Introducere in Psihologia Familiei si Psihosexologie - Lucian Trasa

Deşi există mitul conform abuzatorii sunt persoane străine, studiile arată că persoanelecare abuzează sunt de cele mai multe ori persoane din apropierea victimei, persoane pe carevictima le cunoaşte şi chiar le investeşte cu un anumit grad de încredere. Dacă în cazul abuzuluifizic şi al celui sexual abuzatorul este de cele mai multe ori conştient de ceea ce face, în cazulabuzului emoţional uneori persoana abuzivă nu este conştientă de efectele actelor sale. Astfel,persoane care au fost la rândul lor abuzate devin abuzatori cu scopul de se simţi puternici, încontrol, de a se răzbuna într-un fel. Din practica noastră şi din literatura de specialitate aflăm căcel mai des astfel de persoane sunt: părinţii, rudele apropiate, concubinii, cadrele didactice,medicii, preoţii, prietenii, şefii.Nu doar bărbaţii sunt cei care abuzează, deşi numărul lor este semnificativ mai crescutdatorită fiziologiei şi educaţiei care a existat multă vreme, dar frecvent apar femei care suntexperte în abuz emoţional sau femei implicate în abuzul sexual. Vârsta nu are nici o importanţă,abuzatorii putând fi de vârste foarte diferite.Toate aceste forme de abuz se regăsesc în denumirea generică de maltratatre.Delicvenţa unui membruDelicvenţa unui membru este o situaţie care apare de cele mai multe ori în urma unor acteagresive sau contrare legii. Este o situaţie de patologie gravă familială. De aceea, ea este încă şimai dureroasă pentru ceilalţi membrii ai familiei, deoarece, pe lângă modelul ineficient deeducaţie pe care îl prezintă membrul delicvent, deseori se produce şi pierderea acestui membruprin detenţia care urmează actelor sale. Copiii părinţilor delicvenţi au deseori sentimente de jenăsocială, de inferioritate, anxietate crescută, dificultăţi de adaptare şcolară şi socială, labilitate şiregresie emoţională, fragilitate morală, tendinţe exagerate spre izolare socială sau violenţă etc.Unul dintre cele mai grave efecte familiale a acestui eveniment este perpetuarea modeluluiagresiv sau ilegal de comportament.Separarea membrilor prin părăsire sau divorţSepararea de partener sau de familie este o situaţie din ce în ce mai des întâlnită însocietatea noastră. Deşi pare a se banaliza prin frecvenţa de care dă dovadă, părăsirea, fie că estelegală sau legală, prin divorţ, antrenează o mulţime de efecte psihologice negative asupramembrilor familie şi asupra familiei care mai rămâne un urma acestui eveniment.Lisa Parkinson (1993) definea divorţul ca „un complex psihosocial în aceeaşi măsură încare este un proces juridic”. Ea identifică şase dimensiuni ale experienţei de divorţ: emoţională,legală, economică, parentală, comunitară şi psihologică. Cuplurile aflate în divorţ pot să seconfrunte cu probleme din toate aceste domenii în acelaşi timp, iar conflictul poate să serăspândească repede dintr-un domeniu în altul. Unele cupluri nu pot să-şi ofere unul altuiaintimitatea şi distanţa de care amândoi au nevoie în momente diferite şi grade diferite. Acesteprobleme pot conduce la o înstrăinare permanentă. Iar înstrăinarea poate merge până laînstrăinarea de sine însuşi. Incapacitatea de a tolera schimbarea şi dezvoltarea unuia dintreparteneri poate produce un divorţ emoţional, fie că este sau nu însoţit de un divorţ legal.Conflictul cu privire la terminarea căsniciei este asociat cu dispute cu privire la alteprobleme şi cu o proastă adaptare post divorţ. Un indicator foarte des citat al unui divorţ dificil, şipoate singurul, este nerăbdarea unuia dintre soţi de a termina căsnicia cuplată cu lipsa de dorinţă aceluilalt. Negarea faptului că şi căsnicia este terminată, adesea contribuie la menţinereaconflictului de vreme ce chiar şi o luptă aprigă este preferabilă variantei de a lăsa partenerul să50