02.08.2022 Views

Rugăciunea - Ellen G. White

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

Rugăciunea biruitoare nu trebuie să conțină lacrimi și lupte -- Multe

suflete se zbat pentru biruințe speciale și binecuvântări deosebite, ca să poată

săvârși unele lucruri mari. În scopul acesta, ele simt întotdeauna că trebuie să

ducă lupte pline de agonie și lacrimi în rugăciune. Dacă vor cerceta

Scripturile, rugându-se să cunoască voința explicită a lui Dumnezeu și apoi

vor face voia Sa din inimă, fără rețineri sau îngăduință de sine, aceste

persoane vor găsi pacea. Nici chiar toată agonia, toate lacrimile și luptele lor

nu le vor aduce binecuvântarea pe care o doresc așa de stăruitor. Eul trebuie

să fie supus în întregime lui Dumnezeu. Aceste suflete trebuie să facă

lucrarea care li se prezintă, însușindu-și belșugul de har pe care Dumnezeu a

făgăduit că-l va da tuturor celor ce îl cer cu credință. -- Mărturii pentru

comunitate 9:165.

Rugăciunea fierbinte și continuă este o necesitate -- Dacă Mântuitorul

lumii, Fiul lui Dumnezeu, a simțit nevoia de a Se ruga, cu atât mai mult noi,

ca ființe muritoare și slabe, ar trebui să simțim nevoia de a ne ruga zelos și

consecvent.

Tatăl nostru ceresc așteaptă să-și reverse asupra noastră plinătatea

binecuvântărilor Sale. Este privilegiu nostru acela de a bea cu îndestulare din

fântâna Iubirii Nemărginite. Este de mirare că ne rugăm așa de puțin! Cu

toate că Dumnezeu este binevoitor și gata să asculte rugăciunea sinceră a

celui mai umil dintre copiii Săi, din partea noastră se manifestă o mare

reținere și lipsă de interes pentru a-I face cunoscute nevoile noastre. Ce ar

putea gândi îngerii cerului despre ființele omenești sărmane, neajutorate și

supuse ispitei, care, în ciuda faptului că inima iubirii infinite a lui Dumnezeu

se pleacă spre ele gata să le dea mai mult decât cer sau gândesc, totuși se

roagă așa de puțin și au atât de puțină credință? Îngerii se închină înaintea lui

Dumnezeu cu bucurie și simt plăcere să stea aproape de El. Ei consideră

comuniunea cu Dumnezeu cea mai mare bucurie a lor; totuși fiii acestui

pământ, care au așa de multă nevoie de ajutorul pe care numai Dumnezeu îl

poate da, par a fi mulțumiți să umble în afara luminii Duhului Său și fără

79

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!