BULETIN ğTIIN IFIC - Universitatea George Bacovia

Substana, spiritul i corpul, în concepia lui Ion Petrovici 93
În aceast situaie, Ion Petrovici îi precizeaz poziia spunând c „lum din capul locului
partea criticii idealiste“ 29 . i caut argumente în sprijinul ideii c lumea sufleteasc, chiar dac
este mai profund, deci mai real, este totui o lume a relativitii, „lucrul în sine, pe care
împreun cu idealismul îl socotim neaccesibil, nu îi are în lumea sufleteasc decât pe cel mai
apropiat reprezentant al su. E foarte departe îns de a fi identic cu dânsa“ 30 .
Primul argument face trimitere la modul în care se situeaz lumea exterioar i lumea
sufletului în spaiu i timp. Ideea este c lumea material „reprezint în toate manifestrile sale,
complexul de raporturi ale lucrului în sine cu forma de timp i forma de spaiu, iar lumea
sufleteasc înfieaz i dânsa complexul raporturilor lucrului în sine, numai cu forma de
timp“ 31 . Dac lucrurile stau aa, înseamn c, potrivit concepiei lui Petrovici, spaiul i timpul nu
pot s aparin i lucrului în sine. O poziie similar, cu privire la spaiu, se întâlnete i la
spiritualiti. Aadar, spaiul nu aparine lucrului în sine. „Împreun cu spiritualitii de aceast
dat vom face numai constatarea c lumea psihic, care e o lume mai adânc i mai real, iar
pentru dânii de tot real, e lipsit de aceast form“ 32 , de forma spaial. La fel gândete
Petrovici i despre timp. „Lucrul în sine, a crui existen e postulat cu necesitate, e izbvit de
forma timpului; i cum fenomenele psihice sunt toate în timp, ele sunt altceva decât lucrul în
sine. Sunt – cum am zis mai înainte – înfiarea relaiilor lui cu timpul“ 33 .
Al doilea argument, prin care Petrovici demonstreaz c sufletul nu poate fi identificat cu
lucrul în sine, este cldit pe ideea c o manifestare, pentru a fi lucru în sine, trebuie s conin
raiunea deplin a propriei sale existene. Or, „în aceast privin lumea psihic nu poate s ne
ofere nimic“ 34 .
Monismul paralelist, legat de numele lui Spinoza, este o teorie care susine c lumea
material i lumea psihic sunt dou aspecte ale aceleiai substane. Substana, numit de
Petrovici lucru în sine, nu poate fi cunoscut decât în dou din atributele sale, respectiv ca
materie i suflet, dei este caracterizat printr-o infinitate de atribute.
Ion Petrovici elogiaz aceast explicaie pentru faptul c asum în totalitate criteriul logicii,
în dauna criteriului claritii. Admiând ca suport comun, pentru lumea material i lumea
spiritual, o substan necunoscut, diferit de ambele lumi paralele i izolate, pe care le
explic, monismul paralelist aduce unele avantaje logice. Este vorba, mai întâi de faptul c
înltur chestiunea unirii dintre cele dou lumi eterogene. Este vorba, apoi de meritul c admite
un lucru în sine, diferit i de spirit i de corp, cu ajutorul cruia realizeaz reducerea la unitate.
Dei superioar sub aspect logic, i aceast teorie are unele neajunsuri. De aceea,
filosoful român vine cu interesante adugiri personale. Principalul neajuns al monismului
paralelist este acela c nu precizeaz ponderea i rostul fiecreia dintre aceste lumi, în timp ce
„la teoria spiritualist, sufletul este considerat ca fondul tuturor, iar materia ca o umbr, pe când
la cea materialist materia era fondul, iar spiritul un reflect, teoria paralelist le las s coexiste
fr precizare, în calitate de atribute ale substanei universale“ 35 .
În lipsa vreunei precizri, s-a crezut c cele dou atribute ale substanei (spiritul i corpul)
au rosturi egale, ca i cum lucrul în sine s-ar exprima în dou limbi. O asemenea ipotez pare
îns absurd pentru Ion Petrovici, care spune: „Evident c lucrul nu poate s fie aa. Cele dou
aspecte ale substanei nu pot s-o reprezinte cu o aproximaie de acelai grad. Unul trebuie s
spun mai mult decât cellalt, deoarece vorbete diferit de el… lumea sufleteasc e cunoscut
mai direct decât acea material, c pe când prima reprezint oglindirea lucrului în sine în simpla
form a timpului, cealalt înfieaz fenomenul de dubl oglindire a lucrului în sine, în cristalele
heterogene de spaiu i de timp. Dei lumea sufleteasc i cea material reprezint prin urmare
29 Petrovici, Ion (1905): op.cit., p. 64.
30 Ibidem..
31 Ibidem..
32 Ibidem.
33 Idem, p. 66.
34 Idem, p. 68.
35 Idem, p. 74.