Untitled - Limba Romana

Coşeriana
matica generală. În realitate, nu
pot fi afirmate prea multe noutăţi.
Pe de altă parte, la un congres
mare, nu se poate şti, înainte de
a fi publicate toate actele congresului,
tot ce s-a comunicat în toate
secţiunile paralele, care sunt
cel puţin zece la număr şi la care
este imposibil să fii prezent. Poţi
fi prezent numai la puţine şedinţe
plenare, unde de obicei auditoriul
este foarte avizat. Bilanţul îl
facem, mereu, după, după ce s-au
publicat actele, şi apoi se pot urmări
mai întâi rezumatele (deşi
adesea şi acestea pot lipsi, fiind
prezente numai titlurile, ceea ce
face ca efortul ulterior de documentare
şi informare corectă să
se prelungească mult).
– La o recentă masă rotundă,
pe tema multiculturalităţii,
care a avut loc tot la
Universitatea din Suceava,
un punct de vedere (pe care
nu l-aţi respins) se referea la
faptul că, actualmente, dilema
noastră culturală nu se mai
pune în termenii Cultura şi /
sau Limba majoră vs. Cultura
şi / sau Limba minoră, ci în forma
omologării. În condiţiile în
care Europa culturală i-a asimilat
cu promptitudine pe unii
români (Tristan Tzara, Panait
Istrati, Eugéne Ionesco, Mircea
Eliade, Emil Cioran, Constantin
Brâncuşi, Victor Brauner,
George Enescu, Eugeniu Coşeriu),
de ce credeţi că există
11
atâtea bariere în calea asimilării
/ omologării egale atât a culturii,
cât şi a limbii române
– Nimeni nu poate cunoaşte
toate limbile importante. Avem
senzaţia că este vorba de ignorarea
limbii şi culturii române, de
necunoaşterea lor. În realitate,
suedezii ar putea spune acelaşi
lucru. Cine ştie suedeza, între
toate celelalte limbi Cine cunoaşte
poezia suedeză actuală
Sau cine cunoaşte poezia croată
actuală Prin urmare, mulţi s-ar
putea plânge că sunt ignoraţi.
Deci fiecare ţară ar trebui să încerce
să-şi afirme valorile, mai
întâi să decidă care anume îi
sunt într-adevăr valorile, şi cele
de tradiţie, şi cele actuale, care
se pot ridica la un nivel internaţional.
Pentru aceasta trebuie, mai
întâi, să fie înţelese aceste valori
şi în ţările respective. Trecând
în România, am văzut cu toţii ce
s-a întâmplat cu Eminescu. Toată
discuţia mai recentă din jurul
lui Eminescu a fost într-adevăr
o discuţie ruşinoasă şi infamă.
S-a creat un fel de anti-mit, pretinzându-se
că în timpul comunismului
ar fi fost pus în circulaţie
mitul Eminescu. În loc să se
lupte împotriva celor care ar fi
creat acel mit şi să se spună de
ce ei nu aveau dreptate, s-a luptat,
în realitate, împotriva lui Eminescu.
S-a ajuns să se publice,
în reviste care păreau serioase,
lucruri într-adevăr înjositoare, să