Introducere in Psihologia Familiei si Psihosexologie - Lucian Trasa

De exemplu, divorţul părinţilor poate determina la unul dintre cei doi copii ai familiei delicvenţă,pe când la celălalt să nu aibă efecte negative majore.Înainte de a vorbi despre efectele lor ca situaţii traumatizante şi reacţiile pe care membriisau familia ca întreg le au la ele, să descriem în câteva rânduri fiecare categorie în parte.2. Evenimente traumatizante familialeAbuzul fizic, emoţional şi sexualCel mai des, termenul de „abuz” se foloseşte în limbajul juridic, dar el apare frecvent şi înlimbajul psihologic. Dicţionarul explicativ al limbii române încearcă să ne lămurească afirmândcă abuzul este o „încălcare a legalităţii” sau „întrebuinţarea fără măsură a unui lucru”, dar putemsă înţelegem acest termen nuanţat atunci când ne referim la cele trei mari tipuri de abuzuri de carese ocupă psihologii şi mai ales psihoterapeuţii – abuzul fizic, abuzul emoţional şi abuzul sexual.În primul rând, cel mai uşor de identificat şi de analizat este abuzul fizic. Vorbim de opersoană, fie adult, fie copil, că este victima unui abuz fizic, dacă acea persoană suferă o durerefizică (însoţită de cele mai multe ori şi de suferinţă emoţională) în urma unor acţiuni provocatoarede răni fizice cum ar fi: bătăile, trasul de păr, arderea pielii cu ţigara sau legatul de mâini etc.Desigur, putem recunoaşte aici unele măsuri aşa-zis „educative” aplicate de părinţii mult preazeloşi în a îndrepta comportamentul minorilor sau chiar al adulţilor „căzuţi în greşeală”. Nuînseamnă că a da o palmă peste fund copilului neastâmpărat constituie un abuz fizic la adresa lui,ci dacă aceste palme se înmulţesc, devin tot mai frecvente, puternice sau vizează şi alte părţi alecorpului (care evident sunt mult mai sensibile la atingere) şi lasă urme ca celebrele vânătăi, rănisau chiar, mai grav, mutilări ale corpului victimei se ajunge la situaţia de abuz. Tot în categoriaabuzului fizic pot intra suprasolicitarea şcolară şi exploatarea prin muncă.Lucrurile nu sunt la fel de clare în situaţia abuzului emoţional. De data aceasta, abuzuleste mult mai subtil şi vizează sentimentele şi personalitatea victimei. Este vorba desprecomportamente mult mai greu de evidenţiat, deoarece nu lasă nici o urmă fizică – brutalităţi binecontrolate, comportamente sadice, manifestări de respingere, neglijenţă, exigenţe disproporţionatefaţă de vârsta copilului. Abuzul emoţional constă în a provoca în persoana cu care suntem înrelaţie sentimente puternice de teamă, nesiguranţă, vinovăţie, nelinişte, ruşine, umilinţă,inutilitate, incapacitate, furie etc. Pe scurt, înseamnă ca victima să trăiască mult timp sub acţiuneaunor emoţii negative, care au efecte puternic destructive asupra personalităţii ei. Formele sub careapare cel mai des abuzul emoţional este critica, autoritatea, ameninţarea, neîncrederea,respingerea, neglijenţa. O persoană excesiv de critică, sau una care nu acceptă alte păreri sau caremanifestă mai mereu o atitudine de neîncredere dă naştere în cel cu care este în relaţie lacopleşitoare sentimente de inferioritate, ceea ce blochează manifestarea abilităţilor persoanei carear putea duce la a se dezvolta liber şi armonios. Replici ca „Doamne, cât de neîndemânatic poţisă fii!”, „Nu-i, dragă, facultatea de nasul tău”, sau „N-am văzut copil maineastâmpărat/prost/tâmpit etc. în viaţa mea!” sau „Niciodată nu faci şi tu o treabă ca lumea!”subminează încrederea în sine a copilului sau partenerului care crede, sau ajunge să creadă, că aşaeste el. Copilul, în special, nu poate face diferenţa între cum este el, cum poate fi el şi cum esteperceput de părinte (sau învăţător, profesor etc.). În felul acesta, el va deveni incapabil să îşiformeze o identitate de sine care să îl ajute să răzbată în viaţă deoarece nu va avea suficientăîncredere, putere de a lupta, capacitate de a se autoafirma astfel încât să se respecte şi pe sine şipe alţii. Va avea multe şanse de a deveni fie prea obedient, supus în permanenţă dorinţelor48