D O C U M E N T E ţinea, făcea pe Palatin să creadă, că ... - DSpace

DAR! DE SEAMA 473
mit cetăţenia romană. Aceştia nu sînt de fapt soldaţi şi nici n'au nimic comun
cu ius civitatis, donat numai titularului diplomei ; ei sînt cetăţeni cari,
acolo în Roma, servesc drept matori pentru autenticitatea copiei eliberate titularului...
E foarte firesc ca între ei să se găsească şi foşti militari, veterani
(vreo doi-trei) şi, în deosebi să fi fost, în primele timpuri, amici şi connaţionali
ai aceluia pentru care certificau exactitatea copiei. De aceia am spus mai
sus că toate diplomele militare trebuiau supuse cercetării.
Vorbind de Pannonia ca izvor principal al râului mare de llliri ce s'a revărsat
asupra Italiei (p. 144 sqq.), nu se putea lăsa neamintit, că însuşi numele
acestei provincii e illiric, format dintr'un nume de localitate Pannona (ca
Narona, Emona, etc.) cu sens de „viile marécageuse" ; Pannonia, astfel, ar însemna
.pays marécageux" (vezi Vasmer in „Acta et Corn, Univ. Dorpat".
1, 1921, p. 11, cf. şi „Revue des Et Hongr. et Finno-Ougriennes", 1926, p.
153 şi, pentru llâvvova, în Creta, Ebert, Rfiallex. d. Vorg. VI, p. 35 şi 31 —
Acelaşi lucru şi pentru Mursa (p. 149), Mo&p-a, Moopoia, explicat, tot Vasmer,
o. c. p. 10, ca nume illiric cu sensul de "locus declivis" din un apelativ
illiric u.oûp3it, "fossé, Orube, cuvânt păstrat numai în dialectul grecesc al
Epirului şi în gr. medievală, [cf. rev. citată p. 152/153 şi Ebert, Reallex. der
Vorg. VI, p. 35.]. - In treacăt fie zis că Altinum (p. 152), nume de localitate
illirică, îşi găseşte pandantul său de persoană în messapicul Altinius
(Krâhe, p. 79).
Originea illirică a numelui Poetovio e, după cât ştiu, ceva nou. Holder
(s. v.) îl dă ca celtic. Pe ce se întemeiază d. Vulpe când îl scoate illiric
(p. 155), nu ştiu. Căci argumentarea d-sale cu Troiani Pitoniato din inscr.
C. I. L. III 11039 [scriere greşită a lapicidului prost pentru Tr[a]iani P\e\to-
\v(ii)\ nato '), ori optioni et (v. A E M. XIV, p. 132)], în care d-sa ar vedea
nici mai mult nici mai puţin decât, „una pronunzia dai (sic) tutto provinciale"
(illirică ? latină ?) a numelui Traianus şi Poetovio — pentru a-1 apropia,
pe cest din urmă, etimologic, de Un alt nume de origine illirică sigură,
din Dalmaţia : Pituntium, — e, naiva. Cât pentru Troianus, în care d. Vulpe
ar vrea să vadă fenomenul lat. ă (scurt) trecut în o slav, chestiunea e foarte
delicată şi, acum de o actualitate extraordinară, punându-se (d. V. nu o pune
însă) întrebarea deschisă a existenţii Slavilor în primele 2—3 secole d. Chr.
în Pannonia.
Caracterul illiric al numelui Scarbatitia e, cred, neîndoîlnic şi se leagă de
formaţiuni similare cu -bantia.
Mult discutata chestiune a Paeonilor (p. 166) nu putea fi expusă fără cunoaşterea
interesantului articol al lui Kazarow, Die Ethnograph. Stellung der
P. (Klio XVIII, pp. 20 sgg) şi a studiului aceluiaş Kazarow: Peonija 1921,
unde se respinge teza contrară (origine greacă) susţinută de Beloch şi Svoronos.
Pe Dyrrachium (p. 167) d. Vulpe îl dă, fără să caute mai adânc, din alb
Dures (recte : Duns), pe care-I găseşte pomenit în Pauly-Wissowa s. v.
Dyrrachium dar aici, fireşte, nu ca un etymon al oraşului antic ci ca o numire
modernă alhaneză. E un caz curios de nepos ante avum căci alb. Duns
vine dintr'un sl. * Durac, el însuşi derivat din gr. Dyrrachium, cum demon-
;
( ) Cum ceteşte, de fapt, Mommsen şi nu Petovioni, cum îi atribue d V. E.
e notat că inscripţia e caracterisată în Corpus ca una ce e scrisă „litteris malis".