Untitled - Limba Romana

(Con)text şi comunicare
tenţele pe care i le pretinde – ca
necesare – autorul. O. Paler întreprinde
o „estetizare” deliberată
a discursului: informaţia este
prezentată fragmentar, iar discontinuitatea
este compensată prin
interpretări specifice sensibilităţii
unui literat. În O teorie a secundarului
Virgil Nemoianu demonstrează
cum „caracterul unitar
sau fragmentar al discursului poate
determina în mod esenţial felul
în care sunt mediate realitatea şi
istoria”, constatând că „discursul
poate să şi respingă pericolele
unei proximităţi prea intime faţă
de istorie şi să stabilească în mod
creator o distanţă între evenimente
şi limbaj” 5 .
Deconstrucţia discursului politic
al lui Octavian Paler permite
depistarea unor tehnici şi relevarea
unor sensuri care nu pot
fi actualizate în cazul altui tip de
interpretare, şi asta nu doar din
cauza formatului în care este
prezentat (texte publicate în presa
scrisă), ci şi datorită specificităţii
lor, modalităţilor deosebite
de articulare a unor sensuri (aluzii,
insinuări, ironii) actualizabile
doar de un public receptiv la
literatură (această specificitate
fiind determinată, deseori, de
caracterul livresc al textelor lui
politice). Dacă se admite ipoteza
că există un stil distinct al textelor
politice ale lui Octavian Paler,
care se apropie foarte mult de cel
al textelor sale literare, se poate
39
constata o anumită stereotipie la
nivelul structurii textului, al modalităţilor
de articulare a sensurilor,
precum şi a motivelor reiterate
(valabilă, de altfel, pentru toate
textele literare şi politice semnate
de acest autor).
Respectiv, pornind de la literaritatea
acestor texte, putem
să le interpretăm (analizăm) şi
din perspectivă naratologică, ca
fragmente dintr-o povestire (seriale
constituite din texte care
focalizează anumite teme, anumite
evenimente, mai multe personaje).
O. Paler a publicat o serie
de articole în Cotidianul, luând în
obiectivul său analitic figurile cele
mai interesante ale scenei politice
contemporane, descriindu-le
comportamentul, gesturile, reacţiile
şi acţiunile conform rigorilor
portretului literar şi, fără a distorsiona
realitatea în care acestea
sunt ancorate, le atribuie calităţile
unor „creatori de spectacol”.
Alteori, pentru a intensifica efectul
caricatural (pentru a le denunţa
defectele, pentru a le „submina”
autoritatea), autorul face uz
de o paletă stilistică extrem de
tăioasă, calificându-i drept: „antipatici”,
„demagogi”, „puşlamale”
(De ce ne urâţi domnilor, Cotidianul,
21.03.2006). O. Paler îi asociază
frecvent cu personaje literare,
corespondente din punct de
vedere tipologic, din nevoia de a
le contura mai clar identitatea, de