D O C U M E N T E ţinea, făcea pe Palatin să creadă, că ... - DSpace

460 DĂRI DE SEAMĂ
alte monumente. E înclinat să creadă mai degrabă în o tradiţie artistică ce
lucrează cu Topoi etnografice. Admite, totuşi, o redare în generalităţi a capitalei
Sarmizegetusa, dar nici decum o respectare a detaliilor. E interesant
de pildă, că şi podul lui Apollodor, e reprodus cu însemnate abateri de la
originalul cunoscut din monede. Nu crede să se fi lucrat după schiţe luate
la faţa locului ci, cel mult, să se fi ţinut seamă de planurile generale ale
aşezărilor militare.
Ca stil, d. L.-H., nu împărtăşeşte părerea lui Wickhoff care vedea în
arta coloanei lui Traian perfecţiunea aşa numitului stil continua, ci, ca şi
Cichorius consideră relieful întreg ca o măiastră alcătuire de tablouri singuratice
clar determinate. Respinge părerea că artistul^ar 'fi fost Apollodor.
A fost probabil un singur artist cu mai mulţi colaboratori cari
au lucrat după modele desenate ori pictate şi nu după modele în argilă.
Armele şi instrumentele erau, ca de obicei, executate în metal. Unitatea
operei e evidentă, dar naţionalitatea artistului nu se poate ghici. întreaga
operă poartă pecetea artei elenistice-romane. Ea stă la pragul unei
noi epoce: a antichităţii târzii. C. Daicovici.
F. Horovitz, Influenţa elenismului asupra lumei traco-dacice şi tracodaco-romane
până la retragerea legiunilor din Dacia. Extras din „Cercetări
Istorice". Anul II-III. Iaşi. Viaţa Rom. 1927, 1—53 pagini.
Lucrarea de faţă a d-lui H. este o expunere, pe scurt, a rezultatelor
la care au ajuns cercetările de până acum în această direcţie. Cu o hărnicie
vrednica de laudă culege datele necesare la alcătuirea tabloului ce vrea
să nil presinte, fo!osindu-se de cele mai importante lucrări apărute până
acum asupra acestui subiect. Cum era şi firesc, d-sa împarte influenţa elenismului
asupra lumii traco-dacice în două epoce: cea dintâi, de la începuturi
până la contactul poporului traco-dacic cu Romanii, şi a doua, dela cucerirea
romană, până la retragerea legiunilor din Dacia. Această din urmă limită
e, însă, valabilă numai din punctul de vedere strict dacic. Chiar în perioada
romană, influenţa elenismului e, aproape, exclusivă şi fără concurenţă în
Thracia propriu zisă, câtă vreme în Moesia Superior şi Dacia spiritul precumpănitor
e cel roman, deşi şi aici se simte o destul de însemnată adiere
de elenism.
Menţionăm câteva scăpări din vedere ce s'au strecurat în corpul lucrării
şi care trebue relevate: Paionii (p. 2) nu sunt Traci ci Illiri.—La monumentele de
limbă tracă (p. 3), trebuiau pomenite şi glossele păstrate la lexicografi (în
special Hesychios) şi, în deosebi, inscripţia tracă cu caractere greceşti din sec.
b a. Chr., de pe inelul de aur găsit în Bulgaria, în jurul oraşului Philippopolis
(satul Jeserovo), discutată de o seamă de învăţaţi*). Opera lui Plinius ce
Bătrân se întitulează, de fapt, Naturalis Historia şi nu H. N. (p. 4). — Nu
cred că e întemeiată părerea d-Iui H., exprimată la p. 16, asupra originii elenice
a leilor funerari, pentru care vezi, acum, Schober, Die rom. Grabsteine...
p. 213sqq. — Stabilirea atât de categorică a stadiului de romanizare (romanizare
completă şi semiromanizare) a indivizilor, numai după criteriile
atât de nesigure ale numelui, e, după părerea subsemnatului, una din părţile
slabe ale lucrării (p. 35). — Interesantul fenomen traco-dacic al numirii de
*) Mai nou, doi învăţaţi litvani, Basanavicius şi Srba au încercat să arate, pe baza acestei inscripţii,
o înrudire între limbile tracă şi litvanâ (cf. D. Ut. Zeit. 1926, col. 19S9-W90).