BULETIN ğTIIN IFIC - Universitatea George Bacovia

Substana, spiritul i corpul, în concepia lui Ion Petrovici 89
Criteriul claritii trimite la obinuina oamenilor de a reduce, în procesul cunoaterii,
fenomenele mai obscure la cele mai clare. Aplicat asupra binomului corp-suflet, aceast
obinuin ar fi trebuit s conduc la apariia, mai întâi, a teoriei materialismului monist, întrucât
lumea fizic apare mai clar cugetului omenesc. Petrovici constat c nu s-a întâmplat aa i
caut regula dup care variaz claritatea. În acest sens, descoper c „De câte ori e vorba
despre o «ratio essendi», claritatea e de partea materiei întotdeauna; când îns e vorba de
«ratio fiendi», atunci se gsete când de partea spiritului, când a materiei“ 1 . Continuând
explicaia, adaug: „Când vrei s tii ce este un lucru, atunci eti dispus a-l reduce la materie
totdeauna (aceasta e mai clar în aceste ocazii); iar când te întrebi de ce devine un lucru, atunci
lmureti, dup felul lucrului acela, când c-o cauz psihic, când cu una material (claritatea
variaz)“ 2 . i înc o lmurire: „în ce privete claritatea, ea e totdeauna la materie când e vorba
de cauza «essendi», iar în privina cauzei «fiendi», este când la materie când la suflet“ 3 .
În timp, criteriul claritii a fost înfruntat de principiile logicii nscânde. Nu au lipsit nici
compromisurile i nici combinrile flexibile între criteriul claritii i logica adevrat. Aceasta
deoarece „cel dintâi cere claritatea în apariie, cel de-al doilea reclam claritatea în unitate“ 4 .
Dei prezint neajunsuri, criteriul claritii se bucur de avantajul c ferete pe cercettor
de pericolul ipotezelor, obligându-l la afirmaii clare i verificabile. În schimb, ipoteza logic îl
conduce pe Ion Petrovici la mai multe adevruri, de care va ine seama în abordarea relaiei
corp-suflet. Primul este c „orice manifestare material are drept origine alt manifestare tot
material i atunci când dispare trebuie s se transforme tot într-o manifestare material“ 5 .
Explicaia Logica nu poate s confirme un schimb de vigoare între manifestri aa de
eterogene, precum fenomenele trupeti, care se manifest în spaiu i timp, i fenomenele
spirituale, care se desfoar numai în timp. De aici rezult i cel de-al doilea adevr: „Sufletul,
în forma cea mai embrionar cu putin, îns suflet, trebuie s existe în orice fptur“ 6 .
Neacceptarea lui ar conduce la concluzia absurd c „lumea sufleteasc, în momentul când
apare, provine din nimic“ 7 . În aceast situaie, Ion Petrovici conchide: „decât s m restrâng în
marginea claritii, i s afirm c nu exist alt contiin decât a mea, sau s afirm din acelai
scrupul al evidenei clare, ipoteza timid, c nu exist suflet decât maximum la flori, mai bine
afirm cu toat lipsa de control al evidenei percepute, dar cu toat întrirea evidenei cugetate,
existena sufletului universal“ 8 .
Înarmat cu aceste criterii i adevruri, precum i cu convingerea c problema relaiilor
dintre manifestrile fizice i cele sufleteti trebuie conceput „ca o combinaie dintre dou
categorii de fenomene cu totul strine, care nu se confund i nici nu se înrâuresc“ 9 , Petrovici
trece la analiza celor cinci teorii menionate.
Dualismul materialist, considerat ca fiind cea dintâi concepie asupra raportului corp-suflet,
dei este de sorginte mitologic, se bucur de mare audien. Potrivit acestei explicaii, omul,
precum i celelalte forme ale existenei, sunt compuse din dou substane materiale, una
grosier (corpul) i alta mai subtil (sufletul). Este o explicaie care a dominat credinele antice
greceti i romane, cu influene în filosofia elen i medieval. Poate fi descoperit în opera lui
Homer, Virgiliu, precum i la credinele în spiritism.
În filosofie, aceast teorie a fost susinut mai ales în perioada elenist, atunci când
cugetarea era înrâurit de religie i de art. Unele aspecte ale acestei teorii, zice Petrovici, pot fi
reperate i la Aristotel, pornind de la felul în care Stagiritul structureaz sufletul pe cele trei
nivele, respectiv, sufletul nutritiv, sufletul senzitiv i sufletul cognitiv. Primele dou, fiind
1 Petrovici, Ion (1905): Paralelismul psiho-fizic, Bucureti, Atelierele Grafice Socecu, pp. 8 – 9.
2 Idem, p. 9.
3 Ibidem.
4 Idem, p. 11.
5 Idem, p. 13.
6 Idem, p. 15.
7 Idem, p. 16.
8 Ibidem.
9 Idem, p. 18.