Untitled - Limba Romana

42
Limba Română
înţelegerea intenţiei auctoriale şi
decelarea sensurilor. Astfel, el
contestă autenticitatea formaţiunilor
politice autohtone, un partid
devenind „ceva care seamănă
«corului» din tragediile greceşti,
al cărui rol era doar să întărească
vorbele «actorului» de pe scenă”
(Confiscarea statului, Cotidianul,
07.02.2006).
În textele lui Octavian Paler
există referiri explicite la discursurile
personajelor politice. El
punctează vulnerabilităţile, inconsistenţa
acestora, discursul
său transformându-se în metadiscurs.
Astfel, identifică mai multe
tipuri de artificii textuale demagogice:
„minciuna prin omisiune,
minciuna prin promisiune, minciuna
prin distorsiune, minciuna
prin diversiune” şi „minciuna prin
falsă compasiune” (Patinând pe
vorbe, Cotidianul, 22.10.2004).
Diverse prin finalitatea lor pragmatică,
dar şi din punct de vedere
stilistic, discursurile actorilor
politici pot fi lesne identificate în
textele sale, mai ales în cazul în
care autorul mimează limbajul
şi chiar stilul acestora pentru a-i
ironiza ori „parodia”. Textele lui
O. Paler denotă şi o preferinţă
pentru dialog, în sensul regizării
discursului după toate rigorile
retoricii unui discurs politic, care
implică o atitudine constantă faţă
de publicul la care se raportează,
căruia îi comunică anumite idei,
apreciind calitatea acestuia, încercând
să-i prevadă reacţiile (în
textele lui politice există enunţuri
a căror funcţie fatică este explicită).
Deşi în textele publicate
în presa scrisă comunicarea se
produce unidirecţional, există la
el şi semne ale prezenţei unui
public care „enunţă” păreri, care
are statut de „emiţător”, la fel ca
în orice act de comunicare, doar
că acest lucru este posibil numai
prin intermediul emiţătorului
prim, care fie anticipează posibilele
interpretări inerente actualizării
sensurilor de către publicul
care receptează, fie ia act şi se
raportează la ele fără ca enunţarea
propriu-zisă a mesajelor publicului
să fie preluată în text în
mod direct (fără mediere). Astfel,
receptorul este „antrenat”, indirect,
prin atitudinile exprimate, la
„scrierea” textelor. Este vorba de
un dialog special în care autorul
este cel care expune punctul de
vedere al receptorului, căruia îi şi
răspunde: „Aş mai fi dorit şi să-i
lămuresc pe cei care mă înjură
că nu gândesc asemenea lor (...)
Nu neg dreptul nimănui de a fi de
altă părere, dar fie-mi permis să
fiu nedumerit” (În derivă, Cotidianul,
15.08.2006).
Octavian Paler îşi expune
şi exigenţele faţă de public: el
conturează portretul unui receptor
pe care îl consideră capabil
să intuiască relaţiile intertextuale
proiectate, sa descifreze aluziile:
„Nu e un simplu joc de cuvinte