BULETIN ğTIIN IFIC - Universitatea George Bacovia

Substana, spiritul i corpul, în concepia lui Ion Petrovici 95
condeiului colegial, s-i revizuiasc fundamentele psihologiei sale cu ajutorul unei cluze
bune, cum este d. ex. Th. Ziehen, Leitfaden der physiologischen Psychologie, ediia VI
(1902)“ 42 .
În replic la aceste critici, Ion Petrovici elaboreaz textul polemic Spirit i corp, pe care îl
public în aceeai revist, numerele 8 i 9 (martie i aprilie) din 1906. Cu aceast ocazie îi
reafirm opiunea metafizic din teza de doctorat: „Punctul meu de vedere rmâne acesta:
Exist o substan necunoscut care mi se manifest prin dou atribute, de o neegal
adâncime, atributul spiritual mai profund, mai revelator, i acel al materiei mai superficial i mai
deert“ 43 . Sunt reamintite apoi i argumentele în sprijinul doctrinei paralelismului spirit-corp, în
dauna imanentismului. „Totui, cu toate c punctul meu de vedere i consecinele care par a
decurge, au aerul c m duc cu necesitate spre imanentism, – spre un imanentism puin
modificat, dar spre imanentism – continuu înainte s vd dreptatea pe câmpul doctrinei
paraleliste. Cci iat ce nu pot crede: Posibilitatea unei reduceri adevrate a materiei la spirit“ 44 .
Aceasta, deoarece „fenomenul psihic nu poate avea spaiu, iar materia (oricât de simplificat)
trebuie s aib spaiu. Spaiul niciodat nu va putea s se topeasc în forma timpului. Timpul
niciodat nu va putea s construiasc cu elementele lui, spaiul“ 45 .
Alexandru Surdu, referindu-se sintetic la acest aspect nucleic al concepiei lui Ion
Petrovici, reine: „Substana transcendent… este un fel de «lucru în sine», dar nu total
necunoscut i nici total incognoscibil, cci existena, ceea ce ni se arat nou, corpul i spiritul,
mai corect sufletul, sunt manifestrile sale. Doar atâta c substana nu se reduce la aceste
manifestri. Substana aceasta, numit i «fundamental», are o infinitate de atribute, dintre
care noi nu cunoatem decât dou: corpul sau materia i spiritul sau psihicul. Dar nici pe
acestea nu le cunoatem dintr-o perspectiv absolut, ci din perspectiva noastr uman.
Aceasta este mrginit în spaiu i timp i are o dezvoltare, o evoluie a ei, numai c, oricât ar
evolua, nu poate s-i depeasc propriile sale limite. Paralelismul psihofizic presupune nu
numai o determinare reciproc de tip ontic (corpul este suportul pasiv al spiritului, spiritul este
principiul activ al corpului), ci i una gnoseologic“ 46 .
Continuându-i cercetrile, Ion Petrovici se va pronuna ulterior i asupra orientrii
monismului „experienei pure“, apreciat drept o încercare mai puin obinuit de a gsi o
formul unificatoare pentru diversitatea lumii fenomenale. Pleac de la constatarea c, de
regul, cum s-a vzut i în textul tezei de doctorat, explicaiile unificatoare sunt construcii ale
raiunii, pe baza exigenei principiilor logice. El observ c aa au fost formulate cele trei soluii
generale, singurele posibile, cu variaiile lor, respectiv: „reducerea spiritului la materie, fie c
consideri pe primul ca o materie fals perceput, fie c îl socoi ca un efect al materiei
(materialismul), reducerea materiei la spirit (spiritualismul) i în fine însumarea acestor dou
realiti, experimental ultime i unice, sub noiunea unei a treia realiti transcendente, numit
îndeobte substan“ 47 .
Monismul „experienei pure“ nu promoveaz nici una din cile raionale amintite, ci
propune întoarcerea la experiena pur, la natura primitiv i adevrat, unde exista un singur
univers, pe care ulterior mintea omului l-a divizat în mod arbitrar. „Aadar monismul, nu e nevoie
i nu trebuie s-l dobândim, suindu-ne înainte, ci coborându-ne înapoi. Nu prin furirea de
noiuni din ce în ce mai comprehensive care s subsume noiunile mai puin cuprinztoare, ori
42 Bogdan-Duic, G. (1905): „Întâia tez român pentru doctorat în filozofie”, în Revista General a
Învmântului, Anul I, Nr. 5, decembrie, p. 325.
43 Petrovici, Ion (1906): „Spirit i corp”, în Revista General a Învmântului, Anul I, Nr. 9, aprilie, p. 696.
44 Idem, p. 697.
45 Idem, p. 697.
46 Surdu, Alexandru (1995):Substana transcendent la Ion Petrovici, în volumul Vocaii filosofice
româneti, Bucureti, Editura Academiei Române, pp. 46 – 47.
47 Petrovici, Ion (1926): „Monismul „experienei pure“, în volumul Cercetri filosofice, ediia a II-a,
Tipografia Ion C. Vcrescu, Bucureti, pp. 133 – 134.