BULETIN ğTIIN IFIC - Universitatea George Bacovia

100
Gheorghe POPA
fa de victim.
În situaiile în care condiia unei desistri voluntare este îndoielnic,existând argumente ca ea
s poat fi atribuit în aceeai msur unor cauze externe, cât i unor cauze inând de voina
fptuitorului, ca i atunci când se poate stabili o coinciden în timp între renunarea voluntar i
intervenia unor cauze externe care las dubii asupra adevratei naturi a exprimrii voinei
fptuitorului,principiul care se va aplica va fi întotdeauna acela potrivit cruia profit inculpatului,
dispoziia legal care reglementeaz desistarea fcând parte din categoria celor instituite în
favoarea inculpatului (deci supus, de preferin, unei interpretri extensive).
Desistarea este posibil la orice infraciune susceptibil de tentativ, excluzându-se,
bineîneles, acele tipuri de infraciuni care, prin însi natura lor, nu sunt susceptibile de un iter
criminis.
1.2. Justificare
În decursul timpului, s-au dat diferite justificri soluiei adoptate, în mai toate legislaiile, de a
nu sanciona tentativa în caz de desistare voluntar de la executarea unei infraciuni.
Într-o concepie s-a susinut c în cazul renunrii la infraciune ar dispare intenia de a mai
comite fapta i ca atare ar exista un obstacol legal de sancionare a tentativei. Aceast tez este
discutabil deoarece, în acest caz, desistarea n-ar putea fi tratat ca o cauz de nepedepsire ci ar
constitui o cauz de inexisten a caracterului penal al faptei. Ali autori,au susinut ideea c
nepedepsirea tentativei, în caz de desistare voluntar, se explic prin lipsa pericolului social al
faptei sau prin lipsa voinei de a continua executarea faptei; voina agentului nu este atât de ferm,
încât fapta s mai prezinte un pericol. Unii autori au susinut ideea nepedepsirii tentativei în cazul
desistrii cu argumentul c trebuie s se dea un impuls agentului s renune la infraciune,
diminuându-se astfel riscul consumrii infraciunii:dac acesta s-ar afla în apropierea momentului
consumrii, imboldul spre a se desista ar fi cu atât mai eficient, deoarece ar evita pericolul
consumrii. Aceast justificare în doctrina german este cunoscut sub numele „podul de aur“ i a
fost enunat de Feurbach, la sfâritul secolului trecut. O alt justificare este aceea a necesitii
premierii infractorilor care s-au desistat voluntar(teoria recompensei) pentru efortul fcut de a se
opri din executarea faptei; precum i aceea a compensaiei, se susine c vinovia agentului
pentru începerea executrii este compensat prin efortul depus de a se abine de la executare ori
de a împiedica consumarea faptei.
Ali autori au justificat nepedepsirea tentativei în aceast situaie din raiuni de politic penal,
legiuitorul alege, prin reglementarea desistrii, rul mai mic (nepedepsirea), spre a stimula pe
subiect s renune la infraciune (teorie care se apropie de cea a podului de aur); societatea este
interesat s nu se ocupe de cei care n-au dus pân la capt infraciunea pentru a preveni rul de
a se continua executarea; nu trebuie ca agentul s fie „împins“ spre consumarea executrii, ci
dimpotriv, stimulat s renune.
În concepia autorilor italieni, desistarea ar însemna stimularea factorilor inhibitorii la infractor,
oferirea unor motive de renunare la infraciune, de diminuare a persistenei hotrârii infracionale i
ar putea fi asemnat cu o cin activ.
Desigur, desistarea voluntar reflect uneori i cina fptuitorului, dar nu credem c ar trebui
confundat cu cina activ propriu-zis, cu acel efort pe care îl face fptuitorul, dup consumarea
infraciunii, de a acoperi prejudiciul sau de a atenua urmrile faptei sale.
1.3. Tratamentul juridic al desistrii voluntare
În sistemul dispoziiilor înscrise în art. 22 din Codul penal, desistarea îi produce efectele de
cauz legal de nepedepsire numai cu privire la autor.
În cazul faptelor comise în participaie-coautorat, instigare sau complicitate-desistarea
autorului nu va atrage nici un fel de consecine de impunitate fa de colaboratori. În acest sens,
dispoziia înscris în art. 30 din Codul penal prevede c, pentru a beneficia de o cauz de
nepedepsire similar, participantul, dup caz, coautor, instigator sau complice trebuie nu numai s
se desiste personal de a continua a svâri fapta, dar chiar s împiedice, în mod efectiv, atât pe