Rugăciunea - Ellen G. White

„Totuși facă-se nu voia Mea, ci a Ta” (Luca 22, 42). -- Divina vindecare,
229, 230.
Când ne rugăm pentru cei bolnavi, trebuie să ne rugăm ca, dacă este
voia lui Dumnezeu, să li se redea sănătatea, iar dacă nu este voia Lui aceasta,
atunci să le dea harul prin care să fie mângâiați, iar prezența Lui să-i susțină
în suferința lor. Mulți care și-ar putea pune casa în rânduială, neglijează să
facă lucrul acesta, atâta vreme cât au speranța că vor fi însănătoșiți ca
răspuns al rugăciunii. Sprijiniți de această speranță falsă, ei nu simt nevoia de
a le adresa îndemnuri și sfaturi copiilor, părinților sau prietenilor lor, iar
acesta este un mare rău. Pentru că speră că vor fi vindecați prin rugăciune, ei
nu îndrăznesc să spună nimic despre felul în care să fie împărțită proprietatea
lor, cum să se poarte de grijă familiei lor și nici nu își exprimă vreo dorință
cu privire la lucrurile despre care ar vorbi, dacă s-ar gândi că vor muri. în
felul acesta, asupra familiei și prietenilor sunt aduse dezastre, deoarece multe
lucruri care ar trebui să fie înțelese sunt lăsate nemenționate, deoarece ei se
tem că a vorbi despre aceste puncte ar însemna o negare a credinței lor.
Crezând că vor fi însănătoșiți prin rugăciune, ei dau greș în a folosi măsurile
medicale pe care sunt capabili să le folosească, de teamă că faptul acesta ar fi
o negare a credinței lor. -- General Conference Daily Bulletin, 26 februarie,
1897.
Ne-am unit în rugăciune stăruitoare în jurul patului de suferință al
bărbaților, femeilor și copiilor și am simțit că ne-au fost redați din moarte, ca
răspuns la rugăciunile noastre fierbinți. în aceste rugăciuni, am considerat că
trebuie să fim pozitivi și că, dacă ne exercitam credința, nu trebuia să cerem
nimic altceva mai puțin decât însăși viața. Nu am îndrăznit să spunem: „Dacă
lucrul acesta îl va slăvi pe Dumnezeu”, de teamă că astfel am recunoaște un
fel de exprimare a îndoielii. Am vegheat cu nerăbdare asupra acelora care
ne-au fost redați chiar din pragul morții. Am văzut că unii dintre cei cărora
le-a fost redată sănătatea, îndeosebi cei tineri, L-au uitat după aceea pe
Dumnezeu, au trăit o viață dezordonată, cauzând întristare și suferință
263