02.08.2022 Views

Rugăciunea - Ellen G. White

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

„Care dintre voi”, le-a spus El, „dacă are un prieten și se duce la el în

miezul nopții și-i zice: «Prietene, împrumută-mi trei pâini, căci a venit de pe

drum un prieten al meu și n-am ce-i pune înainte» și, dacă dinăuntrul casei

lui, prietenul acesta îi răspunde: «Nu mă tulbura; acum ușa este încuiată,

copiii mei sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ți dau pâini», vă spun:

chiar dacă nu s-ar scula să i le dea pentru că-i este prieten, totuși, măcar

pentru stăruința lui supărătoare, tot se va scula și-i va da tot ce-i trebuie”.

Aici, Domnul Hristos vorbește despre un om care se roagă cerând,

pentru ca, la rândul lui, să poată da mai departe, altuia. El trebuie să obțină

pâine, deoarece altfel nu poate împlini nevoia călătorului flămând și obosit

care a venit noaptea târziu. Deși vecinul lui nu este dispus să se deranjeze, el

continuă să-l roage, pentru că foamea prietenului său trebuie potolită. În cele

din urmă, insistența lui este răsplătită, iar cererea îi este împlinită.

În același fel trebuiau să caute și ucenicii binecuvântările lui

Dumnezeu. Atât în hrănirea mulțimii, cât și în predica despre Pâinea venită

din cer, Domnul Hristos le-a descoperit ucenicilor lucrarea pe care trebuiau

să o îndeplinească în calitate de reprezentanți ai Săi. Ei trebuiau să le dea

oamenilor Pâinea vieții. Acela care le încredințase această lucrare a văzut cât

de adesea urma să le fie încercată credința. Deseori, aveau să ajungă în

situații neprevăzute și să-și dea seama de neputința lor omenească. Suflete

care flămânzesc după pâinea vieții urmau să vină la ei, iar ei aveau să se

simtă lipsiți și neajutorați. Ei trebuiau să primească hrana spirituală, deoarece

altfel nu ar fi avut ce să le ofere altora. Cu toate acestea, ucenicii nu trebuiau

să trimită înapoi niciun suflet, fără să-l hrănească. Domnul Hristos i-a

îndrumat spre sursa din care puteau primi cele necesare. Omul din pildă nu

și-a respins prietenul care a venit la el pentru a fi găzduit, în ciuda faptului că

era miezul nopții, El nu avea nimic de mâncare pentru a-i pune pe masă, dar

s-a dus la un vecin care avea suficientă hrană și a insistat cu rugămințile lui,

până când acesta i-a dat cele necesare. Oare Dumnezeu, care i-a trimis pe

slujitorii Lui să-i hrănească pe cei flămânzi, nu le va împlini nevoile lor,

346

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!