Rugăciunea - Ellen G. White

care avea să fie aruncată asupra lui Dumnezeu, dacă poporul Său, care acum
se întorsese către El, avea să fie lăsat în slăbiciune și apăsare și a stăruit de
Domnul să-și împlinească făgăduința: „Dacă vă veți întoarce la Mine și dacă
veți păzi poruncile Mele și le veți împlini, atunci, chiar dacă veți fi izgoniți la
marginea cea mai îndepărtată a cerului, de acolo vă voi aduna și vă voi aduce
înapoi iarăși în locul pe care l-am ales, ca să locuiască Numele Meu acolo”,
(Neemia 1, 9; Vezi și Deuteronom 4, 29-31.) Această făgăduință îi fusese
dată lui Israel prin Moise înainte de a fi intrat în Canaan și, de-a lungul
secolelor, ea rămăsese neschimbată. Poporul lui Dumnezeu se întorsese
acum la El, în pocăință și credință, iar făgăduința nu avea să rămână
neîmplinită.
Neemia își revărsase deseori sufletul în rugăciune în favoarea poporului
său. Dar acum, pe când se ruga, un plan sfânt a luat ființă în mintea lui. A
hotărât că, dacă va putea primi consimțământul împăratului și ajutorul
necesar pentru a procura unelte și materiale, își va asuma personal sarcina
reclădirii zidurilor Ierusalimului și a restatornicirii puterii naționale a lui
Israel. El I-a cerut Domnului să-i dea trecere înaintea împăratului, pentru ca
acest plan să poată fi împlinit. „Dă, astăzi, izbândă robului Tău”, s-a rugat el,
„și fă-l să capete trecere înaintea omului acestuia!”
Patru luni de zile a așteptat Neemia o ocazie favorabilă pentru a
prezenta cererea sa împăratului. În tot acest timp, deși inima îi era apăsată de
durere, el s-a străduit să se poarte cu voioșie în prezența împăratului. În acele
săli pline de strălucire și splendoare, toți trebuiau să arate fericiți și cu inima
liberă. Necazul nu trebuia să-și arunce umbra pe fața niciunuia care venea la
împărăție. Totuși, în clipele în care se putea retrage, ascuns de vederea
oamenilor, cât de multe erau rugăciunile, mărturisirile și lacrimile pe care le
auzeau și la care erau martori Dumnezeu și îngerii! -- Profeți și Regi, 628-
630.
Neemia și-a recunoscut păcatele personale în rugăciunile lui -- Neemia
166