D O C U M E N T E ţinea, făcea pe Palatin să creadă, că ... - DSpace

472 DÄRI DE SEAMA
du-1, cred, să revadă temeinic întreaga lucrare. ')
întâiul capitol al lucrării e dedicat locurilor de provenienţă a Illirilor ;
Dalmaţia, Pannonia, Noricum, Moesia Sup. cu Dardania, Macedonia cu Paeonia
şi regiunile illirice ale Italiei însăşi; — Raetia, cu o bună parte a po*
pulaţiei de origine illirică (cf. Krahe, o. c. p. 109/10), nu figurează între
aceste locuri. Dintre toate provinciile pomenite mai sus, numărul cel mai
mare de Illiri l-au dat Pannonia şi Dalmaţia. — Cu părere de rău trebue să
remarcăm la acest capitol lipsa unei examinări serioase din partea d-lui Vulpe,
a acelor numiri moderne de localităţi şi persoane din Iugoslavia (p. 136
nota 2), comunicate d-sale de către d. O. Randi, despre care autorul riscă
să decreteze că ar fi de origine ilirică. Faptul în sine nu e deloc imposibil:
In speţă, însă, stăm cu totul altfel, deoarece din acele numiri date de d.
Vulpe, unele îşi strigă de departe originea lor slavă (de p. Bilinic, st. Beli,
bel -f- suf, dem-ie ; Pulic, sl. pul — catâr; Obilic, numele eroului naţional
sârb, din Cobilic; Tresic, sl. tres — a tremura), iar celelalte sînt, fără
îndoială, tot slave.
Din numele Scenobarbus (p. 137) nu numai partea primă (Sceno) e element
illiric ci şi a doua, pentru care se găsiau analogii într'un Barb-anna şi
Meta-barb-is (cf. Krahe, p. 82j>. — Illirismul unui nume ca Apulus (p. 1.38)
era mai bine susţinut prin exemple ca Apuli, Aoulum, nume illirice formate
prin -ul- ca Mexoa/^ov, Bargulum, etc. (Krahe, p. 61). — Dalmatas (cives) de
la p. 139, în loc de Dalmatac, ar putea fi mai curând un plural nominativ
illiric în — as, decât o simplă greşeală comisă de nişte necunoscători ai
limbii latineşti, prin analogie cu cives !în cazul acesta era mai de aşteptat o
eroare ca Dalmato or\-aes). Un exemplu clasic de felul cum operează
de superficial d. Vulpe, e cazul cu inscr. no. 268 din Corpus I. L. X. unde
e vorba de un oarecare Quintilius ex Necode Sexta Dalmata etc. D. V. (la
p. 139) face complice pe venerabilul Mommsen la greşelile care-1 privesc
numai pe el. Mommsen nu spune nicăiri că mama lui Quintilius ar fi Necodis
Sexta Dalmata ci presupune ca atare numai pe Necodis, iar de Sexta Dalmata
zice că e o vexillatio. Despre Necode acum d. Cantacuzino (în Revue de
Phil. Paris 1928, p. 54/65) a arătat că nu e un nume propriu ci trebue cetit ca
N(umerus) eq(uitum) de [Sexta Dalmata (vexillatione)] — Prin urmare, nici
Necodis nu e nume oriental cum „filologiceşte", stabileşte d. Vulpe şi nici
Sexta nu e nume propriu iliric, ci. .. numeralul şase.
Numele titularului diplomei militare din Herculaneum (D. VII — C. I L. X.
1402) nu e Nerva Laidi f(ilius) Desidiatus |p. 141) ci aşa cum îl dă şi
Mommsen (în Eph. Epigr. V, p. 184): Desidias, căci din Desidiatus nu am
avea dativul Desidiati, cerut de formula civitatem dedit a diplomei. — Ne
folosim de ocazie pentru a atrage tot aici atenţia d-lui V. asupra unei erori
constante ce o comite în cursul întregii lucrări atunci, când confundă persoanele
de pe tabella posterior a diplomelor militare cu soldaţii ce au pri-
') Vezi elogioasele recensii a celei dintăiîn „Zeitschrift für Ortsnamenforsch".
II, 3, pp 238-245 (de N. loktt şi în ..Onomon", 1927, Mai (de H. Pedersem.
— Ca literatură mai nouă, se pot cita, acum, în afară de articolul lui N.
lokl (din Ebert, Keall. d. Vorg. VI.) şi articolele mai mărunte ale d-lor P.
Skok, Zur illyr. Ortsnamenkunde, in Festschr. f. V. Kretschmer, 1926 pp.
252-55 şi Ed. Schwarz, Flussnamen u. Vblkerbew. in Oberpannonien, în
„Zeitschr. f. SI. Ph " I, 329-336.