02.08.2022 Views

Rugăciunea - Ellen G. White

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

încercării ce va fi adusă în curând asupra tuturor celor care trăiesc pe pământ.

Rămâneți în tovărășia celor mai serioși creștini. Nu alegeți învățători sau

elevi îngâmfați, ci pe aceia care arată evlavia cea mai adâncă, aceia care au

un spirit de înțelegere a lucrurilor lui Dumnezeu.

Trăim în vremuri periculoase. Adventiștii de ziua a șaptea se declară a

fi poporul lui Dumnezeu, care păzește poruncile, dar ei își pierd spiritul de

devoțiune. Acest spirit de reverență față de Dumnezeu îi învață pe oameni

cum să se apropie de Creatorul lor -- cu un respect sfânt, prin credință -- nu

prin ei înșiși, ci printr-un Mijlocitor. În felul acesta, omul rămâne statornic,

oricare ar fi situațiile în care ar fi pus. Omul trebuie să vină pe genunchi, ca

un supus al milei, un rugător aflat la piciorul tronului harului. În timp ce

primește milostivirile zilnice din mâna lui Dumnezeu, el trebuie să cultive

mereu recunoștința în inima lui și să o exprime în cuvinte de mulțumire și

laudă pentru aceste favoruri nemeritate. Îngerii i-au păzit calea de-a lungul

întregii lui vieți, iar el a fost scăpat din multe capcane pe care nici nu le-a

văzul. EI trebuie să mulțumească în fiecare rugăciune pentru lucrarea făcută

de Dumnezeu spre binele lui, pentru această ocrotire din partea acelor ochi

care nu ațipesc și nici nu dorm niciodată. -- Selected Messages 2:311-315.

Îngenuncherea în rugăciune arată respectul și reverența față de

Dumnezeu -- Fie ca Dumnezeu să-i învețe pe credincioșii Săi cum să se

roage. Profesorii din școlile noastre și pastorii din bisericile noastre să învețe

zilnic în școala lui Hristos. Dacă vor face așa, ei se vor ruga cu zel și

seriozitate, iar cererile lor vor fi auzite și vor primi răspuns. Atunci, Cuvântul

va fi proclamat cu putere.

Atât în închinarea noastră particulară, cât și în cea publică, atunci când

adresăm rugăciunile noastre, avem privilegiu! de a îngenunchea înaintea lui

Dumnezeu. Domnul Isus, exemplul nostru, „a îngenuncheat și a început să

Se roage”. Despre ucenicii Săi este raportat că, de asemenea, ei „au

îngenuncheat și s-au rugat”, Pavel a declarat: „Îmi plec genunchii înaintea

235

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!