Rugăciunea - Ellen G. White

Domnul nu le-a prezentat ucenicilor un nou model de rugăciune. El a
repetat ceea ce îi învățase deja, ca și când le-ar fi zis: Trebuie să înțelegeți ce
v-am spus mai înainte. Pentru că ceea ce v-am învățat are o semnificație
profundă, pe care voi încă nu ați descoperit-o.
Cu toate acestea, Mântuitorul nu ne limitează obligându-ne să folosim
exact cuvintele Lui. Deoarece S-a identificat cu nevoile oamenilor, El a
prezentat idealul Său cu privire la rugăciune în cuvinte atât de simple, încât
să poată fi folosite chiar și de copilași, și totuși atât de cuprinzătoare încât
nici cele mai luminate minți nu vor putea înțelege vreodată pe deplin
semnificația lor. Noi suntem învățați să venim înaintea lui Dumnezeu, să-I
aducem tributul recunoștinței noastre, să-I facem cunoscute dorințele și
nevoile noastre, să ne mărturisim păcatele și să cerem harul Său, potrivit cu
făgăduința Sa.
„Când vă rugați, să ziceți: «Tatăl nostru»” (Luca 11, 2)
Domnul Isus ne învață să-L numim pe Tatăl Său, Tatăl nostru. Lui nu-I
este rușine să ne considere frații Săi. (Evrei 2, 11.) Atât de binevoitoare și de
doritoare este inima Mântuitorului să ne spună bun-venit, ca membri ai
familiei lui Dumnezeu, încât așază, chiar în primele cuvinte pe care trebuie
să le folosim când ne adresăm lui Dumnezeu, un apelativ ce exprimă
siguranța înrudirii noastre cu El: „Tatăl nostru”.
Aici este făcut cunoscut acel adevăr minunat, atât de plin de încurajare
și mângâiere, că Dumnezeu ne iubește, așa cum îl iubește pe Fiul Său.
Aceasta spunea Domnul Isus în ultima Sa rugăciune pentru ucenici, prin
cuvintele: „Tu i-ai iubit ... cum M-ai iubit pe Mine”. (Ioan 17, 23.)
Prin lucrarea Sa mare și uimitoare, Domnul Isus a învăluit cu dragostea
328