Untitled - Limba Romana

12
se critice modul în care poetul se
îmbrăca, şi figura lui personală,
felul cum arăta, că era mic de
statură... Altcineva, în altă parte,
critica poeziile lui spunând numai
că nu îi plac, dar recunoscând în
acelaşi timp ca nu le-a citit!!! Şi
astfel de lucruri se publică şi se
acceptă în ţara lui Eminescu...
Este de necrezut!!!
– Pentru că există acum,
în cultura română, în literatura
română, poate din snobism,
sau poate dintr-o necesitate
compensatoare a absenţei
unui veritabil proces politic al
comunismului în ţările est-europene,
un curent al revizuirilor
care pune o falsă problemă,
creează o falsă problemă, devenită
veritabilă crispare contemporană:
revizuire de dragul
revizuirii... Este, inevitabil, un
proces de sanitate, pe cât de
îndreptăţit politic, pe atât de
nedrept din punct de vedere al
valorilor autentice...
– Da. De exemplu, s-a încercat
această revizuire – cazul
Eminescu – dar nu în sens
într-adevăr critic, şi s-a afirmat
că Mitul Eminescu s-ar fi născut
acum, de curând, iar cei ce
susţineau asta nici nu erau măcar
sumar informaţi, nu citiseră
ce scria, de exemplu, prin 1922
deja, Ilarie Voronca, ce scria
Fundoianu, care nu erau suspecţi
de a fi naţionalişti, fiindcă
erau amândoi evrei. Să vedeţi ce
Limba Română
scriu ei despre Eminescu şi cum
îl înţeleg ei tocmai ca geniu poetic
şi de ce spun ei că Eminescu
este un geniu poetic. Şi acum vin
alţii şi pretind că nu, că s-a creat
un nou Eminescu mult mai târziu!
Este vorba, fără îndoială, despre
multă ignoranţă. Nimeni dintre cei
care au aderat la această teorie
nu a citit ce scrisese Voronca sau
Fundoianu despre Eminescu...
– Cu ocazia celui de-al
doilea Colocviu Internaţional
de Ştiinţe ale Limbajului de la
Suceava, regretatul profesor şi
prieten al Domniei voastre, Mihail
Iordache (memoriei căruia
aţi dedicat conferinţa susţinută
în ziua de 19 octombrie 2001)
afirma că, „legat de perspectivele
pe care Colocviul le oferă
cercetătorilor noştri, la Suceava
s-a constituit un nou centru
al semioticii româneşti”.
Astăzi, la atâţia ani distanţă
(erau, la vremea aceea, şapte
ani deja – n.n.) şi cunoscând
evoluţia calităţii şi prestigiului
ştiinţific al manifestării, consideraţi
că profesorul Iordache a
avut „gura aurită”
– Da, cred că da. Eu vreau
să explic de ce am crezut că e necesar
să dedic şi acea conferinţă
din 19 octombrie, precum şi alte
aspecte ale activităţii mele de la
Suceava, memoriei domnului Iordache.
Profesorul Iordache îmi
era necunoscut înainte de a fi eu
invitat la Colocviul de la Sucea­