice
generale fiind atenuate. Această formă este destul de frecventă şi poate
crea dificultăţi de diagnostic.
Complicaţii.
În evoluţia osteomielitei pot interveni o serie de complicaţii care pot
pune în pericol însăşi viaţa bolnavului sau îi pot determina o infirmitate gravă.
Artrita poate constitui o cauză de infirmitate prin anchiloza cu care se
soldează.
Fractura, destul de frecvent întâlnită, se poate produce pe acest os
fragilizat cu ocazia unui traumatism minor.
Luxaţia patologică poate fi observată la nivelul şoldului în cazul
localizării osteomielitei la extremitatea proximală a femurului.
Tulburările de creştere a membrelor se observă ca urmare fie a
distrugerii cartilajului de creştere, traducându-se prin scurtarea membrului
respectiv, fie prin iritarea prelungită a cartilajului care are ca efect stimularea
activităţii osteoformatoare a acestuia, conducând la alungirea membrului. De
asemenea tulburările de creştere pot determina încurbări ale diafizelor osoase.
Tratament.
Tratamentul osteomielitei acute trebuie instituit de urgenţă, imediat ce
diagnosticul a fost pus. El are eficienţă maximă dacă este instituit în perioada
de debut a afecţiunii şi trebuie să ţină seama de cele două particularităţi ale
bolii: afectarea locală şi generală. Ca atare tratamentul trebuie să vizeze
punerea în repaus a focarului osos, prin imobilizare în aparat gipsat,
tratamentul general de susținere, tratamentul antibiotic precum și tratamentul
chirurgical atunci când este cazul.
Tratamentul antibiotic și cel chirurgical sunt complementare, la unii
pacienți simpla administrare de antibiotic putând duce la vindecare. În