Curs (moodle) – format pentru printare - OvidiusMD

calus osteitic. Se supraadaugă tulburări trofice locale şi redori articulare.
Tratamentul este extrem de dificil şi cu rezultate incerte.
4. Calusul vicios neinfectat devine o complicaţie atunci când
prezintă angulări mai mari de 30° în plan antero-posterior şi de 20° în plan
lateral (frontal). De asemenea, când scurtarea este mai mare de 3 cm la
oameni scunzi şi 5 cm la cei înalţi. Desigur, calusul cu rotaţie (decalaj) în
focar duce la cele mai mari neajunsuri în funcţionalitatea antebraţului şi
mâinii.
Afectarea tardivă a nervului radial se realizează, fie prin înglobarea
nervului în calusul vicios (şi necesită neuroliză), fie mai frecvent prin
întinderea nervului pe calusul hipertrofic ca pe un căluş de vioară.
Tratament.
Primul ajutor constă în aplicarea unui bandaj toraco-brahial, sau în
fixarea braţului în atele capitonate sau gonflabile, atunci când ele există.
Tratamentul definitiv al fracturilor diafizare ale humerusului trebuie
să fie predominant ortopedic, constând în aplicarea unui aparat gipsat
toraco-brahial, în fracturile fără deplasare se obţin rezultate bune cu aparatul
gipsat de atârnare (Caldwell) pentru 14 zile, după care se aplică aparatul
gipsat obişnuit. Tratamentul chirurgical se indică dacă metoda ortopedică
eşuează, nu este tolerată sau în fracturile patologice, în fracturile complicate.
Se pot aplica tije centro-medulare introduse retrograd deasupra fosei
olecraniene sau anterograd prin trohiter, cu sau fără deschiderea focarului,
sub control radiologic. Se mai pot utiliza, în funcţie de traiectul fracturii,
buclele de sârmă, şuruburile sau plăci cu șuruburi. Perioada de imobilizare a
fracturilor diafizare este de 6-8 săptămâni. În cazul în care osteosinteza este
fermă, tije centromedulare zăvorâte, sau plăci cu șuruburi lungi, pacientul
poate rămâne neimobilizat postoperator, începând recuperarea imediat după
dispariția edemului și a durerilor postoperatorii.
99
Bibliografie.
5. Antonescu DM – Patologia aparatului locomotor, Editura
medicală, 2006:866-872;
6. Rockwood and Green’s Fracture in Adults 7th Edition, Lippincott
Williams & Wilkins, 2009;
7. Poenaru DV, Borza I – Traumatismele aparatului locomotor, Lito
UMFT, 2008, 23-27.
C. Fracturile extremităţii distale a humerusului
(fracturile paletei humerale)
Definiție. Sunt situate sub linia care trece transversal la patru laturi
de deget (8cm) deasupra interliniei articulare a cotului, reprezentând
aproximativ 2% din totalitatea fracturilor.
Din punct de vedere topografic, paleta humerală face parte din
regiunea cotului şi împreună cu fracturile de olecran, apofiză coronoidă şi
extremitate proximală a radiusului constituie așa-numitele “fracturi ale
cotului”. De aceea, după simptomatologie şi după impotenţa funcţională pe
care o dau, aceste fracturi fac parte din leziunile osoase ale articulaţiei
cotului.
Mecanism de producere.
Marea majoritate a fracturilor la acest nivel apar în două moduri.
Traumatisme minore la persoane vârstnice. 70% din totalitatea fracturilor de
cot apar după căzături directe pe cot în care pacientul nu apucă să întindă
mâna pentru a-și proteja cotul. A doua cauză majoră, prezentă mai frecvent
la pacienții de sex masculin o reprezintă traumatismele severe (accidente
rutiere, sportive, căderi de la înălțime) în care există o probabilitate mare să
apară și leziuni asociate.
100