02.08.2022 Views

Rugăciunea - Ellen G. White

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

(Ioan 14, 15.21). Cei care aduc cererile lor înaintea lui Dumnezeu, solicitând

împlinirea făgăduinței Sale, dar nu se conformează condițiilor, Îl insultă pe

Iehova. Ei folosesc Numele lui Hristos ca garanție a împlinirii făgăduinței,

dar nu îndeplinesc acele lucruri care demonstrează credința lor în Hristos și

dragostea față de El.

Mulți ignoră condiția acceptării lor de către Tatăl ceresc. Trebuie să

examinăm mai atent faptele credinței prin care ne apropiem de Dumnezeu.

Dacă suntem neascultători, Îi aducem Domnului un ordin de plată, pe care Îi

cerem să îl onoreze, în timp ce noi nu am îndeplinit condițiile care îl fac să

fie plătibil. Noi Îi prezentăm lui Dumnezeu făgăduințele Sale și Îl rugăm să

le îndeplinească, dar, dacă le-ar îndeplini, El și-ar dezonora propriul Nume.

Făgăduința este: „Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi

Cuvintele Melc, cereți orice veți vrea și vi se va da” (Ioan 15, 7). Iar

apostolul Ioan declară: „și prin aceasta știm că Îl cunoaștem, dacă păzim

poruncile Lui. Cine zice: «Îl cunosc» și nu păzește poruncile Lui este un

mincinos și adevărul nu este în el. Dar cine păzește Cuvântul Lui, în el,

dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârșită; prin aceasta știm că suntem ai

Lui” (Ioan 2, 3-5). -- Parabolele Domnului Hristos, 143, 144.

Noi trebuie să credem că Dumnezeu ne aude, iar apoi să trăim în

conformitate cu rugăciunile noastre -- Copiii și tinerii pot veni la Hristos cu

poverile și nelămuririle lor, iar eu știu că El va răspunde cererilor lor și le va

da exact ce au nevoie. Fii stăruitor, fii hotărât. Prezintă făgăduința lui

Dumnezeu, iar apoi crede fără nicio îndoială. Nu te aștepta să ai simțăminte

deosebite, înainte de a crede că Dumnezeu răspunde. Nu încerca să stabilești

modalitatea precisă în care crezi că Dumnezeu trebuie să lucreze pentru tine,

înainte să crezi că ai și primit lucrurile pe care I le-ai cerut, ci încrede-te în

Cuvântul Lui și lasă întreaga problemă în mâinile Domnului, cu

încredințarea deplină că rugăciunea ta va fi onorată și că răspunsul va veni

exact la momentul și în modalitatea în care Tatăl ceresc crede că este mai

72

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!