Untitled - Limba Romana

Critică, eseu
Din 1949 până în 1955 este învăţător
de „limba moldovenească” şi
limba franceză în satul Navârneţ
(Făleşti), iar în perioada anilor
1955-1958 lucrează ca metodist
şi şef de cabinet la Institutul de
reciclare a învăţătorilor din Chişinău.
Este invitat apoi, în calitate
de cercetător ştiinţific inferior, la
Academia de Ştiinţe, funcţie pe
care o onorează până în 1965. În
1962 i se confirmă titlul de candidat
în ştiinţe filologice şi îşi începe
activitatea universitară la catedra
de limbi romanice a Universităţii
din Chişinău. Din 1969 este conferenţiar
universitar la catedra
de filologie spaniolă, unde predă
limba spaniolă şi ţine un curs facultativ
de limba italiană. În 1980
s-a pensionat. S-a stins din viaţă
în 1990 la Chişinău.
Nimeni nu a studiat viaţa şi
anvergura intelectuală a acestei
personalităţi importante din Basarabia,
nu se ştie aproape nimic
despre activitatea sa de până la
1944, despre lucrările publicate în
această perioadă. Eleonora Cărcăleanu
îl aminteşte în monografia
sa Leopardi în România ca
autor al unor traduceri din creaţia
poetului italian. Nu se ştie nimic
nici despre teza sa de doctorat...
Publicarea la Chişinău a
cărţii lui Nicanor Rusu despre
Dante Alighieri a constituit un
adevărat eveniment editorial. Dedicată
memoriei academicianului
31
V. F. Şişmariov, un romanist care
a susţinut mai mulţi cercetători
basarabeni, inclusiv în problema
denumirii corecte a limbii vorbite
în R.S.S.M., această carte nu se
evidenţiază printr-o interpretare
nouă a vieţii şi operei lui Dante,
dar a reprezentat, în acea vreme,
o sursă importantă pentru cei ce
se interesau de creaţia lui Dante
în condiţiile în care nu aveau
acces la studiile despre Dante
publicate în România. Pentru
ca acest volum să poată vedea
lumina tiparului, Nicanor Rusu a
fost nevoit să facă trimiteri la mai
mulţi cercetători ruşi ai literaturii
italiene şi universale, la clasicii
marxism-leninismului, la Lunacearski.
Autorul a trăit toată viaţa
cu frica de a nu fi exilat în Siberia
şi nu excludea alternativa suicidului.
În ceea ce priveşte situaţia
de azi în acest domeniu, trebuie
să recunoaştem că tinerii basarabeni
care au absolvit secţiile de
italiană ale universităţilor din Iaşi,
Cluj şi Bucureşti, n-au perseverat
în cercetare, preferând funcţii mai
bine plătite în diverse O.N.G.-uri
sau firme străine. Sperăm că vor
veni timpuri mai bune pentru italieniştii
universitari şi pentru cei
implicaţi în cercetare, care se vor
interesa şi de destinul unor personalităţi
cum e regretatul discipol
al universităţii ieşene Nicanor
Rusu.