D O C U M E N T E ţinea, făcea pe Palatin să creadă, că ... - DSpace

456 DÄRI DE SEAMĂ
dela moartea sa. Constatând că aceasta «a fost considerată ca streină de
mişcarea intelectuală a Rusiei şi fără înrudiri cu preocupările societăţii dominate
de geniul ţarului reformativ», autorul îşi propune să înlăture «greşala
acestei concepţii».
Mai întâiu însă răstoarnă o altă prejudecată istorică adânc înrădăcinată:
prejudecata că Petru cel Mare ar fi dat, în cursul domniei sale, o atenţie
excesivă chestiunii orientului, mai precis, chestiunii Constantinopolului, afirmând
că ochii neastâmpăratului autocrat se îndreptau mai de grabă spre
Apus. Totuşi, ca un monarh multilateral ce eră, el nu putea să neglijeze
nici problemele din Răsărit, în cadrul cărora imperiului creiat de dânsul
printr'o voinţă absolutista feroce îi reveniâ un rol covârşitor. Analizează apoi
rând pe rând geneza scrierilor lui Cantemir, arătând că, deşi scrise în
latineşte, ele au fost determinate In mare parte de momentul politic şi cultural
prin care trecea Rusia în acel timp. însăşi soarta personală a principelui
nostru fu strâns legată de evenimentele politice şi militare ale acelei perioade ;
natura preocupărilor sale ştiinţifice nu poate fi, deci, decât o consecinţă firească
a exilului său. Spre această concluzie logică ne împinge şi constatarea că
Dimitrie Cantemir eră, la începutul veacului XVIII-lea, singurul orientalist
cu o reputaţie solid întemeiată, posedând o metodă de investigaţie occidentală.
Cunoscând spiritul utilitarist al ţarului Petru, e natural să presupunem,
deci că acestuia nu-i scăpă din vedere valoarea informaţiilor eminentului
specialist. In lumina acestei concepţii, opera principelui moldovean ne apare
astfel ca un fel de „mijlocitoare între două civilizaţii" : răsăriteană şi apuseană.
Stăruitor şi conştiincios în culegerea informaţiilor, original prin concluzii,
la începutul carierei sale de istoriograf, d. Panaitescu părea că nu
acordă atenţia cuvenită stilului literar în care îşi formula rezultatul activităţii
sale neîntrerupte. ') Judecând însă după essai-ul, de care luăm act prin rândurile
de faţă, remarcăm o însemnată evoluţie şi din acest punct de vedere.
Autorul stăpâneşte azi o limbă ce se caracterize iză prin sobrietate savanta,
prin preciziune şi colorit pitoresc. N. Buta
Carl Patsch : Beiträge zur Völkerkunde von Südosteuropa. (Mit einer
Kartenskizze). In «Anzeiger der Wiener Akademie 1925» (62 Jhg): I Die Völkerschaft
der Agathyrsen, pp. 69-77; II Banater Sarmaten, pp. 181-216.
Aceste două „Contribuţii-' ale eminentului istoric şi arheolog vie-
•nez — cunoscut, mai ales, prin publicaţiile sale model asupra Dalmaţiei
Antice — formează, de fapt, primele studii la importanta lucrare ce o pregăteşte
despre populaţia antică a peninsulei Balcanice şi a ţinuturilor ce o
•împrejmuesc dinspre miază-noapte. Ambele ne interesează în mod direct,
deoarece tratează ţinuturi cuprinse azi în teritoriul României întregite.
In studiul asupra Agathyrsilor analizează ştirile antice ce pomenesc
• de acest popor enigmatic, dispărut depe arena populaţiilor vechi încă în
•sec. 3 a. Chr., ştiri ce îndreptăţeau doar fixarea acestui neam în Transilvania
dar lăsau cea mai mare îndoială asupra originii lui. Intr'adevăr, după unii,
Agathyrsii erau consideraţi ca făcând parte din marea familie a Tracilor, după
.alţii, erau Celţi, Sciţi, o mixtură între Traci şi Sciţi sau Celţi şi Traci, şi nu
') Vezi: Contribu(U la bibliografia lui N. Bălcescu, Buc. 1924.