Rugăciunea - Ellen G. White

prin acceptarea sugestiilor lui Satana, vom fi în pericol. Păcatul înseamnă
dezastru și dezonoare pentru orice suflet care se complace în păcat. Prin
natura lui, păcatul orbește și amăgește și ne va ademeni prezentându-ne
perspective încântătoare. Dacă ne aventurăm pe terenul lui Satana, nu avem
nicio asigurare a protecției față de puterea lui. În măsura în care depinde de
noi, trebuie să închidem orice cale prin care ar putea să pătrundă ispititorul.
Rugăciunea „nu ne duce în ispită” constituie în ea însăși o făgăduință.
Dacă ne supunem lui Dumnezeu, avem asigurarea: „El, care este credincios,
nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a
pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda”. (1 Corinteni 10, 13.)
Singura posibilitate de a fi în siguranță împotriva răului este locuirea
lui Hristos în inimă, prin credința în neprihănirea Lui. Ispita are putere
asupra noastră datorită egoismului care există în inimă. Dar, când
contemplăm marea iubire a lui Dumnezeu, egoismul ni se înfățișează în
caracterul lui hidos și respingător și dorim să fie alungat din suflet. Când
Duhul Sfânt Îl proslăvește pe Hristos, inima noastră este sensibilizată și
cucerită, ispita își pierde puterea, iar harul lui Hristos ne transformă
caracterul.
Domnul Hristos nu îi va abandona niciodată pe aceia pentru care a
murit. Chiar dacă omul este copleșit de ispită și Îl părăsește pe Hristos, El nu
se va îndepărta niciodată de cel pe care l-a răscumpărat cu prețul vieții Sale.
Dacă ochii noștri spirituali s-ar deschide, am vedea sufletele împovărate
asemenea unui car încărcat sub greutatea snopilor și aproape să moară din
cauza descurajării. Am vedea îngerii care zboară repede pentru a veni în
ajutorul celor ispitiți, care sunt pe marginea prăpastiei. Îngerii cerului resping
cu putere oștirile răului care împresoară aceste suflete și tot ei le călăuzesc
pașii spre temelia cea sigură. Luptele care au loc între cele două oștiri sunt
tot atât de reale ca bătăliile dintre armatele de pe pământul aceasta, iar
destinul veșnic al tuturor depinde de deznodământul acestui conflict spiritual.
341