o_19iuoeet2fcc1r9211vnvecgbua.pdf

G. C ÃLINESCU
130
sinceritatea acestuia. Când el îi fix[ ora pentru a doua zi, ea
zise cu glas murind:
– Nu pot mâine... N-am s[ mai pot veni de acum înainte.
M[ ceart[ de acas[... =i =tiu =i eu c[ nu e frumos s[ merg a=a
cu... tine.
– Fii serioas[, cine \i-a mai vârât în cap asemenea idei?
– +i de ce s[ ne mai vedem? zise Vera în toat[ sinceritatea,
m[rind ochii uimi\i =i scuturându-=i nervos pletele, ce avem
noi s[ ne vorbim =i ce nevoie ai... tu... s[-\i pierzi vremea cu mine?
Ochii i se udar[ de un email fin de lacrimi =i a=tepta cu
durere în gât ca Jim s[-i spun[: „într-adev[r, la ce s[ ne mai
întâlnim?“
Dar acesta o prinse strâns de bra\ =i, cu aerul lui autoritar
=i optimist, îi zise:
– Nu fi copil, Vera! Ne întâlnim fiindc[ ne pare bine la
amândoi s[ st[m de vorb[, fiindc[ e ceva care ne atrage unul
c[tre altul! \ie nu-\i face pl[cere s[ te plimbi cu mine?
– Ba da, dar...
– Atunci, nici un dar. S[ faci bine s[ vii mâine la orele
=ase foarte precis, c[ci altfel te trag de urechi.
Vera sim\i un val binef[c[tor de fericire care îi eliber[
respira\ia =i un proces de transfigura\ie ce schimb[ toat[ fa\a
p[mântului. Abia atunci începu s[ vad[ pe unde mergea.
Începur[ amândoi s[ târasc[ picioarele în troienele de frunze
uscate, care d[deau =oselei aspectul crepuscular al unui interior
de catedral[ gotic[ cu vitrouri galbene, =i s[ râd[ de toate
nimicurile =i mai ales de o englezoaic[ înalt[ ca un plop, în
costum-tailleur de stof[ ruginie foarte elegant =i cu pantofi
aproape b[rb[te=ti, care p[=ea sever[ =i ro=ie în obraji ca o
piersic[ r[scoapt[, între doi ogari mari sub\iri, animale decorative
fictive, ce p[reau înrudite deopotriv[ cu ur=ii albi =i cu
c[prioarele.
În seara aceea dormi lini=tit[ =i vis[ c[ mângâia =i s[ruta
pe rând o ceat[ de copii mici, buc[la\i =i rumeni, ce ie=eau
neîncetat dintr-un lan mare de garoafe.