Curs (moodle) – format pentru printare - OvidiusMD

Nivelul cupei osoase trebuie să fie progresiv mai proximal cu 2 mm la fiecare
rază dinspre medial spre lateral. Un minimum de 3 cm trebuie păstrat din
metacarpianul II pentru păstrarea ligamentelor lui Lisfranc şi a boltei piciorului
Amputaţiile Lisfranc şi Chopart. Riscul acestor amputaţii efectuate
incorect este fixarea piciorului în equin sau inversiune prin dezechilibru
muscular. Amputaţiile în articulaţia Lisfranc sunt efectuate transarticular cu
exceptia metatarsianului II şi a metatarsianului V din care se pătrează baza
pentru prezervarea boltei transverse şi respectiv a inserţiei peroneului scurt,
important antagonist al tibialului anterior. În amputaţiile la nivelul articulaţiei
lui Chopart este necesara realizarea unei plastii în „Z” a tendonului achilian, în
caz contrar rezultatul va fi compromis printr-o dorsiflexie insuficientă la nivelul
gleznei şi equin. Se poate folosi preventiv şi artrosinteza provizorie calcaneotalo-tibială
cu un cui Schanz în pozitie funcţională.
Amputaţiile Boyd, Pirogoff şi Syme. Aceste amputaii permit obtinerea
unui bont cu contact terminal la sol prin intermediul călcîiului. Amputaţia lui
Pirogoff constă în rotarea cu 90º a calcaneului şi fixarea acestuia la tibie cu
prezervarea lungimii membrului. Rezultatele sunt superioare amputaţiei lui
Boyd, care constă de asemenea în excizia astragalului dar fără rotarea
calcaneului şi pierdere de lungime. Ambele amputaţii păstreaza maleolele şi
obtin un bont uşor protezabil, iar pacientul poate merge fără o proteză. În
dezarticulaţia lui Syme, cupa se face imediat dasupra maleolei tibiale, cu
prezervarea părţilor moi ale călcîîului. Dezinserţia acestora de pe calcaneu duce
adesea la instabilitatea lor şi la mers imposibil făra o proteză.
Amputaţiile tibiale. Cea mai răspîndită amputaţie este cea transtibială
după Burgess. Cupa osoasă se realizează la 12-15 cm distal de platoul tibial cu
un lambou musculocutanat posterior lung ce permite o acoperire de calitate, o
reabilitare precoce şi un bont cilindric uşor protezabil. Cupa peronieră se face la
1-2 cm proximal de cupa tibială. Amputaţiile la nivelul treimii distale a diafizei
tibiei trebuiesc evitate datorită vitalităţii scăzute a lamboului de acoperire şi a
protezării dificile. Lamboul posterior se fixează de periostul anterior tibial
pentru evitarea retracţiei. Mioplastia se efectuează prin suturarea între ei a
muşchilor antagonişti. Amputaţiile în treimea proximală tibială necesită uneori
excizia muşchiului solear cu prezervarea gemenilor, pentru evitarea unui bont
prea voluminos. În amputaţiile proximale se va lua în calcul o excizie completă
a peroneului, care în cazul în care este prea scurt devine hipermobil şi se va
deplasa în abducţie sub acţiunea bicepsului femural.
Amputaţiile în jurul genunchiului. Dezarticulaţia genunchiului este
de evitat, în urma amputaţiei rezultînd un bont voluminos, nefiziologic şi
inestetic. Neoarticulaţia protetică va fi mai distală şi gamba protetică va fi mai
scurtă şi în consecinţă reabilitarea mai dificilă. Amputaţia Gritti-Stokes constă
în osteotomia supracondiliană cu prezervarea patelei şi aplicarea ei după
îndepărtarea cartilajului pe cupa femurală în vederea fuziunii. Bontul rezultant
nu este voluminos şi se pătrează lungimea femurală, fiind de preferat
dezarticulaţiei. Prezervarea tuberculului adductorilor va mentien inserţia
adductorului mare şi echilibrul între abductorii şi adductorii şoldului. Pielea
prerotuliană oferă o acoperire excelentă rezistentă la presiune şi fricţiune.
Amputaţiile femurale. Atunci cînd o amputaţie la nivelul genunchiului
este imposibilă se va efectua o amputaţie trans-femurală care nu mai poate oferi
un bont cu sprijin terminal, fiind nevoie de un sprijin adiţional ischiadic. În
acste amputaţii calitatea acoperirii, miodeza şi echilibrul muscular devin
primordiale. Deşi echilibrul flexie-extensie este puţin modificat, abducţiaadducţia
este dezechilibrată în favoarea primei cu cît amputaţia este mai
proximală. Adductorul mare este responsabil de 70% din forţa de adducţie. În
cazul neprezervării sale, bontul se poziţionează automat în 20 de grade de
abducţie. Dacă este păstrat numai scurtul adductor, abducţia creşte la 40 de
grade. Este esentială aşadar disecţia atentă şi refixarea inserţiilor adductorilor
sub o tensiune musculară satsfăcătoare. Limita proximală a amputaţiilor
proximale este micul trohanter. Deasupra acestui nivel se preferă o
dezarticulaţie.